Flori târzii (povestire)

În acest articol, subiectul Flori târzii (povestire) va fi abordat din diferite perspective și abordări. Flori târzii (povestire) a fost subiect de interes și dezbatere în diverse domenii, iar relevanța sa nu a trecut neobservată în societatea actuală. De-a lungul anilor, Flori târzii (povestire) a stârnit interesul experților și al fanilor deopotrivă, care i-au explorat diversele fațete și dimensiuni. În acest sens, vom încerca să analizăm și să înțelegem importanța și semnificația lui Flori târzii (povestire) în contextul actual, precum și influența sa în diverse sfere ale vieții cotidiene. Printr-o analiză detaliată, vom căuta să oferim o viziune cuprinzătoare și îmbogățitoare a Flori târzii (povestire), aprofundând în impactul și relevanța sa în lumea contemporană.

„Flori târzii”
AutorAnton Cehov  Modificați la Wikidata
TraducătorAnda Boldur
Limbălimba rusă  Modificați la Wikidata
Genpoveste  Modificați la Wikidata
Data publicării  Modificați la Wikidata

Flori târzii” (în rusă Цветы запоздалые, transliterat: Țveti zapozdaliîe) este o povestire în trei capitole din 1882 a scriitorului rus Anton Cehov.[1]

Este dedicată lui N. I. Korobov (Nikolai Ivanovici Korobov), coleg de universitate cu Cehov, mai târziu medic. În timp ce era student, Korobov a locuit un timp la familia Cehov în Moscova. A păstrat relații de prietenie cu Cehov și a corespondat cu acesta până la moarte, fiind găsite 25 de scrisori ale lui Korobov către Cehov în arhiva scriitorului.

A apărut prima dată în revista Mirskoi tolc (Мирской толк) din 1882, în numerele 37 (10 octombrie), 38 (17 octombrie), 39 (23 octombrie) și 41 (11 noiembrie), sub pseudonimul A. Cehonte (А. Чехонте).

Povestirea a fost ecranizată de câteva ori și a fost pusă în scenă o piesă de teatru.

În „Flori târzii”, A. P. Cehov dezvoltă tema tragediei sorții oamenilor încurcați în fleacurile cotidiene, ceea ce îi duce în cele din urmă la un deznodământ tragic.

În timpul vieții lui Cehov, povestirea "Flori întârziate" a fost tradusă în limba sârbo-croată.[2]

Note

  1. ^ Чехов М. П. Вокруг Чехова. М. Московский рабочий, 1964, стр. 88
  2. ^ Доцкан. «Београдске новине», 1901, № 280, 281