Expulzare

Columna lui Al-Mu'tamid, (Grădina Galerei,  Grădinile Regilor Alcázares, Sevilla).

Expulzarea (surghiunirea, exilarea sau dezrădăcinarea, proscrierea) este un tip de pedeapsă pe care un Stat poate să o impună vreunei persoane pentru ca ar fi comis o infracțiune sau o faptă delictivă. Constă în a-l expulza pe cineva dintr-un loc sau dintr-un teritoriu; aceasta numindu-se expulzare limitată (fiind vorba, de obicei, de limita teritoriului asupra căreia se extinde suveranitatea celui care impune pedeapsa).

Înainte vreme, era o pedeapsă foarte comună, și era utilizată drept pedeapsă imediat inferioara pedepsei cu moartea. De obicei, neîndeplinirea expulzării din partea persoanei expulzate se pedepsea cu moartea

În prezent, aplicarea acestei pedepse este mult mai dificilă. Problema principală este că țara vecină nu este obligată să accepte persoana proscrisă.

În drept

Expulzarea reprezintă o formă prin care un stat poate înlătura de pe teritoriul său străini care produc infracțiuni. De exemplu, în România, în cazul în care un străin care până la momentul respectiv a avut drept de rezidență comite o contravenție, acesta poate fi expulzat, în conformitate cu legea penală.

Exilări, expulzări celebre

Note

  1. ^ Bădescu, p. 160

Bibliografie

Vezi și