În acest articol, vom explora impactul Negație (gramatică) în diferite contexte și situații. De la influența sa în domeniul tehnologic până la efectele sale asupra societății contemporane, Negație (gramatică) s-a dovedit a fi un subiect de mare relevanță și semnificație. De-a lungul istoriei, Negație (gramatică) a jucat un rol crucial în modelarea lumii în care trăim, iar importanța sa continuă să fie subiect de dezbatere și reflecție în diferite domenii ale cunoașterii. Printr-o analiză detaliată și cuprinzătoare, vom examina numeroasele fațete ale Negație (gramatică) și impactul său asupra prezentului și viitorului.
În lingvistică, negația este o operație prin care se contrazice înțelesul total sau parțial al unei propoziții[1]. Termenul „negație” are și sensul „cuvânt negativ” cu care se realizează negația[2].
Negația gramaticală poate fi totală, realizându-se prin negarea predicatului și exprimându-se astfel o judecată care poate fi parafrazată prin „este fals că” + judecata pozitivă. Exemplu: fr Je ne le connais pas „Nu-l cunosc” = Il est faux que je le connaisse „Este fals că îl cunosc”[3]. Numai aceasta constituie totodată o negație logică[4] și o propoziție negativă. Negația poate fi de asemenea parțială, referindu-se la o altă parte de propoziție decât predicatul: Nu Ion a luat cartea, ci Vicu (negarea subiectului), Nu cartea a luat-o Vicu, ci caietul (negarea complementului direct)[2]. Acestea nu sunt propoziții negative[5].
Negația se realizează cu ajutorul unor cuvinte cu sens negativ (negații). În unele limbi, ca româna, se întâlnește așa-numita „dublă negație”, adică au unul sau mai multe cuvinte negative suficiente, ex. ro nu, ce realizează și singure negarea predicatului, și mai multe cuvinte negative auxiliare, ex. ro nimeni. Când se folosește cel puțin o negație auxiliară, cea suficientă contează ca negație principală[5]. Franceza standard este o limbă în care este aproape totdeauna obligatorie dubla negație, adică totdeauna există o negație principală, dar aceasta nu este și suficientă. În fine, există și limbi precum engleza standard, în care nu este admisă dubla negație în exprimarea standard, adică sunt suficiente și de folosit singure și negațiile care corespund în alte limbi unor negații auxiliare[1].
Negația suficientă poate fi și absolută, adică să fie un cuvânt propoziție care constituie singur o comunicare, ca răspuns într-un dialog sau înlocuind o propoziție într-o frază:
Uneori dubla negație este admisă și într-o limbă ca engleza, dar atunci este vorba de falsă negație, de fapt afirmație prin negarea negației. Exemple:
Pe de altă parte, o propoziție pozitivă din punct de vedere formal poate avea sens negativ, în:
Pe lângă negația propozițională se distinge negația lexicală prin care rezultă antonime ce contrazic sensul unor cuvinte sau grupuri de cuvinte. Astfel iau naștere cuvinte negative auxiliare și alte cuvinte, prin:
În română există un singur cuvânt de negație principal, nu, și pentru negația totală, și pentru cea parțială, cu varianta fonetică n- (înaintea cuvintelor cu inițială vocalică), considerat adverb în gramatica tradițională[11].
Negația absolută se realizează în principal tot cu nu, dar în registrul de limbă familiar și în unele enunțuri cu încărcătură afectivă relativ mare, se pot folosi și cuvinte și expresii precum ași, nț, da de unde, aiurea, nici poveste, nici în ruptul capului, Doamne ferește, pe dracul, mai mult de-o grămadă, mai mult de-o groază. În dialog: – A recunoscut că el este vinovatul? – Ei, pe dracul![7]
Celelalte cuvinte de negație sunt de regulă auxiliare. Acestea sunt:
O parte din acestea sunt formate prin compunere: nici plus unele adverbe (niciodată, nicicând, nicicum, nicidecum, niciunde) și nici plus adjectivul pronominal/pronumele nehotărât un(ul): niciun(ul).
În unele situații și acestea pot fi suficiente:
Falsă negație poate exista în mai multe situații:
Non „nu” se folosește în trei situații. Ca negație independentă constituie un cuvânt propoziție sau înlocuiește o propoziție într-o frază[12]:
Integrată în propoziție, servește la negația parțială, exprimând o opoziție: Le champagne se boit frais mais non glacé „Șampania se bea rece, dar nu ca ghiața”.
Pas „nu” este utilizată mai mult în construcții de negare a predicatului (vezi mai jos), dar și pentru negația parțială, ca și non, uneori putându-l înlocui pe acesta: La petite Camille veut un gâteau au chocolat et pas un autre „Micuța Camille vrea o prăjitură cu ciocolată și nu alta”.
Non pas „nu” este o locuțiune cu care negația parțială este întărită: Le mot ici est un adverbe et non pas une préposition „Cuvântul ici este un adverb și nu o prepoziție”.
Non plus „nici” este o locuțiune folosită tot în negație parțială: Elle ne veut pas se marier, lui non plus „Ea nu vrea să se căsătorească, și nici el”.
În franceza standard sunt relativ rare cazurile când pentru negarea verbului este suficientă o singură negație. Negația ne este principală, dar foarte rar suficientă. Fie că este la un mod predicativ sau nu, verbul este negat aproape totdeauna cu o construcție formată din cuvântul negativ ne (înaintea unei vocale redus la n’) și cel puțin încă un cuvânt negativ. Cel din urmă este cel mai adesea pas, care nu se traduce în dubla negație, formând sensul „nu” împreună cu ne: Jean n’aime pas voyager „Lui Jean nu-i place să călătorească”[13].
Negarea cu pas poate fi întărită prin du tout „deloc”: Je ne comprends pas du tout ton attitude „Nu înțeleg deloc atitudinea ta”.
Se mai poate folosi și împreună cu encore „încă”, pentru limitarea negației: Il n’a pas encore réservé sa place „Încă nu și-a rezervat locul”.
Alte cuvinte negative, auxiliare, folosite în construcția cu ne, înlocuiesc obligatoriu negația pas. Sunt în general pronume nehotărâte sau adverbe cu sens negativ având funcția de complemente circumstanțiale de diferite tipuri:
Negarea unei părți de propoziție multiple (subiect sau complement) se face cu ne și ni „nici” repetat: Il n’y a ni école ni mairie dans ce village „Nu este nici școală, nici primărie în satul ăsta”.
Primul ni poate fi înlocuit de pas: Il n’y a pas d’école ni de mairie… „Nu este școală și nici primărie…”
Pot fi folosite mai multe cuvinte negative auxiliare: Je n’ai plus aucun espoir „Nu mai am nicio speranță”.
Tot înlocuind negația pas se folosește que „decât” în construcție restrictivă: Je n’ai qu’un billet de 20 euros „N-am decât o bancnotă de 20 de euro”.
Locul negației ne este înaintea verbului, dar nu totdeauna imediat antepus. La infinitiv, de regulă și ne și celelalte negații, cu unele excepții, sunt alăturate și antepuse: On demande aux visiteurs de ne pas prendre de photos dans le musée „Vizitatorii sunt rugați să nu facă fotografii în muzeu”.
Pronumele personale neaccentuate se plasează după ne: Il ne lui dit pas toute la vérité „(El) nu-i spune tot adevărul”.
Una din aceste schimbări este înlocuirea în anumite cazuri a articolelor nehotărâte și a celor partitive cu prepoziția de[14]:
Altă consecință este înlocuirea cuvântului propoziție afirmativ oui „da” cu si „ba da”: – Tu viens déjeuner ? – Oui, j’arrive „– Vii la prânz? – Da, vin” vs. – Tu ne viens pas déjeuner ? – Si, j’arrive „– Nu vii la prânz? – Ba da, vin”[15].
Cuvintele non și pas pot fi folosite și pentru a forma antonime: un non-voyant „un nevăzător”, une lettre non signée „o scrisoare nesemnată”[16]. Pas se aplică numai adjectivelor: du linge pas repassé „lenjerie necălcată”[17].
Alt procedeu este folosirea de prefixe negative: apesanteur „imponderabilitate”, insuccès „insucces” (prefixe împrumutate), mécontent „nemulțumit” (prefix moștenit)[18].
În engleză, cuvântul propoziție negativ prin excelență este no „nu”: – Will I need to change? – No, it's a direct service „– Trebuie să schimb (trenul)? – Nu, este direct”[19].
Pentru negarea totală sau parțială se folosește cuvântul not. Predicatul este negat aproape totdeauna și cu folosirea unui verb auxiliar sau a unuia modal înaintea verbului, inclusiv în caz că formele afirmative respective sunt simple. Negația not are această formă când este accentuat, cu scopul întăririi negației: Some people have not read the book „Unii oameni n-au citit cartea”[20].
Când nu se accentueză, cuvântul se contopește cu verbul auxiliar sau cel modal:
Numai cu verbul be „a fi” folosit cu sensul său lexical la formele de indicativ numite „prezent simplu” și „trecut simplu” nu se folosește și un auxiliar: East London is not on most tourist maps „Estul Londrei nu se găsește pe cele mai multe hărți turistice”.
În caz că negarea nu este accentuată, not se contopește și cu acesta: These shoes aren't very comfortable „Pantofii ăștia nu sunt prea comozi”[20].
În negația parțială, not se plasează înaintea cuvântului negat[20]:
În engleză, cuvintele negative care corespund în română sau în franceză cu negații auxiliare se folosesc singure pentru exprimarea negației (nu este corectă dubla negație)[20]:
Cuvântul no se folosește și în asemenea situații: There's no change „Nu este nicio schimbare”.
Și în engleză sunt afixe negative. Unele sunt cuvinte echivalente cu negații auxiliare românești, derivate cu no ca prefix: nobody „nimeni”, nothing „nimic”, nowhere ’niciunde’[20].
Sunt și cuvinte care țin numai de negația lexicală. Unele sunt cu prefixe, majoritatea împrumuturi din latină, ex. non-smoker „nefumător”, dar există și un prefix moștenit, ex. unhappy „nefericit”[22].
Alte cuvinte de acest gen sunt adjective derivate cu sufixul -less, ex. powerless „fără putere”[23].
În limbile din diasistemul slav de centru-sud (bosniacă, croată, muntenegreană, sârbă, prescurtat BCMS) există un singur cuvânt negativ principal, ne „nu”: sr Lift ne radi „Liftul nu funcționează”[24].
Sunt cazuri în care ne devine prefix. Rămâne neschimbat în următoarele cazuri:
Verbul biti „a fi” este singurul cu care ne- prefix devine ni-: hr Nisam bio gladan „Nu-mi era foame”[26].
Cuvintele negative auxiliare se folosesc împreună cu ne.
Corespondentul lui nici este de regulă ni: hr Ni noću nisu mirovali „Nici noaptea nu se odihneau”[26].
Când se mai folosește încă o negație auxiliară, se înlocuiește cu i, care are și sensul „și”: hr Ali njih nitko i ne gleda „Dar la ei nici nu se uită nimeni”[26].
Alte adverbe negative și pronumele negative se formează mai ales cu ni ca prefix din adverbe, respectiv pronume interogative, ceea ce ține și de negația lexicală:
Negația lexicală se realizează și cu alte cuvinte, cu prefixe: sr bez-, care poate suferi schimbări în contact cu unele consoane inițiale de cuvânt (ex. bezalkoholan „nealcoolic”, bezakonje „fărădelege”, beskučnik „om fără adăpost”, beščastan „necinstit”); ne-: nezdrav „nesănătos”, neretko „nu rar” (adverb)[29].
Nem „nu” se folosește:
Ne „nu” este utilizat:
Sem și se includ sensurile „nu” și „nici” și se distribuie ca nem și ne. În construcțiile în care se folosește ne, este admis numai se. În cazurile cu nem, sem se reduce facultativ la se. Se folosesc fără nem, respectiv ne în propoziție, când cuvântul cu accentul cel mai puternic, având locul întâi în propoziție, este subiectul. Exemple[31]:
Verbul corespunzător lui „a fi, a exista” are forme negative supletive la indicativ prezent, persoana a III-a: van kenyér „este pâine” – nincs kenyér „nu este pâine”, vannak jó megoldások „există soluții bune” – nincsenek jó megoldások „nu există soluții bune”[35].
Când include sensul „nici”, acest verb ia formele sincs, sincsenek: Egyetlen rossz tanítványom sincs „N-am niciun elev slab”[36].
Majoritatea acestor cuvinte sunt formate din adverbe și pronume negative cu variante ale lui sem ca element prim de compunere, și se folosesc împreună cu nem, ne, sem, se, nincs sau sincs. Variantele cu inițialele n, respectiv s ale cuvintelor negative principale sunt alternative în construcții în care cuvântul negativ auxiliar poartă accentul principal, ocupând primul loc în propoziție:
În construcții sinonime, dar cu accentul cel mai puternic pe cuvântul negativ principal, verbul nincs sau verbul sincs, se pot folosi acestea fie împreună numai cu un cuvânt negativ auxiliar, fie facultativ și cu se(m), pentru întărire[37]:
Negația numai lexicală se realizează cu sufixe care formează adjective antonime ale altor adjective, cu sufixe: