Hidrografia României

Aspect mută în bara laterală ascunde Rețeaua hidrografică a României

Hidrografia României se referă la totalitatea apelor de pe teritoriul acestei țări. România beneficiază de toate tipurile de unități acvatice: fluvii și râuri, lacuri, ape subterane, ape marine. Particularitățile hidrografice și hidrologice ale României sunt determinate, în principal, de poziția geografică a țării în zona climatului temperat-continental și de prezența arcului carpatic. Factorul antropic a contribuit la unele modificări ale acestor particularități.

Apele curgătoare izvorăsc, în cea mai mare parte, din coroana centrală a Carpaților și sunt colectate, aproape în totalitate, de Dunăre. Râurile din vestul României sunt adunate de Tisa care face hotarul de nord al țării pe o mică distanță. Printre alfuenții ei, mai importanți sunt: Someșul, Crișul, care adună apele dintr-o bună parte a Munților Apuseni, și Mureșul. În Banat, principalul râu este Timișul, dar navigabil este numai Bega. Râurile mai mari din sudul țării sunt: Jiu, care străbate cele două bazine carbonifere, Petroșani și Rovinari-Motru; Oltul, care ferăstruiește Carpații în mai multe defilee; Argeșul, care traversează Muntenia în diagonală, iar afluentul său, Dâmbovița, trece prin București; Ialomița, care străbate Bărăganul de la vest la est. În estul țării, Siretul adună mari afluenți din Carpați (între care Moldova, Bistrița, Trotuș, Buzău) și din Podișul Moldovei (Bârladul), înregistrând, aproape de vărsarea în Dunăre, cel mai mare debit al râurilor interioare; Prutul e cel mai mare rau din România,cu un debit foarte mare și o lungime foarte lungă.

Lacurile se întâlnesc pe toate treptele de relief și au forme, mărimi și origini foarte variate. Deși în numar mare (3500) sunt, în general, reduse ca suprafață (1,1% din teritoriul țării). Cele mai mari sunt cele din sistemul lagunar Razim, sau unele limane maritime (Tașaul, Siutghiol, Techirghiol), ori fluviale (Lacul Oltina în sudul Dobrogei, Snagov la nord de București). Ele sunt importante ca locuri de agrement și pentru pescuit. Mult mai mici sunt lacurile de munte, unele de origine glaciară (Bucura), altele de baraj natural (Lacul Roșu), ori cantonate în cratere vulcanice (Sfânta Ana de langă Băile Tușnad, singurul de acest gen). Numeroase sunt și lacurile de acumulare de interes hidroenergetic (lacul de la Porțile de Fier pe Dunăre, Izvorul Muntelui pe Bistrița, Vidraru pe Argeș, Vidra pe Lotru, etc.) sau pentru alimentări cu apă - pe văile Uzului, Doftanei, Firizei.

Cele mai importante râuri din România sunt:

Râul Prut.

Alte râuri importante sunt: Someș, Crișurile (Crișul Alb, Crișul Negru și Crișul Repede), Timișul, Jiul, Argeș și Ialomița.

Cu toată densitatea mare a rețelei hidrografice, din punctul de vedere al resurselor generate pe teritoriul propriu (fără aportul adus din alte țări de Dunăre și alte râuri mai mici) România este una din țările cele mai sărace în resurse de apă pe kilometru patrat din Europa.

Lacul Cobilița, în județul Bistrița-Năsăud.

Vezi și

Referințe

  1. ^ Mircea Mâciu dr., Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu dr., Mic dicționar enciclopedic, Ed. Stiințifică și enciclopedică, Bucuresti, 1986

Bibliografie

Legături externe