Astăzi, dorim să abordăm tema George Calboreanu, aspect care a căpătat relevanță în ultima vreme și care stârnește interesul unui spectru larg de public. De la origini și până la impactul său asupra societății moderne, George Calboreanu a fost subiect de dezbatere, reflecție și studiu. De-a lungul istoriei, George Calboreanu a influențat diverse domenii ale vieții, de la politică la cultură, iar relevanța sa a continuat să crească. În acest articol, vom explora diferitele fațete ale George Calboreanu, examinând evoluția sa în timp și impactul său astăzi. Sperăm că această analiză oferă o viziune mai largă și îmbogățitoare asupra George Calboreanu, oferind cititorilor noștri o înțelegere mai profundă a acestui subiect de interes universal.
George Calboreanu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 3 ianuarie 1896 Turnișor, Sibiu |
Decedat | (90 de ani) București |
Cetățenie | România |
Ocupație | actor compozitor |
Limbi vorbite | limba română |
Activitate | |
Roluri importante | Chirică, Spirache Necșulescu, Ștefan cel Mare, Regele Lear, Iulius Cezar, Galileu Bologa |
Modifică date / text |
George Calboreanu (n. 3 ianuarie 1896, Turnișor, Sibiu - d. 12 iulie 1986, București) a fost un actor român de teatru și film.
Născut în 1896, George Calboreanu a debutat pe scenă la Iași, în stagiunea 1917 - 1918, ca elev al ilustrei actrițe Aglae Pruteanu. A debutat ca actor profesionist la Cluj. Aici a fost premiat și a obținut o bursă de studii la Viena. A debutat ca actor bucureștean în compania Bulandra. Și, în sfârșit, și-a făcut intrarea la Național, la 30 de ani, datorită lui Alexandru Davila, în spectacolul Vlaicu-Vodă. În 1928 a devenit societar al instituției - de care nu s-a mai despărțit.[1]
A contribuit la lansarea de piese, autori, personaje românești, manifestând încredere față de scriitorii tineri și generozitate. A jucat rolul lui Chirică din Omul cu mârțoaga de George Ciprian, demersul său scenic, fiind decisiv în impunerea comediei (1927). L-a interpretat pe Spirache Necșulescu în Titanic Vals de Tudor Mușatescu (1932). Apoi, Idolul și Ion Anapoda de George Mihail Zamfirescu (1934), Marele duhovnic și Glafira de Victor Eftimiu, Borgia de Alexandru Kirițescu, Meșterul Manole de Lucian Blaga, Maestrul de Mircea Ștefănescu, Letopiseți de Mihail Sorbul, Ovidiu de Nicolae Iorga și altele, de Paul Prodan, Ticu Arhip, Caton Theodorian[1].
Una din marile reușite ale carierei sale a fost rolul lui Ștefan cel Mare. L-a făurit ca personaj, întâia oară, într-o piesă azi uitată, Maria de Mangop de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi l-a desăvârșit în Apus de soare, la Naționalul din București, dând o efigie modernă personajului dramatic, monumentalizând și, deopotrivă, umanizând rolul. E cert că pentru generațiile postbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de Calboreanu, așa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Nottara[1].
George Calboreanu i-a mai zămislit, în ultimii patruzeci de ani, pe Petru Arjoca din Cetatea de foc de Mihail Davidoglu, Ion Vodă cel Cumplit din piesa omonimă a lui Laurențiu Fulga, Vlaicu-Vodă a lui Davila, a dat substanță unor eroi din piese moderne de Horia Lovinescu, Aurel Baranga, N. Moraru și alții.
A avut, din totdeauna, o uimitoare capacitate de întruchipare în tragedie, fie în dramaturgia barocă - Regele Lear sau Iulius Cezar de Shakespeare - fie în drama romantică - Hoții de Schiller, Lorenzaccio de Alfred de Musset. Dar în egală măsură a strălucit în comedie; stau marturie rolurile din Căsătoria de Gogol, Bădăranii de Goldoni, Medicul în dilemă și Maior Barbara de Shaw.
A trecut, fără dificultăți, prin partituri complexe ale repertoriului modern, de la Bologa din Pădurea spânzuraților la eroi ai lui Pirandello. Karel Čapek, Tennessee Williams. O realizare importantă a fost Galileu de Brecht, la Teatrul Radiofonic.
A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”[2] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[3]
A primit, de asemenea, titlurile de laureat al Premiului de Stat și Artist Emerit (înainte de 1955)[4] și apoi pe cel de Artist al Poporului (anterior anului 1960). În 1964, George Calboreanu a fost decorat cu Ordinul Steaua Republicii Populare Române.[5]
Articole biografice