Bacillus anthracis

Următorul articol va aborda subiectul Bacillus anthracis, care a devenit foarte relevant în ultimii ani. Bacillus anthracis este un subiect care a stârnit interesul multor oameni, deoarece are un impact semnificativ asupra diferitelor aspecte ale vieții noastre de zi cu zi. Pe parcursul acestui articol, vor fi explorate diverse puncte de vedere asupra Bacillus anthracis, precum și importanța sa astăzi. În plus, vor fi analizate implicațiile pe care Bacillus anthracis le are în diverse contexte, de la politică la tehnologie, inclusiv cultură și societate în general. Fără îndoială, Bacillus anthracis este un subiect care merită să fie explorat în profunzime pentru a înțelege amploarea și posibilele repercusiuni în viitor.

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Bacillus anthracis
Photomicrograph of Bacillus anthracis (fuchsin-methylene blue spore stain).
Clasificare științifică
Regn: Bacteria
Încrengătură: Firmicutes
Clasă: Bacilli
Ordin: Bacillales
Familie: Bacillaceae
Gen: Bacillus
Specie: B. anthracis
Nume binomial
Bacillus anthracis
Cohn 1872
Modifică text Consultați documentația formatului
Structura Bacilului anthracis.

Bacilus anthracis, cunoscut sub denumire de bacilul antraxului sau bacilul cărbunos este factorul patogen ce determină antraxul. Aparține genului Bacillus, fiind o bacterie gram pozitivă.

Istoric

Primul care semnalează bacilul ca principal factor al antraxului este bacteriologul Robert Koch, în anul 1877. Denumirea de anthracis provine din grecescul anthrakis (ἄνθραξ), cărbune, care se referă la o leziune des întâlnită antraxul cutanat (pielea afectată este de culoare neagră, cu aspect de cărbune).

Virulență

În condiții vitrege sau de secetă bacilul produce endospori, care pot rămâne îngropați în sol mulți ani. Atunci când animalele (oi, vite sau alte rumegătoare) pasc pe solul respectiv, sporii ajung în interiorul organismului animal, unde se înmulțesc, putând provoca chiar moartea acestuia, iar înmulțirea poate continua și pe animalul mort. Odată nutrienții epuizați, sporii ajung din nou la nivelul solului unde ciclul se reia. Bacilul antrax are 89 lanțuri proteice cunoscute, unele (de tipul Ames[1] sau Vollum) fiind utilizate în bioterorism, iar altele (Sterne) pot fi utilizate pentru inoculare. Fiecare lanț are grad diferit de virulență și de producere a toxinelor, acestea fiind imprimate de variabilitatea genelor care le codează. Virulența este dată de 2 plasmide[2]: plasmida pXO1 (182 kb) și plasmida pXO2 (95 kb), ambele fiind răspunzătoare pentru virulență. Plasmida pXO1 conține genele lef, cya, and pag, ce codează toxinele factorului letal, factorului edematos și a factorului protector. Plasmida pXO2 conține genele capA, capB și capC, necesare pentru formarea capsulei.

Note

  1. ^ en Tabel referitor la caracteristicile genetice ale Bacilului Anthracis din articolul Secvența genetică a Bacilului anthracis Ames și comparație cu bacterii similare, de Timothy D. Read și alții, de la Nature.com
  2. ^ en Pyrosequencing Bacillus anthracis, Tara Wahab, Sandra Hjalmarsson, Ralfh Wollin și Lars Engstrand, Institutul Suedez pentru Controlul Bolilor Infecțioase, Solna, Suedia

Legături externe