Glucagon

În acest articol, vom explora în detaliu lumea fascinantă a lui Glucagon. De la origini și până la impactul său asupra societății moderne, vom examina în detaliu fiecare aspect relevant care a contribuit la definirea importanței și relevanței lui Glucagon. Printr-o analiză cuprinzătoare, vom căuta să înțelegem motivele din spatele popularității sale și cum a evoluat de-a lungul timpului. În plus, vom explora diferitele perspective care există asupra Glucagon și modul în care acesta a influențat diferite domenii ale vieții de zi cu zi. Pregătește-te să pornești într-o călătorie de descoperire și de învățare despre Glucagon.

Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
  • Calitatea informațiilor sau a exprimării trebuie îmbunătățită. Marcat din februarie 2014.
  • Are bibliografia incompletă sau inexistentă. Marcat din februarie 2014.
 Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor.

Glucagonul este cel de-al doilea hormon pancreatic implicat în reglarea echilibrului glicemic, alături de insulină. Glucagonul prezintă efect hiperglicemiant. Acesta este secretat de celulele alfa ale insulelor Langerhans. Pancreasul secretă glucagon atunci când nivelul glicemiei scade prea mult. Glucagonul stimulează ficatul să transforme rezervele sale de glicogen în glucoză, care este imediat eliberată în sânge (glicogenoliza). Glucagonul și insulina fac parte dintr-un sistem feedback ce menține glicemia la un nivel acceptabil.

Glucagonul este un polipeptid (non-steroid), alcătuit din 29 de resturi de aminoacizi.

Creșterea secreției de glucagon este cauzată de:

  • scăderea glicemiei,
  • creșterea nivelului catecolaminelor,
  • creșterea nivelului de aminoacizi în sânge,
  • colecistokinină, acetilcolină,
  • stimulare simpatică.

Scăderea secreției de glucagon este datorată:

  • insulină,
  • somatostatin,
  • stimularea vagală, ce inhibă secreția de glucagon,
  • nivel crescut de acizi grași și cetoacizi în sânge,
  • producție crescută de uree.

Acțiune

Glucagonul are 2 acțiuni metabolice principale opuse celor ale insulinei, acționând în sens gluconeogenetic (sinteza de glucoză din aminoacizi și acizi grași) și glicogenolitic (transformarea glicogenului în glucoza, prin intermediarul glucoza-1-fosfat). Glucagonul de asemenea regulează rata gluconeogenezei prin influențarea lipolizei.

Mecanism de acțiune

Glucagonul se leagă de un receptor propriu, parte a familiei receptorilor cuplați cu proteina G, situat în membrană. Atașarea glucagonului la receptor determină clivarea subunității alfa de subunitatea beta-gamma. Subunitatea alfa activează adenilat ciclaza, care, la rândul ei, produce cAMP, care activează, la randul ei, protein-kinaza AMPc-dependentă, care activează fosforilaz-kinaza, care activează la rândul ei glicogen-fosforilaza, responsabilă de formarea glucoza-1-fosfat din glicogen.