În lumea de astăzi, Războiul Civil Libian a devenit un subiect de interes larg răspândit. De la impactul său asupra societății și până la relevanța sa în domeniul profesional, Războiul Civil Libian a captat atenția oamenilor de toate vârstele și culturile. Cu nenumărate opinii și perspective în jurul lui Războiul Civil Libian, este esențial să se analizeze complet implicațiile și consecințele acestuia. În acest articol, vom explora diverse aspecte legate de Războiul Civil Libian, cu scopul de a oferi o privire de ansamblu amplă și completă a acestui subiect. De la origine până la posibilele sale evoluții viitoare, vom arunca o privire asupra Războiul Civil Libian din diferite unghiuri pentru a înțelege importanța sa astăzi.
Revolta din Libia din 2011 | ||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte din Primăvara arabă,Libyan crisis ![]() | ||||||||
![]() (situation as of 15 March) | ||||||||
Informații generale | ||||||||
| ||||||||
Beligeranți | ||||||||
![]()
Limitat/presupus: Susținut de:
Închiderea spațiului aerian: | ![]()
| |||||||
Conducători | ||||||||
![]()
![]() | ![]()
![]() | |||||||
Efective | ||||||||
8.000 soldați dezertori (în Benghazi)[23] Saaiqa 36 Battalion (on the front)[24] 5,000 volunteers (3 March; anti-Gaddafi claim)[25] | 10.000–12.000 (estimare Al Jazeera)[26] | |||||||
Pierderi | ||||||||
1.198-1.481 luptători ai opoziției uciși | 357-420 luptători ai guvernului uciși | Numărul total de persoane ucise de ambele părți, incluzând protestatari, luptători rebeli și forțele guvernului: 1.000 uciși (United Nations) (by 7 March)[27] 2,000 killed (WHO) (by 2 March)[28] 3,000 killed (IFHR) (by 5 March)[29] 6,000 killed (LHRL) (by 5 March)[29] 10,000 killed (ICC) (by 7 March)[30] | ||||||
Modifică date / text ![]() |
Războiul Civil Libian din 2011 a fost un conflict între revoluționarii libieni și Marea Jamahiriye Arabă Socialistă Populară Libiană. A început ca o serie de proteste și confruntări care au loc în statul nord-african împotriva lui Muammar Gaddafi, conducătorul Libiei de 42 de ani.
Protestele au început pe 15 februarie 2011 și au devenit o revoltă la scară mare până la sfârșitul lunii februarie, luptele evoluând aproape către un război civil, mai ales după ce Consiliul Național de Tranziție a preluat conducerea în teritoriile controlate de revoluționari. Revolta a fost inspirată de cele din Tunisia și Egipt și, în general, protestele din Africa și Orientul Mijlociu din 2010–2011.[31]
Multe din forțele de securitate ale lui Gaddafi au refuzat să lupte împotriva civililor, iar părți semnificative s-au alăturat protestatarilor. Gaddafi a angajat mari mase de mercenari străini dintr-un număr de țări africane pentru a ataca protestatarii.[32] Până la finalul lunii februarie, se părea că Gaddafi a pierdut controlul asupra unei mari părți a țării sale.[33][34] Opoziția libiană a format un Consiliu național de tranziție, iar presa liberă a început să activeze în Cirenaica.[35] Media socială a jucat un rol important în organizarea opoziției.[36]
Gaddafi a deținut controlul în Tripoli, Sirt[37], Zliten[38] și Sabha[39]. Gaddafi a controlat bine armata, Brigada Khamis și o mare masă de mercenari. Unii dintre oficialii lui Gaddafi au trecut de partea protestatarilor și au cerut ajutorul comunității internaționale pentru a pune capăt masacrelor de civili, dintre care mulți sunt non-combatanți.
Cele mai multe națiuni au condamnat cu fermitate utilizarea forței împotriva civililor.[40] Statele Unite i-au impus sancțiuni lui Gaddafi. Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție de înghețare a activelor pe care Gaddafi și 10 membri ai cercului său le dețin. Rezoluția a impus, de asemenea, o interdicție de călătorie și a menționat Libia la Tribunalul Penal Internațional pentru investigații.[41] Intervenția din exterior a fost discutată de către guvernele Europene, cel al SUA și liderii rebelilor. Oricum, câțiva lideri de stat din America Latină și-au exprimat sprijinul pentru guvernul lui Gaddafi[40], pentru acest lucru fiind criticați de lideri din întreaga lume.[42][43][44][45] Reprezentanți ai organismului de monitorizare a traficului de arme al Uniunii Europene au declarat că, în timpul crizei, Gaddafi a primit transporturi militare din Belarus.[46][47] Pe 20 octombrie 2011, Gaddafi a fost capturat de către revoluționari în timp ce încerca să fugă din orașul Sirt. A murit în circumstanțe neelucidate[48].