Tratatul de la Fortul Laramie (1868)

În acest articol vom explora Tratatul de la Fortul Laramie (1868), un subiect de mare relevanță astăzi, care afectează diverse domenii de studiu și care a generat un interes larg în comunitatea academică și în societate în general. Tratatul de la Fortul Laramie (1868) reprezintă un punct crucial pentru înțelegerea funcționării diferitelor fenomene, din perspectivă istorică, științifică, socială sau culturală. Printr-o analiză detaliată, vom examina fiecare aspect relevant al Tratatul de la Fortul Laramie (1868), explorând implicațiile acestuia, evoluția sa în timp, precum și posibilele soluții sau abordări pentru a aborda această provocare. Acest articol își propune să ofere o viziune cuprinzătoare, critică și reflexivă despre Tratatul de la Fortul Laramie (1868), într-un efort de a oferi cunoștințe și de a genera o dezbatere informată pe acest subiect important.

Generalul William T. Sherman (al treilea dinspre stânga) și comisarii la negocieri cu căpeteniile diferitelor clanuri Sioux, inclusiv indieni Arapaho, Fortul Laramie, 1868.

Tratatul de la Fortul Laramie, cunoscut și sub denumirea de Tratatul Sioux din 1868, a fost o înțelegere între Statele Unite și clanurile Oglala, Miniconjou și Brulé ale poporului Lakota,[1] Yankatonai Dakota și Arapaho,[2] semnată pe 29 aprilie 1868, la Fortul Laramie pe teritoriul Wyoming. Acest acord garanta tribului Lakota stăpânirea Dealurilor Negre, respectiv a altor teritorii și drepturi de vânătoare în Dakota de Sud, Wyoming și Montana. Comitatul Râului Powder urma să fie închis coloniștilor albi. Tratatul a încheiat Războiul lui Red Cloud.[3]

În cadrul tratatului, Statele Unite a inclus toate teritoriile tribului Ponca în Marea Rezervație Sioux. Conflictul dintre Ponca și Sioux/Lakota, care revendica teritoriul ca fiind sub stăpânirea lor conform legii Statelor Unite, a obligat guvernul la strămutarea acestora din propriile teritorii ancestrale din Nebraska în Oklahoma; acestă acțiune nu a îndeplinit nevoile membrilor Ponca, mare parte din aceștia reîntorcându-se în Nebraska. Mai mult, articolul 16 din tratat menționa că „comitatul aflat la nord de râul North Platte și la sud de culmile Munțiilor Big Horn vor fi păstrate și considerate teritoriu indian necedat (aborigen), niciunei persoane albe nu-i va fi permis să se stabilească sau să ocupe orice parte a sa; sau să o tranziteze fără obținerea consimțământului indienilor”.

Tratatul conținea un articol care intenționa să „asigure civilizarea” poporului Lakota, stimulente financiare pentru cultivarea pământului și dezvoltarea competitivității, respectiv stipularea obligativității asigurării unei „educații englezești” minorilor în „instituțiile misionarilor”. În vederea aplicării cu succes a acestor condiții, guvernul Statelor Unite a inclus în tratat că profesorii albi, fierarii, un fermier, un morar, un tâmplar, un inginer și un reprezentant al guvernului ar trebui să locuiască în rezervație. Spre finalul secolului XIX, guvernul federal a înlocuit școlile misionarilor din rezervație cu internatele indo-americane; prima astfel de instituție a fost Școala Industrială Ameridiană Carlisle din Pennsylvania. Căpetenia Manuelito și-a trimis propriii fii la această școală, considerând cunoștințele dobândite ca fiind folositoare pe viitor în protejarea libertăților poporului indian.[4] Încălcarea repetată a drepturilor acestora de către prospectori a condus la războiul pentru Dealurile Negre. Muncitorii imigranți porniți în căutarea zăcămintelor de aur au trecut de frontierele rezervației, încălcând astfel tratatul.[3] Indienii i-au atacat pe aceștia, fapt care a condus la izbucnirea războiului. Guvernul Statelor Unite a confiscat Dealurile Negre în 1877. Mai târziu, a împărțit Marea Rezervație Sioux în câteva rezervații mai mici.

Un secol mai târziu, națiune Sioux a obținut o victorie în tribunal. Pe 30 iunie 1890, în cazul Statele Unite vs. Națiunea Sioux a Indienilor,[5] Curtea Supremă a Statelor Unite a concluzionat că guvernul a preluate ilegal teritoriile acestora.[1] Instituția a obligat plata a 17.5$ milioane la valoarea anului 1877 pentru teritoriilor respective, precum și o dobândă de 5% pentru 103 ani, suma ajungând la 330$ milioane în 1995. Cu toate acestea, Lakota Sioux au refuzat să accepte plata și au cerut returnarea teritoriilor.[1]

Tratatul și consecințele acestuia fac subiectul unui videoclip filmat în 1986 de către Native American Public Broadcasting Consortium.[6]

Referințe

  1. ^ a b c Jeffrey D. Schultz (). Encyclopedia of Minorities in American Politics: Hispanic Americans and Native Americans. Greenwood Publishing Group. p. 699. 
  2. ^ Archives of the West. „Fort Laramie Treaty, 1868”. Accesat în . 
  3. ^ a b Roger M. Carpenter (). American Indian History Day by Day: A Reference Guide to Events: A Reference Guide to Events. ABC-CLIO. 
  4. ^ Suzan Shown Harjo (2014). Nation to Nation: Treaties Between the United States and American Indian Nations. Nation to Nation. Washington D.C.: National Museum of the American Indian. p. 127. ISBN 1588344789.
  5. ^ „UNITED STATES v. SIOUX NATION OF INDIANS”. Accesat în . 
  6. ^ Jim Underwood ; producers, Mike Feduk, Darrell Wheaton (Director) (1986). The Treaty of 1868. Native American Public Broadcasting Consortium. Retrieved 2012-12-03.

Legături externe