În acest articol, subiectul 2004 va fi abordat din diferite perspective, cu scopul de a explora implicațiile, aplicațiile și relevanța sa astăzi. Vor fi analizate în detaliu contextul său istoric, posibilele sale impacturi în diverse domenii și relevanța sa în panorama actuală. De asemenea, vor fi aprofundate posibilele sale implicații viitoare și vor fi discutate diverse puncte de vedere asupra 2004. Printr-o călătorie prin diferite abordări și opinii, se urmărește să ofere cititorului o viziune cuprinzătoare și detaliată asupra acestui subiect, cu scopul de a încuraja dezbaterea și reflecția.
1 ianuarie: Irlanda devine primul stat care interzice fumatul în localuri.
3 ianuarie: Zborul 604 al companiei egiptene Flash Airlines s-a prăbușit în Marea Roșie, în largul coastei Egiptului, ucigându-i pe toți cei 148 de persoane aflate la bord și devenind unul dintre cele mai catastrofale accidente aeriene din istoria egipteană la acea vreme.[1]
14 ianuarie: Alianța PNL-PD a fost legalizată ca urmare a deciziei Tribunalului București. Alianța va avea denumirea integrală "Dreptate și Adevăr PNL-PD".
28 aprilie: CBS a difuzat fotografii în care erau surprinși soldați americani maltratând și umilind prizonieri irakieni din închisoarea d'Abou Ghraib, de lângă Bagdad. Imaginile datau din perioada octombrie-decembrie 2003.
2 mai: Premierul polonez Leszek Miller a demisionat din funcție, cabinetul său fiind dizolvat. Președintele Poloniei, Aleksander Kwasniewski, l-a numit oficial în aceasta funcție pe Marek Belka și a învestit noul guvern, social-democrat.
24 mai: Explozia de la Mihăilești: Un camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu a explodat la Mihăilești, Buzău. A fost cel mai mare dezastru produs pe șoselele din România și s-a soldat cu 18 morți și 13 răniți grav.
7 iunie: Printr-un decret emis de președintele Franței, Jacques Chirac, actorului român Ion Lucian i-a fost decernat titlul de Ofițer al Ordinului Național al Legiunii de Onoare, ca o recunoaștere a meritelor excepționale în domeniul teatrului.
8 iunie: Pentru prima dată după 1882, s-a produs un fenomen astronomic deosebit: planeta Venus a trecut prin fața Soarelui, între orele 05.20 și 11.24 GMT, fenomen observat de peste trei sferturi din populația Terrei.
9 iunie: Comisarul european pentru extindere Gunter Verheugen declară că Bulgaria a închis 29 dintre cele 31 de capitole de negociere în vederea integrării în UE iar România doar 24 de capitole, menționând că deocamdată este prevazut ca România și Bulgaria să adere în același timp la UE, la 1 ianuarie 2007.[5]
12 iunie: Guvernul Năstase promite dublarea salariilor minime pe economie până în anul 2008, de la 66-68 euro, cât este în prezent, la 118 euro.[6]
14 iunie: În vederea turului doi al alegerilor locale, se încheie noi protocoale de colaborare: PSD cu PRM și Alianța D.A. cu PUR.[7]
15 iunie: În București se lansează oficial Sistemul Național de Apeluri de Urgență 112. Serviciul de Telecomunicații Speciale precizează că până la sfârșitul anului, sistemul va funcționa în întreaga țară. Sistemul 112 va costa 40 milioane de euro.[8]
16 iunie: O echipă de cercetători de la Universitatea Innsbruck (Austria) a publicat în revista de știință Nature un articol în care anunța realizarea primei „teleportări”; experimentul nu presupunea deplasarea dintr-un spațiu în altul, ci transferarea proprietăților fizice ale unui foton unui alt foton, instantaneu, fără a exista nici o cale de comunicare între cele două particule de lumină.
28 iunie: Conform Grupul de Lucru pentru Standarde Internaționale de Raportare Financiara la nivel mondial, începând cu 1 iulie România scapă de statutul de economie hiperinflaționistă.[9]
4 iulie: Grecia învinge Portugalia cu scorul de 1-0 și câștigă Campionatul European de Fotbal din Portugalia.
5 iulie: „Jaful secolului” - un angajat al unei firme de pază a fugit cu o mașină blindată încărcată cu bani proveniți de la filialele din Galați, Constanța și Ploiești ale băncii ABN Amro. Suma totală ransportată în autospecială a fost de 88,5 miliarde lei, 33.396 dolari și 525 de euro.[11]
5 iulie: În Indonezia au avut loc primele alegeri prezidențiale directe. Scrutinul, desfășurat după șase ani de la căderea dictatorului Suharto, s–a încheiat cu alegerea generalului Susilo Bambang Yudhoyono în funcția de președinte al țării.
24 iulie: Se semnează preluarea celei mai mari companii din Romania, Petrom, de către OMV, Petrom păstrându-și denumirea pe piața română. OMV va achita 669 milioane de euro pentru 33,34% din acțiunile Petrom.[12]
24 iulie: Trofeul „Cerbul de Aur” este câștigat de malteza Eleanor.
9 august: Într-un top al inflației care cuprinde 221 de țări, alcătuit de CIA, România s-a plasat pe locul 201, cu o inflație oficială de 14,3% în 2003.[15]
12 august: Cancelarul Germaniei, Gerhard Schroeder, face o vizită în România. El merge în localitatea clujeană Ceanu Mare, unde e înmormântat tatăl său, decedat în cel de-Al Doilea Război Mondial, pentru a depune un buchet de flori. Ulterior a purtat discuții cu premierul Năstase și cu președintele Iliescu.[16]
17 august: Prima ediție a Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul. 60 de filme au intrat în competiție la cele trei secțiuni: lung-metraj, documentar și scurt-metraj.
19 august: Un studiu realizat de Biroul de referință asupra populației din Washington arată că până în anul 2050, România va ajunge la 15,7 milioane de locuitori.[17]
26 august: Fabrica de ciocolată „Kandia” din Timișoara se închide odată cu disponibilizarea ultimilor 200 de angajati. În primăvara anului 2003, firma „Excelent” București a preluat pachetul majoritar al Kandia de la un grup austriac cu care se făcuse prima privatizare a fabricii de ciocolată.[19]
1 septembrie: Un comando cecen format din 32 de persoane înarmate iau ostateci peste 1300 de oameni, printre care 777 de elevi ai școlii nr.1 din Beslan, Oseția de Nord. Intervenția forțelor speciale rusești a dus la moartea a 338 de persoane, dintre care 186 de copii și sute de răniți. Singurul terorist care a supraviețuit a fost condamnat în 2006 la moarte, sentința fiind preschimbată în închisoare pe viață. În 2017, CEDO a condamnat Moscova la plata a 3 milioane de euro pentru modul defectuos în care a soluționat criza.
7 septembrie: La solicitarea FMI, ca urmare a unei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului, România a acceptat să treacă la egalizarea treptată, începând cu 1 iulie 2005, a vârstelor de pensionare ale bărbaților și femeilor. În prezent, în România, femeile se pensioneaza la vârsta de 57 de ani și 5 luni, iar bărbații la 62 de ani și 5 luni.[20]
9 septembrie: Justiția a decis ca statul român are să-i dea generalului Ion Mihai Pacepa, fost adjunct al Departamentului de Informații Externe al României până în 1978, aproximativ 3 milioane de dolari, reprezentând averea sechestrată de Securitate și alte drepturi ce i s-ar fi cuvenit din 1978 până în prezent.[21]
29 septembrie: Asteroidul Toutatis cu o lungime de 4,6 kilometri și o lățime de 2,4 kilometri trece la 1,5 milioane de km de Terra, distanță considerată „razantă” la scara universală de către specialiștii de la NASA.
30 septembrie: Cele mai mari confederații sindicale din România anunță că își vor uni forțele. Blocul Național Sindical și CNSLR-Frăția au semnat acordul ce va sta la baza noii confederații – BNS-Frăția. După două săptămâni, liderii au anunțat că au decis sa suspende fuziunea confederațiilor sindicale, cu patru zile înainte de congresul de constituire a noii structuri. Motivul invocat: divergențele politice.[22]
Octombrie
2 octombrie: Debutul primei telenovele românești „Numai iubirea”.
3 octombrie: Copreședintele Alianței DA, Traian Băsescu, declară într-o conferință de presă că retragerea lui Stolojan este efectul unui șantaj inițiat de partidul de la putere, precizând că lui Stolojan i se pregăteau dosare trucate legate de afacerea „Megapower”, iar liderul liberal nu a mai rezistat presiunilor la care era supus. Băsescu a declarat ca va accepta să candideze pentru funcția de șef al statului, dacă PNL îi va face o astfel de propunere.[24]
6 octombrie: Se dă publicității ultimul raport de țară pe care Comisia Europeană îl face asupra României, în calitate de țară candidată la UE. România este evaluată ca fiind o țară în care „corupția rămâne o problemă serioasă și larg răspândită, afectând aproape toate aspectele societății”, în care politicienii fac presiuni mari asupra justiției și a presei, iar administrația publică rămâne „greoaie, lipsită de profesionalism, prost plătită și prost organizată”. Pe de altă parte se remarcă accelerarea ritmului reformelor, realizarea unor privatizări masive. România mai are de închis 3 capitole dintre care două (concurența și justiție și afaceri interne) au „probleme serioase”. România primește statutul de economie funcțională de piață și se recomandă aderarea comuna la UE a României și Bulgariei în 2007.[25][26]
7 octombrie: Agenția Națională de Administrare Fiscală ceare în instanță declanșarea procedurilor de faliment a peste 2.000 de firme care au datorii uriașe la bugetul de stat. În capul listei se află societatea RAFO Onești, cu o datorie de 7.673,2 miliarde de lei, circa 204 milioane de euro.[27] A doua zi s-a anunțat că RAFO Onești a cumpărat societatea Carom Onești deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender, preluând și datoriile acestei societăți la stat. În acest fel, datoria RAFO Onești către statul român devine aproape 14.000 de miliarde (424 de milioane de dolari).[28]
11 octombrie: Senatul a votat Proiectul de lege privind construirea Catedralei Mântuirii Neamului în Parcul Carol. S-a stabilit trecerea unui teren de 13.814 m2, cu titlu gratuit, în proprietatea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române.[30]
12 octombrie: România a cucerit 20 de medalii de aur la Campionatul Mondial de karate.
12 octombrie: Camera Deputaților din România a aprobat proiectul de lege prin care publicitatea la produsele din tutun va fi interzisă în presa scrisă, la radio și televiziune, cinematografe sau pe panouri publicitare.
14 octombrie: Guvernul Năstase dă o Ordonanță de Urgență care să-i permită lui Adrian Năstase să candideze la președinție; legea prevedea că partidele politice sau alianțele politice pot prezenta candidați la funcția supremă în stat, însă Năstase este susținut de o alianță electorală (PSD+PUR) și nu de una politică, înregistrată la tribunal.[31]
10 noiembrie: S-a anunțat descoperirea de către o echipă de paleontologi clujeni a unor fosile de dinozauri care au populat zona localității Jibou în urmă cu peste 65 de milioane de ani. Dinozaurii aveau trei metri lungime și doi înălțime, erau ierbivori și mergeau atât în două, cât și în patru picioare.[32]
17 noiembrie: Guvernul Năstase adoptă prin ordonanță de urgență, ca toate creanțele la stat ale Rafo Onești și Carom, în valoare de aproape 16.000 de miliarde (470 de milioane de dolari), să fie preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Rafo Onești a beneficiat și în 1999 de o eșalonare pe 5 ani a unei datorii de 600 de miliarde iar în 2001, creanțele de la acea vreme s-au transformat în acțiuni. Datoriile de 16.000 de miliarde de lei vor fi reconvertite în acțiuni, care vor transforma statul în acționar majoritar la Rafo și Carom.[33]
19 noiembrie: Este dat publicității un sondaj realizat de Data Media și IRSOP la comanda PSD în legătură cu viitoarele alegeri la președinția României, cu următoarele rezultate: Adrian Năstase - 41%; Traian Băsescu - 32%.
22 noiembrie: În Ucraina începe Revoluția Portocalie, imediat după scrutinul prezidențial al alegerilor, despre care s-a pretins a fi afectat de corupție masivă, intimidare a alegătorilor și fraudă electorală.
29 noiembrie: S-a semnat acordul prin care datoria Republicii Moldova față de România, în valoare de 9,4 milioane de dolari, va fi reeșalonată pe o perioada de 15 ani.[35]
30 noiembrie: Traian Băsescu depune la Biroul Electoral Central contestație de fraudare a alegerilor. Dovada constă în comunicatele oficiale ale Biroului Electoral Central; analizând datele din aceste comunicate din 29 noiembrie, emise la orele 12:00 și 17:00, se constată în acest interval o scădere a numărului de voturi nule: la Președinție – 159.850, Senat – 111.849, Camera Deputatilor – 101.205. Numărul voturilor nule nu are cum să scadă pe perioada numărării proceselor verbale, ci doar să crească.[36][37][38]
Decembrie
1 decembrie: Președintele Biroului Electoral Central declară că sesizarea Alianței PNL-PD, Dreptate și Adevar, privind anularea alegerilor a fost respinsă cu majoritate de voturi, iar diferența de voturi nule s-a înregistrat din pricina unei erori săvârșite de un număr neprecizat de comisii electorale.[38]
7 decembrie: O parte dintre jurnaliștii Televiziunii publice declară în cadrul unei conferințe de presă cenzura la care sunt supuși angajații din TVR.[39][40] O serie de organizații neguvernamentale au adresat jurnaliștilor o scrisoare deschisă pentru un examen de conștiință.[41]
8 decembrie: Potrivit unui sondaj realizat de IMAS în ceea ce privește intenția de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, Adrian Năstase este creditat cu 57% iar Traian Băsescu cu 43%.[42]
10 decembrie: Președintele Ion Iliescu îl decorează pe liderului peremist, Corneliu Vadim Tudor, cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru „contribuția meritorie la desfașurarea actului legislativ, la adoptarea unor legi fundamentale, necesare dezvoltării țării”.
13 decembrie: Se deschide Teatrul independent „Arca” cu spectacolul Top Dogs regizat de Theo Herghelegiu.
15 decembrie: Cu trei zile înainte de expirarea legală a mandatului prezidențial, Ion Iliescu a semnat decretul prin care îl grațiază pe Miron Cozma, liderul minerilor. A doua zi e a revocat propriul decret de grațiere. Cozma a fost condamnat la 18 ani de închisoare, pentru subminarea puterii de stat în septembrie 1991 și a fost încarcerat 8 ani mai târziu, în februarie 1999.[44][45][46]
16 decembrie: Parlamentul European a votat raportul referitor la progresele României pe calea aderarii la Uniunea Europeană și recomandă semnarea Tratatului de aderare în primăvara anului viitor și aderarea efectivă la 1 ianuarie 2007.
20 decembrie: Un grup de hoți au furat 50 de milioane dolari de la Banca Nordică din Belfast, Irlanda de Nord. Jaful este considerat unul dintre cele mai mari din istoria Regatului Unit.
21 decembrie: Traian Băsescu preia mandatul de șef al statului. Este primul președinte al României cu mandat de 5 ani, după ce Constituția a fost modificată în 2003 extinzând mandatul prezidențial de la 4 la 5 ani.
1 februarie: Márton Izsák, 90 ani, sculptor evreu de naționalitate maghiară din Transilvania, personalitate și cetățean de onoare al orașului Târgu Mureș (n. 1913)
3 iunie: Frances Shand Kydd (n. Frances Ruth Roche), 68 ani, soția lui John Spencer, al VIII-lea Conte Spencer și mama prințesei Diana, Prințesă de Wales (n. 1936)
Eliza Campus, 96 ani, profesoară, istoric, autor de cărți de istorie și roman istorice și popularizator a istoriei prin cărțile de istorie și ficțiune istorică pe care le-a publicat (n. 1908)
^Mihaela Balea, Gabriela Palade, Lidia Truica, Nicoleta Bichescu (), „Statul preia datoriile de 16.000 miliarde ale Rafo si Carom”, Evenimentul Zilei|access-date= necesită |url= (ajutor)Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)