Nicolae Lahovary

În acest articol, ne vom adânci în lumea fascinantă a lui Nicolae Lahovary, explorând multiplele sale fațete și posibilele implicații în diferite domenii. De la origini și până la impactul său astăzi, Nicolae Lahovary a fost subiect de interes și dezbatere, fiind considerat un subiect relevant nu doar pentru experții în domeniu, ci și pentru publicul larg. În acest sens, vom analiza în profunzime diferitele perspective care înconjoară Nicolae Lahovary, examinând influența sa asupra societății, culturii și mediului academic. De asemenea, vom explora posibilele provocări și oportunități pe care le prezintă Nicolae Lahovary și vom reflecta asupra importanței și relevanței sale în lumea contemporană.

Nicolae Lahovari
Date personale
Născut1887 Modificați la Wikidata
Decedat1972 (85 de ani) Modificați la Wikidata
PărințiLahovari Alexandru-Emanuel, Ana Kretzulescu
Frați și suroriAna Maria, Maria Nicola, Tatiana, Maria-Sofia, Alexandrina[1]
Căsătorit cuLouise-Charlotte Trelluyer
CopiiNicole, Emanuela, Alexandru, Gheorghe, Constantin, Vlad-Luis
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiediplomat Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Diplomat
CircumscripțiaElveția
În funcție
1934 – 1936
MonarhCarol al II-lea al României
Ministru plenipontențiar
MonarhMihai I al României
Diplomat
Ministru plenipontențiar
În funcție
1940 – 1944

Profesiediplomat

Nicolae Enric Lahovary (n. 31 ianuarie 1887, București – d. 1972) a fost un diplomat român.

Biografie

Lahovary a studiat dreptul și filosofia la Universitatea din Paris. În 1910 a intrat în serviciul extern și a fost atașat ambasadei din Londra. În 1913 a fost numit secretar al clasei a treia, în 1918, secretar al clasei a doua, în 1920 secretar al primei clase iar în 1925 a fost numit Consilier de Legație.

El a fost numit în 1936 ministru plenipotențiar al clasei a doua; de la 1 septembrie 1936 până la 1 martie 1939 a fost trimis extraordinar și plenipotențiar la Tirana. De la 1 martie 1940 până la 1 martie 1941 a fost trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Bratislava.[2] În 1941 ministru plenipotențiar al clasei întâi; de la 1 martie 1941 până la 1 septembrie 1943 a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar la Berna.[2] În această ultimă calitate a fost în contact cu reprezentanții aliaților pentru asigurarea unui armistițiu. A fost ocupat cu Brüssel, Londra, Berlin, Roma, Washington, D. C., Geneva la Societatea Națiunilor, în Budapesta, Viena, Tirana, Bratislava și Berna.

După 23 august 1944, după demitere, s-a stabilit în Elveția, unde a fost membru activ al exilului românesc.

A fost, de asemenea, antropolog, publicând mai multe cărți în domeniu.

Note

  1. ^ Alexandru Em. Lahovary, Amintiri diplomatice, vol. 1, Institutul European, 2009, p. XIV
  2. ^ a b Decretul Conducătorului Statului Român nr. 537 din 3 martie 1941 pentru numire de ministru plenipotențiar, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 54 din 5 martie 1941, partea I-a, p. 1.127.