Plasmid



Toate cunoștințele pe care oamenii le-au acumulat de-a lungul secolelor despre Plasmid sunt acum disponibile pe internet, iar noi le-am compilat și le-am aranjat pentru dumneavoastră în cel mai accesibil mod posibil. Dorim să puteți accesa rapid și eficient tot ceea ce doriți să știți despre Plasmid, ca experiența dumneavoastră să fie plăcută și să simțiți că ați găsit cu adevărat informațiile pe care le căutați despre Plasmid.

Pentru a ne atinge scopurile ne-am străduit nu numai să obținem cele mai actualizate, ușor de înțeles și veridice informații despre Plasmid, dar am avut grijă ca designul, lizibilitatea, viteza de încărcare și ușurința de utilizare a paginii să fie cât mai plăcute, astfel încât să vă puteți concentra asupra esențialului, cunoscând toate datele și informațiile disponibile despre Plasmid, fără să vă faceți griji pentru nimic altceva, noi ne-am ocupat deja de asta pentru dumneavoastră. Sperăm că ne-am atins scopul și că ați găsit informațiile pe care le căutați despre Plasmid. Așadar, vă urăm bun venit și vă încurajăm să vă bucurați în continuare de experiența de utilizare a scientiaro.com .

O plasmid este o molecul mic de ADN extracromozomal dintr-o celul care este separat fizic de ADN-ul cromozomial i se poate replica independent. Acestea se gsesc cel mai frecvent sub form de mici molecule de ADN circular, dublu catenar, în bacterii ; cu toate acestea, plasmidele sunt uneori prezente în arhee i în organismele eucariote . În natur, plasmidele poart adesea gene care beneficiaz de supravieuirea organismului i confer un avantaj selectiv, cum ar fi rezistena la antibiotice . În timp ce cromozomii sunt mari i conin toate informaiile genetice eseniale pentru a tri în condiii normale, plasmidele sunt de obicei foarte mici i conin doar gene suplimentare care pot fi utile în anumite situaii sau condiii. Plasmidele artificiale sunt utilizate pe scar larg ca vectori în clonarea molecular , servind la stimularea replicrii secvenelor de ADN recombinant în organismele gazd. În laborator, plasmidele pot fi introduse într-o celul prin transformare . Plasmidele sintetice sunt disponibile pentru achiziionare pe internet.

Plasmidele sunt considerate repliconi , uniti de ADN capabile s se replice autonom într-o gazd adecvat. Cu toate acestea, plasmidele, ca i virusurile , nu sunt în general clasificate ca via . Plasmidele sunt transmise de la o bacterie la alta (chiar i dintr-o alt specie), mai ales prin conjugare . Acest transfer gazd-la-gazd de material genetic este un mecanism de transfer orizontal de gene , iar plasmidele sunt considerate parte a mobilomului . Spre deosebire de virui, care îi încorporeaz materialul genetic într-un strat proteic de protecie numit capsid , plasmidele sunt ADN gol i nu codific genele necesare pentru a încadra materialul genetic pentru transferul la o nou gazd; cu toate acestea, unele clase de plasmide codific pilusul sexual conjugativ necesar pentru propriul transfer. Mrimea plasmidei variaz de la 1 la peste 200 kp , iar numrul de plasmide identice dintr-o singur celul poate varia de la unu la mii în anumite circumstane.

Istorie

Termenul de plasmid a fost introdus în 1952 de biologul molecular american Joshua Lederberg pentru a se referi la orice determinant ereditar extracromozomal. Utilizarea timpurie a termenului a inclus orice material genetic bacterian care exist extracromozomial pentru cel puin o parte a ciclului su de replicare, dar deoarece aceast descriere include virui bacterieni, noiunea de plasmid a fost rafinat în timp pentru a cuprinde elemente genetice care se reproduc în mod autonom. Mai târziu, în 1968, s-a decis ca termenul de plasmid s fie adoptat ca termen pentru elementul genetic extracromozomal i, pentru a-l distinge de virui, definiia a fost restrâns la elementele genetice care exist exclusiv sau predominant în afara cromozomului i care se pot replica în mod autonom.

Proprieti i caracteristici

Pentru ca plasmidele s se replice independent în interiorul unei celule, acestea trebuie s posede o poriune de ADN care poate aciona ca o origine a replicrii . Unitatea de auto-replicare, în acest caz, plasmida, se numete replicon . Un replicon tipic bacterian poate consta dintr - o serie de elemente, cum ar fi gena pentru proteina de iniiere replicare plasmid-specific (Rep), uniti numite repetarea iterons , DnaA cutii, i o regiune bogat AT adiacent. Plasmidele mai mici folosesc enzimele replicative ale gazdei pentru a face copii ale lor, în timp ce plasmidele mai mari pot transporta gene specifice pentru replicarea acelor plasmide. Câteva tipuri de plasmide se pot insera, de asemenea, în cromozomul gazd, iar aceste plasmide integrate sunt uneori denumite episomi în procariote.

Plasmidele poart aproape întotdeauna cel puin o gen. Multe dintre genele purtate de o plasmid sunt benefice pentru celulele gazd, de exemplu: permitând celulei gazd s supravieuiasc într-un mediu care altfel ar fi letal sau restrictiv pentru cretere. Unele dintre aceste gene codific trsturi pentru rezistena la antibiotice sau rezistena la metalele grele, în timp ce altele pot produce factori de virulen care permit unei bacterii s colonizeze o gazd i s depeasc aprarea acesteia sau s aib funcii metabolice specifice care permit bacteriei s utilizeze un anumit nutrient, inclusiv capacitate de degradare a compuilor organici recalcitrani sau toxici. Plasmidele pot oferi, de asemenea, bacteriilor capacitatea de a fixa azotul . Unele plasmide, cu toate acestea, nu au niciun efect observabil asupra fenotipului celulei gazd sau beneficiul acesteia pentru celulele gazd nu poate fi determinat, iar aceste plasmide sunt numite plasmide criptice.

Plasmidele care apar în mod natural variaz foarte mult în ceea ce privete proprietile lor fizice. Mrimea lor poate varia de la mini-plasmide foarte mici cu perechi mai mici de 1 kilobaz (Kbp) pân la megaplasmide foarte mari de câteva perechi de megabaze (Mbp). La captul superior, difer puin între un megaplasmid i un minichromozom . Plasmidele sunt în general circulare, dar sunt cunoscute i exemple de plasmide liniare. Aceste plasmide liniare necesit mecanisme specializate pentru a le replica capetele.

Plasmidele pot fi prezente într-o celul individual în numr variabil, variind de la una la câteva sute. Numrul normal de copii ale plasmidei care pot fi gsite într - o singur celul este numit plasmida numrul de copii , i este determinat de modul în care iniierea de replicare este reglementat i mrimea moleculei. Plasmidele mai mari tind s aib un numr mai mic de copii. Plasmidele cu numr redus de copii, care exist doar ca una sau câteva copii în fiecare bacterie, la divizarea celular , sunt în pericol de a fi pierdute într-una din bacteriile segregatoare. Astfel de plasmide cu o singur copie au sisteme care încearc s distribuie în mod activ o copie ctre ambele celule fiice. Aceste sisteme, care includ sistemul parABS i sistemul parMRC , sunt adesea denumite sistemul de partiie sau funcia de partiie a unei plasmide.

Clasificri i tipuri

Micrografie electronic a unui pachet de fibre ADN, probabil a unei singure bucle cromozomiale bacteriene

Plasmidele pot fi clasificate în mai multe moduri. Plasmidele pot fi clasificate în general în plasmide conjugative i plasmide neconjugative. Plasmidele conjugative conin un set de gene de transfer care promoveaz conjugarea sexual între diferite celule. În procesul complex de conjugare , plasmidele pot fi transferate de la o bacterie la alta prin pili sexuali codificai de unele dintre genele de transfer (a se vedea figura). Plasmidele neconjugative sunt incapabile s iniieze conjugarea, prin urmare pot fi transferate numai cu ajutorul plasmidelor conjugative. O clas intermediar de plasmide este mobilizabil i poart doar un subset de gene necesare pentru transfer. Ele pot parazita o plasmid conjugativ, transferându-se la frecven înalt numai în prezena sa.

Plasmidele pot fi, de asemenea, clasificate în grupuri de incompatibilitate. Un microb poate adposti diferite tipuri de plasmide, dar diferite plasmide pot exista într-o singur celul bacterian numai dac sunt compatibile. Dac dou plasmide nu sunt compatibile, una sau alta se vor pierde rapid din celul. Prin urmare, diferite plasmide pot fi atribuite diferitelor grupuri de incompatibilitate, în funcie de faptul dac pot coexista împreun. Plasmidele incompatibile (aparinând aceluiai grup de incompatibilitate) împrtesc în mod normal aceleai mecanisme de replicare sau partiie i, prin urmare, nu pot fi pstrate împreun într-o singur celul.

O alt modalitate de clasificare a plasmidelor este prin funcie. Exist cinci clase principale:

Plasmidele pot aparine mai multor dintre aceste grupuri funcionale.

Plasmide ARN

Dei majoritatea plasmidelor sunt molecule de ADN dublu catenar, unele constau din ADN monocatenar, sau predominant ARN dublu catenar. Plasmidele ARN sunt repliconi ARN liniari extracromozomiali neinfecioi, atât încapsidai , cât i neîncapsulai, care au fost gsii în ciuperci i diverse plante, de la alge la plante terestre. Cu toate acestea, în multe cazuri, poate fi dificil sau imposibil s se disting clar plasmidele ARN de virusurile ARN i alte ARN-uri infecioase.

Vectori

Plasmidele construite artificial pot fi utilizate ca vectori în ingineria genetic . Aceste plasmide servesc drept instrumente importante în laboratoarele de genetic i biotehnologie, unde sunt utilizate în mod obinuit pentru a clona i amplifica (a face multe copii) sau a exprima anumite gene. O mare varietate de plasmide sunt disponibile comercial pentru astfel de utilizri. Gena care trebuie reprodus este inserat în mod normal într-o plasmid care conine de obicei o serie de caracteristici pentru utilizarea lor. Acestea includ o gen care confer rezisten la anumite antibiotice ( ampicilina este cea mai frecvent utilizat pentru tulpinile bacteriene), o origine a replicrii pentru a permite celulelor bacteriene s replice ADN-ul plasmidic i un sit adecvat pentru clonare (denumit site de clonare multipl) ).

Instabilitatea structural a ADN-ului poate fi definit ca o serie de evenimente spontane care culmineaz cu o rearanjare neprevzut, pierdere sau câtig de material genetic. Astfel de evenimente sunt declanate frecvent de transpunerea elementelor mobile sau de prezena elementelor instabile, cum ar fi structurile non-canonice (non-B). Regiunile accesorii aparinând coloanei vertebrale bacteriene se pot angaja într-o gam larg de fenomene de instabilitate structural. Catalizatorii binecunoscui ai instabilitii genetice includ repetri directe, inversate i tandem, despre care se tie c sunt vizibile într-un numr mare de vectori de clonare i expresie disponibili în comer. Secvenele de inserie pot avea, de asemenea, un impact sever asupra funciei i randamentului plasmidei, conducând la tergeri i rearanjri, activare, reglare descendent sau inactivare a expresiei genei vecine. Prin urmare, reducerea sau eliminarea complet a secvenelor de coloan vertebral necodificatoare strine ar reduce în mod clar tendina ca astfel de evenimente s aib loc i, în consecin, potenialul recombinogen global al plasmidei.

O reprezentare schematic a plasmidei pBR322 , una dintre primele plasmide utilizate pe scar larg ca vector de clonare . În diagrama plasmidic sunt prezentate genele codificate ( amp i tet pentru ampicilin i, respectiv, rezisten la tetraciclin ), originea replicrii sale ( ori ) i diverse situri de restricie (indicate în albastru).

Clonarea

Plasmidele sunt cei mai frecvent utilizai vectori de clonare bacterian. Aceti vectori de clonare conin un site care permite inserarea fragmentelor de ADN, de exemplu un sit de clonare multipl sau polilinker care are mai multe site-uri de restricie utilizate în mod obinuit la care fragmente de ADN pot fi ligate . Dup introducerea genei de interes, plasmidele sunt introduse în bacterii printr-un proces numit transformare . Aceste plasmide conin un marker selectabil , de obicei o gen de rezisten la antibiotice, care confer bacteriilor capacitatea de a supravieui i de a prolifera într-un mediu de cretere selectiv care conine antibioticele particulare. Celulele dup transformare sunt expuse mediului selectiv i numai celulele care conin plasmida pot supravieui. În acest fel, antibioticele acioneaz ca un filtru pentru a selecta numai bacteriile care conin ADN-ul plasmidic. Vectorul poate conine, de asemenea, alte gene marker sau gene raportoare pentru a facilita selecia plasmidelor cu inserii clonate. Bacteriile care conin plasmida pot fi crescute în cantiti mari, recoltate, iar plasmida de interes poate fi apoi izolat folosind diferite metode de preparare a plasmidei .

Un vector de clonare a plasmidei este de obicei utilizat pentru a clona fragmente de ADN de pân la 15 kbp . Pentru a clona lungimi mai lungi de ADN, se folosesc fagi lambda cu gene de lizogenie terse, cosmide , cromozomi artificiali bacterieni sau cromozomi artificiali de drojdie .

Producia de proteine

O alt utilizare major a plasmidelor este de a produce cantiti mari de proteine. În acest caz, cercettorii cultiv bacterii care conin o plasmid care adpostete gena de interes. Aa cum bacteria produce proteine pentru a conferi rezistena la antibiotice, poate fi indus i pentru a produce cantiti mari de proteine din gena inserat. Acesta este un mod ieftin i uor de a produce în mas proteina codurile genice pentru, de exemplu, insulina .

Terapia genic

Plasmidele pot fi, de asemenea, utilizate pentru transferul de gene ca tratament potenial în terapia genic, astfel încât s poat exprima proteina care lipsete în celule. Unele forme de terapie genetic necesit inserarea de gene terapeutice la locurile int cromozomiale pre-selectate în genomul uman . Vectorii plasmidei sunt una dintre multele abordri care ar putea fi utilizate în acest scop. Nucleazele cu degetul de zinc (ZFN) ofer o modalitate de a provoca o ruptur specific a site-ului dublu-catenar la genomul ADN i de a provoca o recombinare omoloag . Plasmidele care codific ZFN ar putea ajuta la livrarea unei gene terapeutice la un anumit loc, astfel încât s fie evitate leziunile celulare, mutaiile cauzatoare de cancer sau un rspuns imun.

Modele de boli

Plasmidele au fost folosite în mod istoric pentru a proiecta genetic celulele stem embrionare ale obolanilor pentru a crea modele de boli genetice la obolani. Eficiena limitat a tehnicilor pe baz de plasmide a împiedicat utilizarea acestora în crearea unor modele de celule umane mai precise. Cu toate acestea, evoluiile tehnicilor de recombinare a virusurilor adeno-asociate i a nucleozelor cu degetele de zinc au permis crearea unei noi generaii de modele de boli umane izogene .

Episoade

Termenul episom a fost introdus de François Jacob i Élie Wollman în 1958 pentru a se referi la material genetic extra-cromozomial care se poate replica autonom sau poate deveni integrat în cromozom. De la introducerea termenului, îns, utilizarea acestuia s-a schimbat, deoarece plasmida a devenit termenul preferat pentru replicarea autonom a ADN-ului extracromozomal. La un simpozion din 1968 din Londra, unii participani au sugerat abandonarea termenului episom , dei alii au continuat s foloseasc termenul cu o schimbare de sens.

Astzi, unii autori folosesc episomul în contextul procariotelor pentru a se referi la o plasmid care este capabil s se integreze în cromozom. Plasmidele integrate pot fi reproduse i meninute stabil într-o celul de mai multe generaii, dar într-un anumit stadiu, ele vor exista ca o molecul de plasmid independent. În contextul eucariotelor, termenul episom este folosit pentru a însemna o molecul de ADN circular extracromozomal închis neintegrat care poate fi reprodus în nucleu. Viruii sunt cele mai frecvente exemple în acest sens, cum ar fi herpesvirusurile , adenovirusurile i poliomavirusurile , dar unele sunt plasmide. Alte exemple includ fragmente cromozomiale aberante, cum ar fi cromozomi cu dou minute , care pot aprea în timpul amplificrilor genetice artificiale sau în procesele patologice (de exemplu, transformarea celulelor canceroase). Epizomii din eucariote se comport similar cu plasmidele din procariote prin faptul c ADN-ul este meninut stabil i reprodus cu celula gazd. Pot aprea i episomi virali citoplasmatici (ca în cazul infeciilor cu poxvirus ). Unele episomi, cum ar fi herpesvirusurile, se replic într-un mecanism de cerc rotativ , similar cu bacteriofagii (virusii fagilor bacterieni). Alii se replic printr-un mecanism de replicare bidirecional ( plasmide de tip Theta ). În ambele cazuri, episomii rmân separai fizic de cromozomii celulei gazd. Mai multe virusuri canceroase, inclusiv virusul Epstein-Barr i herpesvirusul asociat cu sarcomul Kaposi , sunt meninute ca episoade latente, distincte cromozomial în celulele canceroase, în care virusurile exprim oncogene care promoveaz proliferarea celulelor canceroase. În cazurile de cancer, aceti episomi se replic pasiv împreun cu cromozomii gazd atunci când celula se divide. Când aceti episomi virali iniiaz replicarea litic pentru a genera mai multe particule de virus, ei activeaz, în general, mecanisme de aprare a imunitii înnscute celulare care ucid celula gazd.

Întreinerea plasmidei

Unele plasmide sau gazde microbiene includ un sistem de dependen sau un sistem de ucidere postsegregational (PSK), cum ar fi sistemul hok / sok (gazda de ucidere / supresor de ucidere) al plasmidei R1 din Escherichia coli . Aceast variant produce atât o otrav de lung durat, cât i un antidot de scurt durat . Mai multe tipuri de sisteme de dependen de plasmide (toxine / antitoxine, sisteme bazate pe metabolism, ORT) au fost descrise în literatur i utilizate în aplicaii biotehnice (fermentare) sau biomedicale (terapie cu vaccinuri). Celulele fiice care pstreaz o copie a plasmidei supravieuiesc, în timp ce o celul fiic care nu reuete s moteneasc plasmida moare sau sufer o rat de cretere redus din cauza otrvii persistente din celula printe. În cele din urm, productivitatea general ar putea fi îmbuntit.

În schimb, plasmidele utilizate în biotehnologie, cum ar fi pUC18, pBR322 i vectorii derivai, conin aproape niciodat sisteme de dependen de toxin-antitoxin i, prin urmare, trebuie meninute sub presiune antibiotic pentru a evita pierderea plasmidelor.

Plasmide de drojdie

Drojdiile adpostesc în mod natural diferite plasmide. Printre acestea se remarc plasmidele de 2 m - plasmide circulare mici utilizate adesea pentru ingineria genetic a drojdiei - i plasmidele pGKL liniare de la Kluyveromyces lactis , responsabile de fenotipurile ucigae .

Alte tipuri de plasmide sunt adesea legate de vectorii de clonare a drojdiei care includ:

  • Plasmida integrativ de drojdie (YIp) , vectori de drojdie care se bazeaz pe integrarea în cromozomul gazd pentru supravieuire i replicare i sunt de obicei folosite atunci când se studiaz funcionalitatea unei gene solo sau când gena este toxic. De asemenea, este legat de gena URA3, care codific o enzim legat de biosinteza nucleotidelor pirimidinice (T, C);
  • Plasmida replicativ de drojdie (YRp) , care transport o secven de ADN cromozomial care include o origine a replicrii. Aceste plasmide sunt mai puin stabile, deoarece pot fi pierdute în timpul înmuguririi.

Extracia ADN-ului plasmidic

Plasmidele sunt adesea folosite pentru purificarea unei secvene specifice, deoarece pot fi purificate cu uurin departe de restul genomului. Pentru utilizarea lor ca vectori i pentru clonarea molecular , plasmidele trebuie adesea izolate.

Exist mai multe metode pentru a izola ADN-ul plasmidic de bacterii, variind de la miniprep la maxiprep sau bulkprep . Primul poate fi folosit pentru a afla rapid dac plasmida este corect în oricare dintre clonele bacteriene. Randamentul este o cantitate mic de ADN plasmidic impur, care este suficient pentru analiz prin digestie de restricie i pentru unele tehnici de clonare.

În cele din urm, se cresc volume mult mai mari de suspensie bacterian din care se poate efectua un maxi-prep. În esen, acesta este un miniprep extins urmat de o purificare suplimentar. Acest lucru are ca rezultat cantiti relativ mari (câteva sute de micrograme) de ADN plasmidic foarte pur.

Multe truse comerciale au fost create pentru a efectua extracia plasmidei la diferite scri, puritate i niveluri de automatizare.

Conformri

ADN-ul plasmidic poate aprea în una din cele cinci conformaii, care (pentru o dimensiune dat) ruleaz la viteze diferite într-un gel în timpul electroforezei . Conformaiile sunt enumerate mai jos în ordinea mobilitii electroforetice (viteza pentru o anumit tensiune aplicat) de la cea mai lent la cea mai rapid:

  • ADN- ul deschis circular are o singur fire tiat.
  • ADN-ul circular relaxat este pe deplin intact, cu ambele catene netiate, dar a fost relaxat enzimatic (super bobinele au fost eliminate). Acest lucru poate fi modelat lsând un cablu prelungitor rsucit s se relaxeze i s se relaxeze i apoi s îl conecteze în sine.
  • ADN-ul liniar are capete libere, fie pentru c ambele fire au fost tiate, fie pentru c ADN-ul a fost liniar in vivo . Acesta poate fi modelat cu un cablu prelungitor electric care nu este conectat în sine.
  • ADN-ul supraînfurat (sau circular circular închis covalent ) este pe deplin intact, cu ambele fire nu sunt tiate i cu o rsucire integral, rezultând o form compact. Acest lucru poate fi modelat rsucind un prelungitor i apoi conectându-l în sine.
  • ADN-ul denaturat supraînfurat este ca ADN supraînfurat , dar are regiuni nepereche care îl fac puin mai compact; acest lucru poate rezulta din alcalinitatea excesiv în timpul preparrii plasmidei.

Rata de migraie pentru fragmente liniare mici este direct proporional cu tensiunea aplicat la tensiuni mici. La tensiuni mai mari, fragmentele mai mari migreaz la ritmuri în continu cretere, dar diferite. Astfel, rezoluia unui gel scade odat cu creterea tensiunii.

La o tensiune specificat, joas, rata de migrare a fragmentelor ADN liniare mici este o funcie a lungimii lor. Fragmentele liniare mari (peste 20 kb) cam migreaz la o anumit rat fix, indiferent de lungime. Acest lucru se datoreaz faptului c moleculele respir, cea mai mare parte a moleculei urmând captul principal prin matricea gelului. Digestele de restricie sunt frecvent utilizate pentru a analiza plasmidele purificate. Aceste enzime sparg în mod specific ADN-ul la anumite secvene scurte. Fragmentele liniare rezultate formeaz benzi dup electroforez pe gel . Este posibil purificarea anumitor fragmente prin tierea benzilor din gel i dizolvarea gelului pentru a elibera fragmentele de ADN.

Datorit conformaiei sale strânse, ADN-ul supraînfurat migreaz mai repede printr-un gel decât ADN-ul liniar sau circular.

Software pentru bioinformatic i design

Utilizarea plasmidelor ca tehnic în biologia molecular este susinut de software-ul bioinformatic . Aceste programe înregistreaz secvena ADN a vectorilor plasmidici, ajut la prezicerea siturilor tiate ale enzimelor de restricie i la planificarea manipulrilor. Exemple de pachete software care gestioneaz hri plasmidice sunt ApE, Clone Manager , GeneConstructionKit, Geneious, Genome Compiler , LabGenius, Lasergene, MacVector , pDraw32, Serial Cloner, VectorFriends, Vector NTI i WebDSV. Aceste buci de software v ajut s efectuai experimente întregi în silico înainte de a face experimente umede.

Colecii de plasmide

Multe plasmide au fost create de-a lungul anilor i cercettorii au distribuit plasmide bazelor de date cu plasmide, cum ar fi organizaiile non-profit Addgene i BCCM / LMBP . Se pot gsi i solicita plasmide din aceste baze de date pentru cercetare. De asemenea, cercettorii încarc adesea secvene de plasmide în baza de date NCBI , din care pot fi recuperate secvene de plasmide specifice.

Vezi si

Referine

Lecturi suplimentare

Lucrri generale

Episoade

linkuri externe

Opiniones de nuestros usuarios

Orsolya Grigore

Acest articol despre Plasmid mi-a atras atenția, mi se pare curios cât de bine măsurate sunt cuvintele, parcă... elegant.

Ion Pintilie

Uneori, când cauți informații pe internet despre ceva, găsești articole prea lungi care insistă să vorbească despre lucruri care nu te interesează. Mi-a plăcut acest articol despre Plasmid pentru că merge la obiect și vorbește exact despre ce vreau eu, fără pierderea în informații Inutil.

Florica Toader

Trebuia să găsesc ceva diferit despre Plasmid, care nu era lucrul tipic care se citește întotdeauna pe internet și mi-a plăcut acest articol de Plasmid.