Ștefan Dimitrie Grecianu

În lumea de astăzi, Ștefan Dimitrie Grecianu rămâne un subiect de mare importanță și interes pentru un public larg. Fie că este vorba de viața lui Ștefan Dimitrie Grecianu, un eveniment istoric legat de Ștefan Dimitrie Grecianu, sau pur și simplu de explorarea diferitelor fațete ale lui Ștefan Dimitrie Grecianu, este evident că acest subiect continuă să stârnească curiozitatea și să genereze dezbateri. De la impactul său asupra societății până la influența asupra culturii și politicii, Ștefan Dimitrie Grecianu rămâne un subiect relevant care merită să fie explorat în profunzime. În acest articol, vom aprofunda în diferitele dimensiuni ale Ștefan Dimitrie Grecianu și vom analiza semnificația și relevanța sa astăzi.

Ștefan Dimitrie Grecianu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
București, Țara Românească Modificați la Wikidata
Decedat (82 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric
politician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Prefect al județului Prahova Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Deputat al României Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Conservator  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Membru de onoare al Academiei Române

Ștefan Dimitrie Grecianu (n. , București, Țara Românească – d. , București, România) a fost un academician român, istoric, genealogist, heraldist și membru de onoare (din 1905) al Academiei Române.

Viața

După ce a făcut primii ani de școală acasă, timp de 4 ani a urmat cursuri la Paris. A revenit în țară în 1848 și a profesat ca procuror și judecător la Tribunalul Ilfov până în 1859. În aceeași perioadă a îndeplinit și funcția de prefect al județului Prahova. Din 1859 a fost deputat și senator din partea Partidului Conservator în fiecare legislatură. Din 1902 a fost președinte al Societății Agrare a marilor proprietari.[1]

Stema României adoptată în 1872. Proiectul aparține lui Șt. Grecianu

În 1867 a propus mai multe proiecte pentru stema României, dintre care ultimul va fi adoptat abia peste cinci ani, în 1872.[2]

La 10 și 16 februarie 1890 Șt. Grecianu a interpelat în Senat cu privire la utilizarea greșită a stemei țării și la necesitatea studierii și fixării prin lege a stemelor districtuale. Drept urmare, la 13 aprilie 1890 primul-ministru Gheorghe Manu a numit o comisie în acest sens, formată din Ștefan D. Grecianu (președinte) și profesorii universitari V. A. Urechia și Grigore G. Tocilescu (secretar). În 1892, o dată cu schimbarea guvernului, comisia și-a încetat activitatea.[3]

În 1900, după revenirea conservatorilor la putere, Grecianu a publicat rezultatele comisiei într-un volum ilustrat intitulat „Eraldica română”. Pe lângă propunerea unor steme districtuale (niciodată adoptate[3]) autorul a realizat un studiu legat de evoluția heraldicii pe teritoriul României și un vocabular cu termeni heraldici. Aceștia din urmă nu vor fi folosiți însă de către heraldiștii care i-au urmat lui Grecianu, fiind preferată terminologia propusă de generalul P. V. Năsturel.[4] Totuși, prin concluziile asupra heraldicii românești, pe care o socotea ca și inexistentă, a frânat dezvoltarea acestei discipline în România și a diminuat interesul istoricilor români pentru heraldică.[5] Multe dintre concluziile sale aveau să fie parțial sau total infirmate de către studiile ulterioare.[6]

A fost bunicul pe linie maternă al arhitectului Paul Emil Miclescu.

Opera

  • Eraldica română (București, 1900);
  • Câteva documente (1902);
  • Discurs (1902);
  • Dela Bucuresci la Sarmisegetusa O excursiune istorică în Ardeal (1903);
  • Scrierile lui Radu Logofătul Cronicarul (1904);
  • Familia Lamotescu (1906);
  • Șirul Voievozilor cu divane (1907);
  • Istoricul moșiii Grecii (1910);
  • Genealogiile documentate ale familiilor boierești, 2 vol. (1913 - 1916).

A mai scris două studii cu privire la cronicari, publicate în „Revista Română” și „Românul”.

Referințe

  1. ^ Predescu 1940.
  2. ^ Cernovodeanu 1977, p. 159.
  3. ^ a b Andrieș-Tabac 1998, p. 90.
  4. ^ Cernovodeanu 1977, p. 27, n. 66; p. 28.
  5. ^ Cernovodeanu 1977, pp. 27–28.
  6. ^ Cernovodeanu 1977, p. 27.

Bibliografie

  • Predescu, Lucian (), Enciclopedia Cugetarea, București: Editura Cugetarea – Georgescu Delafras 
  • Predescu, Lucian (), Enciclopedia Cugetarea, Ediția a II-a, București: Editura Saeculum I.O./Editura Vestala 
  • Cernovodeanu, Dan (), Știința și arta heraldică în România, București: Ed. Științifică și Enciclopedică, București 
  • Andrieș-Tabac, Silviu (), Heraldica teritorială a Basarabiei și Transnistriei, Chișinău: Ed. Museum 

Legături externe