Festivalul Național „Cîntarea României”
În acest articol vom explora subiectul Festivalul Național „Cîntarea României” din diferite perspective și abordări, cu scopul de a oferi o viziune cuprinzătoare și completă asupra acestui subiect. Pe parcursul textului, vom analiza atât originile și relevanța sa astăzi, cât și posibilele sale implicații și consecințe. De asemenea, vom examina diferite studii și cercetări care au fost efectuate în jurul Festivalul Național „Cîntarea României”, pentru a oferi o viziune academică și științifică. În cele din urmă, acest articol încearcă să ofere cititorului o perspectivă profundă și detaliată asupra Festivalul Național „Cîntarea României”, astfel încât să poată dobândi cunoștințe solide și complete asupra subiectului.
| Parte dintr-o serie despre | ||||||
| România comunistă | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
.svg)  | ||||||
|
Organizații
|
||||||
|
Relațiile cu URSS |
||||||
Festivalul național „Cântarea României” a fost un ansamblu de manifestări culturale din perioada regimului comunist, organizate de Consiliul Culturii și Educației Socialiste. A fost inaugurat în anul 1976, după primul Congres al culturii și educației socialiste din 2-4 iunie același an [1]. Festivalul național (al educației și culturii socialiste) „Cântarea României” era organizat bianual, se desfășura pe patru etape (de masă, județeană, inter-județeană și republicană) și era deschis profesioniștilor și amatorilor din mediul cultural.[2] Denumirea a fost inspirată de eseul omonim „Cântarea României”, al lui Alecu Russo[necesită citare].
„Cântarea României” era definită ca un „festival al educației și culturii socialiste…, amplă manifestare educativă, politico-ideologică, cultural artistică de creație și interpretare, menită să îmbogățească și să diversifice viața spirituală a țării, să sporească aportul geniului creator al poporului român la patrimoniul cultural național și universal.” Implicația directă era că orice creație artistică, dar și tehnică, orice manifestare culturală, spectacol de amatori sau folcloric, reprezentație teatrală, etc. trebuiau să obțină aprobarea „activiștilor” responsabili cu Cântarea României, prezenți în fiecare întreprindere și în fiecare sat.[3] Motivul real al înființării festivalului a fost promovarea artiștilor „populari” și înlocuirea artei culte cu arta populară, singura care, în viziunea conducătorului, ar fi trebuit sprijinită.
În mai 2008, Muzeul Țăranului Român a deschis o expoziție-experiment denumită „Cântarea României – ultima ediție”, unde organizatorii au creat o arhivă de obiecte, povești și imagini ale comunismului, relevante pentru oamenii simpli.[4]
Note
- ^ Raportul Tismăneanu, pag 613
- ^ Anisescu, Crina; Apostol, Daniel; Dumitrescu, Florin; Hentea, Călin; Nasui, Cosmin; Nasui, Oana; Vasile, Cristian (). Cultura de masă în "Epoca de aur": Cântarea României & Cenaclul Flacăra. PostModernism Museum Publishing House. p. 227.
- ^ Raportul Tismăneanu, pag 603
- ^ Ziarul Gândul, 18 martie 2008
Bibliografie
Dragoș Petrescu, "Communist legacies in the New Europe: history, ethnicity and the creation of a 'socialist' nation in Romania, 1945-1989", in Conflicted Memories: Europeanizing Contemporary Histories, edited by Konrad H. Jarausch, Thomas Lindenberger, Berghahn Books, 2011, ISBN 9780857453600, p. 48
Elena Maria Șorban, Festivaluri, valuri. Însemnări despre sărbătorile muzicii culte și cronica muzicală din România, Editura Școala Ardeleană - Eikon, 2016, ISBN 978-606-711-462-1, p. 72-75