Cântar

În acest articol, vom explora lumea fascinantă a lui Cântar și toate implicațiile pe care acest subiect le are asupra societății noastre. Cântar este un subiect care a captat atenția experților și a fanilor deopotrivă, generând dezbateri pasionale și stârnind un interes din ce în ce mai mare pentru numeroasele sale fațete. Pe parcursul acestor pagini, vom aprofunda în istoria, impactul și posibilele implicații viitoare ale Cântar, analizând fiecare detaliu și oferind o viziune cuprinzătoare asupra acestui subiect atât de relevant astăzi. De la origini până la cele mai recente aplicații, acest articol se aruncă într-o analiză cuprinzătoare a Cântar cu scopul de a oferi cititorului o înțelegere profundă și îmbogățitoare a acestui subiect interesant.

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Cântarul în antichitate

Cântarul sau balanța sunt un instrument pentru determinarea masei unui corp constând dintr-o pârghie cu brațe egale și două talere, care echilibrează cu greutăți etalonate.

Primul aparat de cântărit a fost o balanță utilizată de egipteni în mileniul al patrulea î.Hr. Aceasta avea o formă extrem de simplă, brațul orizontal fiind susținut la mijloc de un pivot și dispus pe laterale, la distanțe egale, cu două talere suspendate cu sfoară. Inițial, această balanță era utilizată pentru a cântări și compara nu numai diverse produse destinate trocului, cât și pentru a determina masa prafului de aur pe care îl primeau, uneori, vânzătorii în schimbul bunurilor. Deși se număra printre primele modele, balanța egiptenilor avea o acuratețe de aproximativ 99%. Egiptenii au fost cei care au introdus și conceptul utilizării greutăților pentru a afla masa unui produs în urma echilibrării balanței.

Acest tip de măsurătoare a masei corpurilor a fost îmbunătățit în mod semnificativ de romani, de la care a rămas moștenire "cântarul roman", încă din perioada primului mileniu. Noua balanță avea, pe una dintre jumătățile brațului, o singură contragreutate etalonată, care putea fi deplasată de-a lungul pârghiei, până când aceasta stătea în echilibru. Romanii au fost aceia care au confecționat balanța astfel încât porțiunea punct de sprijin să fie sprjinită pe un pivot ascuțit la capătul de sprijin, pentru a oferi o balansare cât mai exactă în momentul cântăririi.

Tipuri de balanțe

  • cu brațele egale care, la echilibru, permite recunoașterea egalității a două mase: Dacă masa m1 este cunoscută, se află direct masa mx.
  • cu brațe neegale pentru care, la echilibru:

unde M1 este o masă de valoare fixă, iar l1 și lx - brațele pârghiei, dintre care lx are o valoare constantă.

Legături externe