Mănăstirea Dervent

În acest articol vom aborda subiectul Mănăstirea Dervent, care este de cea mai mare importanță datorită relevanței sale în societatea actuală. Mănăstirea Dervent a trezit un mare interes în diferite domenii, deoarece impactul său se extinde la multiple aspecte ale vieții de zi cu zi. Este necesar să aprofundăm acest subiect pentru a înțelege mai bine implicațiile și consecințele acestuia. Pe parcursul acestui articol vom analiza diferite perspective și abordări legate de Mănăstirea Dervent, cu scopul de a oferi o viziune amplă și completă care să permită cititorului să aprofundeze în complexitatea și semnificația sa. Fără îndoială, Mănăstirea Dervent este un subiect care merită să fie explorat și discutat în profunzime, motiv pentru care este esențial să îl abordăm într-o manieră riguroasă și exhaustivă.

Mănăstirea Dervent
Informații generale
Confesiuneortodoxă
HramCuvioasa Paraschiva, 14 octombrie;
Izvorul Tămădurii
Tipcălugări
ȚaraRomânia
LocalitateCanlia, județul Constanța
Coordonate44°6′30.28″N 27°28′50.59″E ({{PAGENAME}}) / 44.1084111°N 27.4807194°E
Date despre construcție
CtitorPr. Schimarhimandrit Elefterie Mihail
Locuitori23
Istoric
Sfințire1936
Localizare
Monument istoric
AdresaExtravilan, la V de satul Canlia, pe frontul nordic al DN3 Constanța-Ostrov, în zona satului Galița din comuna Ostrov
Clasificare
Cod LMICT-II-m-B-02882
Prezență online
http://www.dervent.ro
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mănăstirea Dervent este o mănăstire ortodoxă din România situată în extravilanul satului Canlia, județul Constanța.

Istoric

În timpul lui Dioclețian (285-305), în Dobrogea (Scythia Minor) au fost martirizați mai mulți creștini: Evagrius, Benignus, Cristus, Sive, Cresto, Arestus, Sinidia, Rufus, Patricius, Zosim, toți acești sfinți fiind consemnați în Acta Sanctorum, fără a se menționa însă locul martiriului lor. Nu departe de Dervent, în cetatea Durostorum (azi în apropiere de orașul bulgar Silistra), au primit mucenicia: Maximus, Quintilianus, Dadas, Iulius, Secondo, Dasius. În această perioadă, pe locul unde acum se află biserica mănăstirii, au fost martirizați patru creștini ale căror nume nu ne sunt cunoscute, păstrându-se însă patru cruci de piatră – anumiți cercetători și istorici considerând că ar putea fi vorba de unii dintre martirii amintiți mai sus.

Tradiția fixează la Dervent o biserică de mănăstire (secolul al XI-lea), distrusă de pecenegi (1036) odată cu cetățile Capidava și Dervent. După Războiul de Independență (1877-1878), crucile au fost redescoperite de către un cioban surdo-mut.[1] Protos. Atanasie Negară a ținut la începutul secolului al XX-lea – pentru o lungă perioadă – o evidență amănunțită a unor presupuse vindecări petrecute la „sfintele cruci nepuse de mână omenească, ci crescute din pământ”. În 1923, episcopul Ilarie Teodorescu al Tomisului a înființat la Dervent o mănăstire pe terenul donat de familia Andreevici și Paraschiva Gheorghiu. În 1934, paraclisul care adăpostea crucile a ars din temelii, icoanele rămânând însă neatinse de foc. În 1936, PS Gherontie al Tomisului a pus piatra de temelie a actualei biserici, ridicată după proiectul arhitectului N. Săndulescu și sfințită pe 13 septembrie 1942, dată la care Elefterie Mihail a fost numit stareț al mănăstirii. În 1959, prin Decretul 410, mănăstirea a fost închisă timp de zece ani. Din 1970 a funcționat ca biserică de mir a satului învecinat, Galița, clădirile care au aparținut mănăstirii fiind folosite de IAS Ostrov până în anul 1990. Pe 2 februarie 1990, părintele Elefterie Mihail primește binecuvântarea de redeschidere a mănăstirii. În același an, pe 12 mai, la vârsta de 90 de ani, renumitul duhovnic dobrogean a murit și a fost înmormântat în partea dreaptă a altarului.

În apropierea mănăstirii se află cetatea bizantină Păcuiul lui Soare (secolul al X-lea), considerată de către mulți cercetători ca fiind vechea cetate Vicina, din care a fost adus în 1359 la Curtea de Argeș primul mitropolit al Țării Românești, Iachint.[2]

Note

  1. ^ Iliescu Valentin. „Mănăstirea Dervent – Mănăstirea Crucii de Leac”. Colțișor de România. Accesat în . 
  2. ^ Gheorghiță Ciocoi, Șerban Tica, Amalia Dragne, Ghidul mănăstirilor din România, București: Editura Sophia, 2011, p. 36

Legături externe

Imagini