Campania din Sinai și Palestina (Primul Război Mondial)

În lumea de astăzi, Campania din Sinai și Palestina (Primul Război Mondial) este un subiect care a captat atenția oamenilor de toate vârstele și categoriile sociale. De la impactul său asupra societății până la implicațiile sale asupra tehnologiei, Campania din Sinai și Palestina (Primul Război Mondial) a fost subiectul a numeroase discuții și dezbateri în ultimii ani. Pe măsură ce continuăm să explorăm acest fenomen, devine imperativ să examinăm îndeaproape diferitele sale aspecte și să înțelegem cum modelează lumea noastră de astăzi. În acest articol, vom aprofunda în diferitele fațete ale Campania din Sinai și Palestina (Primul Război Mondial) și vom explora relevanța sa în viața noastră de zi cu zi.

Campania din Sinai și Palestina
Parte a Primului Război Mondial

10,5 cm Feldhaubitze 98/09 și artileriștii otomani la Hareira în 1917 înainte de ofensiva din sudul Palestinei
Informații generale
Perioadă28 ianuarie 1915 – 30 octombrie 1918a
(3 ani, 9 luni și 2 zile)
LocEgipt și Levant (inclusiv Palestina și Siria)
RezultatVictoria Imperiului Britanic
Modificări teritorialeÎmpărțirea Imperiului Otoman
Beligeranți
 Imperiul Britanic
 Franța
 Italia
Arabi
Regatul Hedjaz
Emiratul de Nejd și Hasa		 Imperiul Otoman
 Imperiul German
 Austro-Ungaria
Emiratul de Jabal Shammar
Conducători
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Sir John Maxwell (până în martie 1916)
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Sir Archibald Murray (până în iunie 1917)
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Edmund Allenby (din iulie)
Imperiul Britanic Edward Bulfin
Australia Harry Chauvel
Imperiul Britanic Philip Chetwode
Regatul Unit T. E. Lawrence		Imperiul Otoman Djemal Pasha
Imperiul German Friedrich von Kressenstein (1916 to 1917)
Imperiul German Erich von Falkenhayn (1917-1918)
Imperiul German Otto Liman von Sanders (1918)
Imperiul Otoman Mustafa Kemal (demisionat în octombrie 1917, restabilit în septembrie 1918)
Imperiul Otoman Fevzi Pasha (din octombrie 1917)
Efective
Ianuarie 1915:
peste 150.000 soldați[1]
Septembrie 1918:
467.650 soldați[2][3]		Septembrie 1917:
~57.000 soldați[4]
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Campania din Sinai și Palestina a făcut parte din teatrul de luptă din Orientul Mijlociu din Primul Război Mondial și a reprezentat o serie de lupte dintre Imperiul Britanic și Imperiul Otoman, care a fost ajutat de Imperiul German. Campania a început cu încercarea otomanilor de a face un raid asupra Canalului Suez în 1915 și s-a finalizat cu Armistițiul de la Moudros din 1918, care a dus la pierderea de către otomani a Palestinei și Siriei.

Context

Harta Peninsulei Sinai ,in that time was no Israel.. the name was the Mandate of Palestine

Până în anul 1914 Egiptul a făcut parte din Imperiul Otoman mai bine de 400 de ani, rămânând sub suzeranitatea otomană în ciuda faptului că a fost sub ocupație britanică începând cu 1882, în urma războiului Anglo-Egiptean, devenind eventual un protectorat britanic. Canalul Suez a fost de o importanță strategică vitală pentru britanici, reducând timpul de navigație din India, Noua Zeelandă și Australia în Europa.[5] Ca urmare Egiptul a devenit o bază importantă în timpul războiului, în special în timpul Campaniei Gallipoli. Pentru Imperiul German și Imperiul Otoman canalul a fost cea mai apropiată și mai slabă verigă a comunicațiilor britanice.[6] Apărarea canalului presupunea o serie de probleme, dat fiind faptul că dimensiunea sa mare îl făcea greu de controlat. Nu exista nici drum de la Cairo direct spre canal, doar o cale ferată străbătea 30 km de deșert de la Cairo spre Ismaïlia, ramificându-se apoi spre nord (ducând în orașul Port Said) și spre sud (ducând spre Suez). Controlul zonei centrale din jurul orașului Ismailia a fost de o mare importanță strategică, deoarece aceste trei orașe de pe canal aveau apă dulce din Nil, ce venea prin Sweet Water Canal.[7]

Vezi și

Note bibliografice

  1. ^ Erickson 2001, p. 71
  2. ^ Cemal Kemal, The Last Battle of the Ottoman State on the Palestine Front, Ankara University .
  3. ^ Erickson 2007, p. 154
  4. ^ Erickson 2007, p. 101
  5. ^ Perry 2009, pp. 51–52
  6. ^ Bruce 2002, pp. 3–4
  7. ^ Bruce 2002, pp. 15–17