În articolul de astăzi, vom explora Ienăchiță Văcărescu în profunzime și vom descoperi numeroasele sale fațete și impactul său asupra diferitelor aspecte ale vieții de zi cu zi. Ienăchiță Văcărescu este un subiect care a captat atât atenția experților, cât și a pasionaților, dând naștere a numeroase investigații, dezbateri și reflecții. De-a lungul istoriei, Ienăchiță Văcărescu a jucat un rol crucial în societate, influențând totul, de la cultură și tradiții până la economie și politică. În acest articol, vom analiza diferitele perspective care există asupra Ienăchiță Văcărescu, de la evoluția sa de-a lungul timpului până la relevanța sa astăzi, cu scopul de a face lumină asupra unui subiect care continuă să genereze interes și controverse.
A fost mare dregător domnesc și a îndeplinit misiuni diplomatice peste hotare. Ca om politic și istoric a manifestat tendințe filoturce. Lucrarea sa, Istorie a prea puternicilor împărați otomani, este tipărită abia în 1863 de Alexandru Papiu Ilarian[6]. Este al doilea român după Dimitrie Cantemir care scrie o istorie a Imperiului Otoman. [7]
Este autorul celei dintâi gramatici românești tipărite (1787), care, pe lângă diversele categorii gramaticale, cuprinde și un capitol de prozodie, ilustrat cu exemple originale. Poezia sa, redusă ca dimensiuni și predominant erotică, e scrisă în maniera neoanacreontică a epocii, dar folosește și evidente sugestii folclorice.
Observații sau băgări de seamă asupra regulilor și orînduielilor gramaticii rumânești, publicată în 1787, va servi ca model lui Ion Heliade–Rădulescu pentru Gramatica sa. Lucrarea cuprinde un capitol intitulat păntru poetică, ce poate fi considerat primul studiu românesc despre versificație. Definiția pe care a dat-o poeziei va rezista 80 de ani: „cugetele frumoase, cu poetice faceri”. După ce prezintă utilitatea gramaticii, încheie glumeț: „Siliți-vă a o învăța, sau faceți cum vă place”.
A adunat un vast material pentru redactarea unor dicționare bilingve: german – român, turc – român etc.
Lucrări istorice
Istorie a prea puternicilor împărați otomani, tipărită după moartea sa, cuprinde referiri la domnii Țării Românești. Prima jumătate a lucrării este un pomelnic al împăraților, cu o epigramă laudativă dar prozaică pentru fiecare. Interesantă este povestirea călătoriei sale la Viena, un adevărat jurnal, instructiv și amuzant, superior celui al lui Dinicu Golescu.
Opera poetică
Ienăchiță Văcărescu a adunat la un loc versuri ocazionale (în cinstea domnitorului, la inaugurarea unei cisterne publice etc.) cu versurile de dragoste caracterizate prin „limba alintată” (Nicolae Manolescu), abundând de diminutive, procedeu la modă în întreaga poezie a epocii: inimioară, lănțișor etc. Cu toate văicărelile manieriste, unele sunt poezii șăgalnice, pline de umor, altele sunt sugestive și grațioase, amintind de Goethe, ca poezia Într-o grădină.. în care dilema sufletească a eului liric este exprimată cu gingășie și concizie (floarea neculeasă poate reprezenta ratarea șansei iubirii): „S-o iau, se strică/ S-o las, mi-e frică/ Că vine altul și mi-o ridică.”
Ienăchiță Văcărescu deschide și seria artelor poetice românești, printr-un celebru „testament”:
Urmașilor mei Văcărești
Las vouă moștenire
Creșterea limbii românești
Ș-a patriei cinstire.