Ablabius (consul)

În zilele noastre, Ablabius (consul) este un subiect relevant care nu lasă pe nimeni indiferent. Această problemă a provocat un mare impact asupra societății, generând un interes larg răspândit și fiind subiect de dezbatere în diferite domenii. Ablabius (consul) a fost mult timp subiect de studiu și cercetare datorită importanței sale, iar opiniile despre el sunt variate și adesea pasionate. În acest articol, vom explora în profunzime diferitele aspecte ale Ablabius (consul) și impactul său în diverse contexte, oferind o viziune amplă și detaliată care permite cititorului să înțeleagă mai bine această problemă foarte relevantă.

Ablabius (consul)
Date personale
Născutsecolul al III-lea d.Hr. Modificați la Wikidata
Creta, Creta⁠(d), Grecia Modificați la Wikidata
Decedat338 d.Hr. Modificați la Wikidata
Bitinia, Turcia Modificați la Wikidata
Cauza decesuluipedeapsa cu moartea Modificați la Wikidata
CopiiÒlimpia]
Seleucus] Modificați la Wikidata
Religiecreștinism Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
militar Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba latină Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Flavius Ablabius[1][2][3] sau Ablavius[4] (în greacă: Ἀβλάβιος; a trăit în secolul al IV-lea și a murit în 338) a fost un înalt funcționar al Imperiului Roman.

Origine și prima parte a vieții

Ablabius era grec din insula Creta și un om de origine umilă.[5] Când mama lui era însărcinată cu el, un astrolog egiptean i-ar fi proorocit că va naște un băiat ce va ajunge aproape împărat.[5]

Data nașterii sale este necunoscută, identitatea părinților săi este necunoscută și nu se știe dacă a avut frați sau alte rude, iar prima parte a vieții sale este în mare parte un mister. Ablabius a avut o origine nearistocratică și nesenatorială.[6][7][8]

El a fost păgân la origine și s-a convertit mai târziu la creștinism. Ablabius a devenit unul dintre funcționarii guvernatorului roman al Cretei.[5] La un moment dat, Ablabius a părăsit Creta și a călătorit la Constantinopol pentru a dobândi avere.[5]

Constantin I și familia sa

După sosirea la Constantinopol, Ablabius a dobândit neașteptat o mare influență asupra împăratului roman Constantin I și a devenit unul dintre cei mai importanți senatori ai Constantinopolului.[8][9] Ablabius a servit ca vicarius al Diocezei Asiei, a condus Prefectura pretoriană a Orientului din 329 până în 337/338 și a deținut rangul de consul ordinar în 331.[10] Ablabius a fost activ în estul și vestul imperiului[7] și în cursul carierei sale politice a avut reședința la Antiohia.[2]

Având în vedere originea sa provincială,[7] Ablabius părea să-i fie loial lui Constantin I, fiind unul dintre puținii cetățeni orientali care dețineau funcții înalte[11] în întreg Imperiul Roman. Ablabius l-a convins pe Constantin că aprovizionarea cu grâne a Constantinopolui a fost împiedicată de filozoful păgân Sopater din Apamea, care-i atacase verbal pe împărat și pe prefect pentru comportamentul lor desfrânat. Constantin a ascultat sfatul lui Ablabius și a poruncit uciderea lui Sopater. În anul 333 Constantin i-a trimis lui Ablabius[5] o scrisoare care este încă păstrată, în care el a decretat că fiecare parte a unui proces putea face apel la judecata episcopului.

În anul 336 Constantin a ordonat săparea unei inscripții în limba greacă pe piedestalul unei statui a sa din Antiohia, în care a fost menționat Ablabius, alături de colegii senatori Lucius Papius Pacatianus, Valerius Felix, Annius Tiberianus și Nestorius Timonianus.[2] Constantin l-a desemnat, de asemenea, pe Ablabius ca tutore și preceptor al fiului său Constanțiu al II-lea.[12] Atunci când Constantin a murit în mai 337, i-a succedat Constanțiu. Mai târziu, în 337, Ablabius a trecut de partea lui Atanasie al Alexandriei, episcopul niceean al Alexandriei, care avea dușmani puternici la curtea împăratului arian Constanțiu. Ca urmare a sprijinului oferit de Ablabius episcopului Atanasie, Constanțiu l-a destituit din funcțiile deținute, iar Ablabius s-a retras la moșiile sale din Bitinia.[12] În 338 Constanțiu l-a condamnat la moarte pe Ablabius în urma acuzațiilor ticluite că ar avea intenția să uzurpe tronul imperial; împăratul a ordonat ca Ablabius să fie executat în fața casei sale.[12] Casa lui Ablabius de la Constantinopol a aparținut mai târziu împărătesei Galla Placidia.[12]

Familie

Ablabius a fost căsătorit cu o femeie de rang nobil (al cărei nume nu este cunoscut), cu care a avut doi copii cunoscuți:

  • O fiică, Olympia, care este cunoscută și sub numele de Olimpiada[3][13][14]
  • Un fiu, Seleucus.[4][15] Prin Seleucus, Ablabius ar fi avut descendenți din generațiile următoare.[16] El ar fi, în special, bunicul patern al Sfintei Cuvioase Olimpiada Diaconița.[4]

Note

  1. ^ Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, pp. 100, 302.
  2. ^ a b c Millar, The Roman Near East, 31 B.C.-A.D. 337, p. 210.
  3. ^ a b Nordgren, The Well Spring Of The Goths: About The Gothic Peoples in The Nordic Countries And On The Continent, p. 385.
  4. ^ a b c Budge, Paradise of the Holy Fathers. Part 1, p. 163.
  5. ^ a b c d e Jones, The Prosopography of the Later Roman Empire: Volume 1, AD 260-395, p. 3.
  6. ^ Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, pp. 100–101.
  7. ^ a b c Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, p. 100.
  8. ^ a b Coon, That Gentle Strength: Historical Perspectives on Women in Christianity, p. 28.
  9. ^ Eunapius⁠(d), The Life of Philosophers and Sophists, Book VI. Three. 1-7
  10. ^ Jones, The Prosopography of the Later Roman Empire: Volume 1, AD 260-395, pp. 3-4.
  11. ^ Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, p. 302.
  12. ^ a b c d Jones, The Prosopography of the Later Roman Empire: Volume 1, AD 260-395, p. 4.
  13. ^ Hovannisian, The Armenian People From Ancient to Modern Times, Volume I: The Dynastic Periods: From Antiquity to the Fourteenth Century, p. 89.
  14. ^ Faustus of Byzantium, History of the Armenians, Book IV, Chapter 15
  15. ^ Jones, The Prosopography of the Later Roman Empire: Volume 1, AD 260-395, Parts 260-395, pp. 3, 4 & 818
  16. ^ Moret, Sertorius, Libanios, iconographie: a propos de Sertorius, journée d'étude, Toulouse, 7 avril 2000 autour de Libanios, culture et société dans l'antiquité tardive : actes de la table ronde, Avignon, 27 avril 2000, p.207

Bibliografie

  • Faustus of Byzantium, History of the Armenians, sec. al V-lea
  • A.H.M. Jones, J.R. Martindale & J. Morris, The Prosopography of the Later Roman Empire: Vol. 1, AD 260-395, părțile 260-395, Cambridge University Press, 1971
  • L.L. Coon & K.J. Haldane, That Gentle Strength: Historical Perspectives on Women in Christianity, The University Press of Virginia, 1990
  • F. Millar, The Roman Near East, 31 B.C.-A.D. 337, Harvard University Press, 1993
  • G. Halsall, Humour, History and Politics in Late Antiquity and the Early Middle Ages, Cambridge University Press, 2002, pp. 64–65
  • M.R. Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, Harvard University Press, 2002
  • E.A. Wallis Budge, Paradise of the Holy Fathers. Part 1, Kessinger Publishing, 2003
  • P. Moret & B. Cabouret, Sertorius, Libanios, iconographie: a propos de Sertorius, journée d'étude, Toulouse, 7 aprilie 2000 autour de Libanios, culture et société dans l'antiquité tardive : actes de la table ronde, Avignon, 27 aprilie 2000, Presses Univ. du Mirail, 2003
  • D.S. Potter, The Roman Empire at Bay: Ad 180-395, Routledge, 2004, pp. 424&479
  • I. Nordgren, The Well Spring Of The Goths: About The Gothic Peoples in The Nordic Countries And On The Continent, iUniverse, 2004
  • R.G. Hovannisian, The Armenian People From Ancient to Modern Times, Volume I: The Dynastic Periods: From Antiquity to the Fourteenth Century, Palgrave Macmillan, 2004
  • S. Parvis, Marcellus of Ancyra And the Lost Years of the Arian Controversy 325-345, Oxford University Press, 2006, pp. 138–140


Predecesor:
Flavius Gallicanus⁠(d)
Aurelius Valerius Symmachus Tullianus⁠(d) 		Consul roman
331
Împreună cu: Junius Bassus⁠(d) 		Succesor:
L. Papius Pacatianus
Predecesor:
Constantius 		Prefect pretorian al Orientului
329–337/338 		Succesor:
Septimius Acindynus⁠(d)