În articolul de astăzi vom aprofunda subiectul Ținutul blănurilor și vom descoperi toate fațetele și aspectele care îl înconjoară. Pe parcursul rândurilor următoare vom explora de la origini până la cele mai actuale aplicații, vom analiza impactul asupra societății și relevanța sa în diferite domenii. În plus, vom aprofunda în opiniile și punctele de vedere ale experților în domeniu, precum și în experiențele personale care ne vor permite să înțelegem mai bine importanța și relevanța Ținutul blănurilor astăzi. Acest articol va servi drept ghid complet pentru cei care doresc să înțeleagă în continuare acest subiect și să descopere toate posibilitățile pe care le oferă.
Ținutul blănurilor | |||||||
![]() | |||||||
Informații generale | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Autor | Jules Verne | ||||||
Gen | roman de aventuri | ||||||
Serie | Călătorii extraordinare | ||||||
Ediția originală | |||||||
Titlu original | Le Pays des fourrures | ||||||
Limba | franceză | ||||||
Editură | Hetzel | ||||||
Ilustrator | Jules Férat | ||||||
Țara primei apariții | Franța | ||||||
Data primei apariții | 1873 | ||||||
Cronologie | |||||||
| |||||||
Modifică date / text ![]() |
Ținutul blănurilor (în franceză Le Pays des fourrures) este un roman scris de Jules Verne în 1873. El a fost serializat în Magasin d'Éducation et de Récréation între 20 septembrie 1872 și 15 decembrie 1873, fiind publicat în volum pe 13 noiembrie 1873[1].
În 1859, locotenentul Jasper Hobson și alți membri ai Companiei din Golful Hudson primesc misiunea de a înființa un fort la nord de paralela de 70º, dincolo de cercul polar. Ei călătoresc prin Teritoriile de Nordvest ale Canadei, către Capul Bathurst care pătrunde în Oceanul Arctic.
Zona în care ajung este foarte bogată în animale și resurse naturale, iar Hobson și însoțitorii săi pun aici bazele fortului pe care îl numesc Fortul Speranței. Totul pare a merge perfect, până când producerea unui cutremur pare să dea peste cap legile fizicii: o eclipsă totală de Soare se dovedește a fi doar una parțială, iar mareea nu mai este percepută.
În cele din urmă, ocupanții Fortului Speranței își dau seama de faptul că acest cap ales de ei nu este format din pământ, ci este un aisberg pe care cutremurul l-a separat de banchiză și acum plutește în derivă spre sud. Hobson face măsurători zilnice pentru a stabili poziția aisbergului, ale cărui dimensiuni se reduc continuu din cauza pătrunderii în zone cu apă mai caldă.
După ce traversează Strâmtoarea Bering, aisbergul ajunge la o ultima insulă din Aleutine, Blejnic. Pescarii indigeni îi ajută să se salveze și, de pe acea insulă, toți ocupanții fortului călătoresc către New Arkhangelsk, revenind apoi acasă.
Partea întâi
|
Partea a doua
|
În capitolul 23 al părții întâi, Jules Verne face referire la eclipsa totală de Soare din 18 iulie 1860[3], care a fost vizibilă în cadrul unei fâșii care traversa nord-estul Statelor Unite, Canada, Spania, Algeria, Libia și Sudanul.
Zona cea mai septentrională în care s-a văzut eclipsa totală a fost Labrador, la 60° latitudine nordică (raportată de astronomul american Stephen Alexander).
Un alt eveniment real menționat în roman este achiziția teritoriului Alaska de către Statele Unite ale Americii de la Imperiul Rus, realizată în 1867.
|
|