Nicolae Breban

Aspect mută în bara laterală ascunde
Membru titular al Academiei Române
Nicolae Breban
Date personale
Născut1 februarie 1934 (90 de ani)
Baia Mare, Regatul României
Cetățenie România
 Germania (1972–) Modificați la Wikidata
OcupațieScriitor, dramaturg, publicist, romancier, eseist
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Comunist Român  Modificați la Wikidata
StudiiInternational Writing Program]
Activitatea literară
Activ ca scriitorliteratura contemporană
Mișcare/curent literarmodernism
Operă de debutFrancisca
InfluențeThomas Mann, Nietzsche, Fiodor Dostoievski, Søren Aabye Kierkegaard
Semnătură
Nicolae Breban în tinerețe

Nicolae Alexandru Breban (n. 1 februarie 1934, Baia Mare, Regatul României) este un scriitor, publicist, romancier, eseist, dramaturg și om de cultură român contemporan. Este membru corespondent al Academiei Române din 24 octombrie 1997. Din 14 ianuarie 2009 este membru titular al Academiei Române.

Biografie

S-a născut la 1 februarie 1934, la Baia Mare, ca fiu al lui Vasile Breban, preot român unit (greco-catolic) în comuna Recea, Maramureș. Mama sa, Olga Constanța Esthera Breban, născută Böhmler, provenea dintr-o familie de comercianți germani, emigrați din Alsacia. Bunicul său, Nicolae Breban, a fost protopop unit în comuna Cicârlău, de lângă Baia Mare, unde a zidit o impozantă biserică și a fondat școala confesională română unită. Unchiul și nașul său, canonicul Alexandru Breban, a fost senator al Partidului Național Țărănesc. În 1941, familia sa s-a refugiat la Lugoj, după ce tatăl scriitorului a fost arestat în toamna anului 1940 de către autoritățile maghiare. Vasile Breban a funcționat la Lugoj în cadrul Episcopiei Unite. Nicolae Breban și-a început la Lugoj studiile gimnaziale și liceale.

În 1951 a fost exmatriculat din penultima clasă a Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj din cauza originii sale sociale.

Absolvă în 1952, la cursuri fără frecvență, Liceul „Oltea Doamna” din Oradea, după ce se angajase ca funcționar în acest oraș. Intenționează să se înscrie la Politehnică, fiind nevoit să intre, mai întâi, ca ucenic la fostele Uzine „23 August” din București, unde lucrează la sudură și strungărie, calificându-se apoi în meseria de strungar în fier. În 1953 se înscrie la Facultatea de Filosofie, măsluind actele, după cum mărturisește în Confesiuni violente, fiind dat însă afară după șase luni. Lecturile sale din Friedrich Nietzsche și Arthur Schopenhauer îl fac, de altfel, să devină suspect pentru decanul Athanase Joja.

La intervențiile tatălui său, este înscris din nou la Filosofie, dar, îmbolnăvindu-se de reumatism poliarticular acut, a fost silit să-și întrerupă studiile. Urmează o școală de șoferi profesioniști și lucrează apoi la garajul Ministerului de Finanțe, ca gestionar de piese auto. În 1956 devine student la limba germană, la Facultatea de Filologie din Cluj, pe care o abandonează după un an. La insistențele tatălui său, face o tentativă de a urma dreptul.

A deținut, la un moment dat, funcția de membru supleant al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

Cariera literară (cronologie)

Anii debutului

Își face debutul literar în revista Viața studențească (nr. 5, din mai 1957), cu schița Doamna din vis.

În perioada 1958-1960, Nicolae Breban rămâne, prin excelență, un autodidact, instruindu-se, mai mult, în afara mediului universitar al acelei epoci. „Acei ani au fost ani de lectură”, declara scriitorul în Confesiuni violente. „Eram mult mai liber decât colegii mei de generație, care erau înregimentați în acele abatoare care se chemau universitățile staliniste”. Frecventează un timp cenaclul de pe lângă revistaTânărul scriitor, condus de Florin Mugur. Decisivă pentru formația sa intelectuală va fi însă prietenia care îl va lega de Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Grigore Hagiu și Matei Călinescu, un adevărat nucleu al generației 60, care va demola falsele valori, promovate de realismul socialist, prin impunerea criteriului estetic.

În 1961, publică schițe și nuvele în Gazeta literară (Hoțul, Tinerețe, Vichenție, Buzuilă), în Luceafărul (Noapte albă, Uimitor, foarte uimitor) și în Scrisul bănățean (Roșcovana), făcându-se remarcat în mediile literare. Între 1962-1965 publică noi schițe și fragmente de roman în Gazeta literară, Luceafărul, Orizont și Viața românească. Despre nuvela Copilăria lui Herbert, apărută în Gazeta literară, nr. 42, din 15 octombrie 1964, un nucleu al romanului În absența stăpânilor, Nichita Stănescu va scrie elogios.

Primele romane

Tezele din iulie

Bunavestire

Un exil provizoriu

Revenirea în țară

Primirea în Academia Română

Reeditări. Proiecte noi

Opera (privire retrospectivă)

Romane

Cărți traduse în alte limbi

Nuvele

Publicistică (eseuri, memorii)

Teatru

Versuri

Traduceri

Filmografie

Scenarist

(ca scenarist și regizor)

Distincții

Note

  1. ^ https://www-ceeol-com.wikipedialibrary.idm.oclc.org/search/viewpdf?id=65188  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 
  3. ^ Rusu, Dorina (1999). Membrii Academiei Române 1866-1999 Dicționar. Editura Academiei Române. p. 89. 
  4. ^ I. Negoițescu, Însemnări critice, Cluj, Editura Dacia, 1970, p. 235.
  5. ^ Alex. Ștefănescu, în „România literară”, nr. 4, 2-8 februarie 1994.
  6. ^ Nicolae Manolescu, în „România literară”, nr. 24, 16 iunie 1977.
  7. ^ CRONICA LITERARA / Herr Doktor, 26 august 2009, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 27 martie 2013
  8. ^ Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 1, anexa 1, c) 3.

Bibliografie

Referințe critice (on-line)

Legături externe

Interviuri