În acest articol, vom arunca o privire mai atentă asupra impactului pe care Arhipelagul Gulag l-a avut asupra societății noastre. De la apariția sa și până în prezent, Arhipelagul Gulag a jucat un rol crucial în diferite domenii ale vieții noastre de zi cu zi. De-a lungul anilor, Arhipelagul Gulag a jucat un rol fundamental în modul în care comunicăm, lucrăm și interacționăm cu mediul nostru. Acest articol încearcă să ofere o viziune profundă și perspicace asupra importanței Arhipelagul Gulag, precum și asupra influenței sale asupra lumii contemporane. Printr-o analiză exhaustivă, vom explora numeroasele fațete ale Arhipelagul Gulag și impactul său asupra diferitelor sfere ale societății, oferind cititorului o perspectivă largă și îmbogățitoare asupra acestui subiect.
Arhipelagul Gulag | |
![]() | |
Informații generale | |
---|---|
Autor | Aleksandr Soljenițîn |
Subiect | Gulag |
Gen | eseu autobiografie[1] |
Ediția originală | |
Titlu original | Архипелаг ГУЛАГ |
Limba | limba rusă ![]() |
Editură | YMCA Press (Paris, Franța); Univers (București, România) |
Țara primei apariții | ![]() ![]() |
Data primei apariții | 1973 (Franța) |
Modifică date / text ![]() |
Arhipelagul Gulag (în rusă Архипелаг ГУЛАГ, Arkhipelag GULAG) este un eseu de investigație narativă scrisă de Aleksandr Soljenițîn, care tratează subiectul sistemului de lagăre de concentrare și muncă silnică sovietic. Este o narațiune complexă bazată pe mărturiile martorilor oculari și pe surse primare de documentare, precum și pe propriile experiențe ale autorului ca prizonier într-un lagăr de muncă din Gulag.
Cartea a fost scrisă între 1958 și 1968, după cum se indică la sfârșitul ei, și publicată în 1973 în Occident. În URSS, a fost publicată în 1989 sub forma redusa pe revista literară Novyj Mir. După dizolvarea Uniunii Sovietice, cartea a fost publicată și în întregime.
Cartea a devenit obligatorie din 2009 in școlile rusești[2]. Președintele rus Vladimir Putin a numit cartea „foarte necesară”, în timp ce Ministerul rus al Educației (Andrei Fursenko) a spus că cartea a arătat „moștenire istorică și culturală vitală pe parcursul istoriei interne a secolului XX”.
Natalya Reshetovskaya, prima soție a lui Soljenițîn, a scris în memoriile sale că soțul nu a considerat lucrarea drept cercetare istorică sau cercetare științifică și a declarat că este o colecție de folclor de lagăr care conținea materie primă pe care Soljenițîn plănuia să o folosească în producțiile sale viitoare[3].