Inocență

În acest articol, vom explora în profunzime Inocență și impactul său asupra societății contemporane. De la origine până la evoluția sa actuală, Inocență a fost subiect de interes și dezbatere în diverse domenii, atât în ​​cultura populară, cât și în mediul academic. Vom aprofunda în sensul, influența și relevanța sa în lumea de astăzi, analizând modul în care Inocență ne-a modelat percepțiile, atitudinile și comportamentele. Prin această analiză, vom căuta să înțelegem implicațiile Inocență în societatea noastră și să reflectăm asupra rolului său în dezvoltarea umană.

Tablou de Bouguereau:
 L'Innocence:
Atât copiii cât și mieii sunt simboluri ale inocenței.

Inocența (sau nevinovăția) este o lipsă de vinovăție cu privire la orice fel de crimă sau delict. Într-un context juridic, nevinovăția se referă la lipsa oricăror dovezi juridice cu privire la vinovăția unei persoane.

Etimologie

Substantivul românesc inocență are etimologie multiplă: franceză innocence:[1] „inocență”, „naivitate” și latină innocentia[1], innocentiae: „calitatea de a nu fi vătămător”, „blândețe”, „nevinovăție”, „caracter frumos”, „virtute”, probitate”, „curățenie morală”.[2][3] La rândul său, substantivul francez innocence este un împrumut din latină: innocentia.[4] Etimologia cuvântului latin innocentia este legată de rădăcina indo-europeană Nek-, Nok-, care are semnificația „a cauza moartea cuiva” (rădăcina Nek- s-a transmis, în limba română, în verbul a îneca , care este moștenit din latină: neco, necare: „a ucide”, "a omorî".[1][2][3]) Derivarea acestei rădăcini cu privativul in- a dat astfel innocentia, cu semnificația etimologică „nevătămător”, „nedăunător”, cu alte cuvinte: „care nu produce moartea cuiva”.

Note

  1. ^ a b c Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române
  2. ^ a b Dicționar latin romîn (1962)
  3. ^ a b G. Guțu, Dicționar latin - român (1983)
  4. ^ Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau Dictionnaire étymologique et historique

Bibliografie

  • Dicționar latin romîn, Redactor responsabil: Rodica Ocheșanu, redactori: Liliana Macarie, Sorin Stati, N. Ștefănescu, Editura Științifică, București, 1962
  • G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983
  • Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau Dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris-VI, 1977 ISBN 2-03-0202210-X
  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, București - Chișinău, Editura Litera Internațional, 2007, ISBN 978-973-675-307-7