Conference League 2023-2024

UEFA Europa Conference League 2023–2024
Detalii
PerioadaCalificări:
13 iulie – 31 august 2023
Competiția propriu-zisă:
21 septembrie 2023 – 29 mai 2024
EchipeCompetiția propriu-zisă: 32+8
Total: 134+43 (din 54 de asociații)
2022–23 2024–25

UEFA Europa Conference League 2023-2024 este cel de-al treilea sezon al UEFA Europa Conference League, a treia competiție fotbalistică intercluburi ca valoare din Europa organizată de UEFA.

Finala se va disputa pe stadionul Agia Sofia din Atena, Grecia. Câștigătorii turneului se vor califica automat în faza grupelor UEFA Europa League 2024-2025, cu excepția cazului în care se califică în Liga Campionilor 2024-2025 prin intermediul ligii interne.

Această ediție va fi ultimul sezon cu formatul actual de 32 de echipe care participă în faza grupelor, după ce UEFA a anunțat că va fi introdus un nou format pentru ediția următoare. Din cauza modificării formatului, niciun club nu va putea fi transferat în UEFA Europa Conference League sub sistemul elvețian, iar câștigătorul acestei ediții nu își va putea apăra titlul.

În calitate de deținător al titlului, West Ham United s-a calificat în UEFA Europa League 2023-2024. Va putea să își apere trofeul doar dacă termină pe locul 3 în grupa sa.

Alocarea echipelor

Un total de 177 de echipe din 54 din cele 55 de asociații membre UEFA (cu excepția Federației Ruse) vor participa la această ediție a turneului. Coeficientul țărilor UEFA este utilizat pentru a determina numărul de echipe participante pentru fiecare asociație:

Clasamentul asociațiilor

Locurile pentru UEFA Europa Conference League 2023–24, sunt alocate asociațiilor în funcție de coeficientul UEFA din 2022, care ia în considerare performanța lor în competițiile europene din sezonul 2017–18 până în sezonul 2021–22.

În afară de alocarea pe baza coeficientului, asociațiile și federațiile au posibilitatea de a avea echipe în plus care participă în Europa Conference League, după cum se menționează mai jos:

Clasamentul asociațiilor pentru UEFA Europa Conference League 2023–2024
Poziție Federație Coef. Echipe Note
1  Anglia 106.641 1
2  Spania 96.141
3  Italia 76.902
4  Germania 75.213
5  Franța 60.081
6  Portugalia 53.382 2
7  Țările de Jos 49.300
8  Austria 38.850
9  Scoția 36.900
10  Rusia 34.482 0
11  Serbia 33.375 2
12  Ucraina 31.800
13  Belgia 30.600
14   Elveția 29.675
15  Grecia 28.200
16  Cehia 27.800
17  Norvegia 27.250 3
18  Danemarca 27.175
19  Croația 27.150
Poziție Federație Coef. Echipe Note
20  Turcia 27.100 3
21  Cipru 26.375
22  Israel 24.375
23  Suedia 22.875
24  Bulgaria 19.500
25  România 17.150
26  Azerbaidjan 17.000
27  Ungaria 16.375
28  Polonia 15.875
29  Kazahstan 15.750
30  Slovacia 15.625
31  Slovenia 15.000
32  Belarus 12.500
33  Republica Moldova 11.250
34  Lituania 10.000
35  Bosnia și Herțegovina 9.125
36  Finlanda 8.875
37  Luxemburg 8.750
38  Letonia 8.625
Poziție Federație Coef. Echipe Note
39  Kosovo 8.166 3
40  Republica Irlanda 8.125
41  Armenia 8.125
42  Irlanda de Nord 8.083
43  Albania 8.000
44  Insulele Feroe 7.250
45  Estonia 7.041
46  Malta 7.000
47  Georgia 7.000
48  Macedonia de Nord 7.000
49  Liechtenstein 6.500 1
50  Țara Galilor 5.500 3
51  Gibraltar 5.416 2
52  Islanda 5.375
53  Muntenegru 4.875
54  Andorra 4.665
55  San Marino 1.332

Note

  1. ^ Liechtenstein (LIE): Cele șapte echipe afiliate la Asociația de Fotbal a Liechtensteinului (LFV) joacă toate în sistemul elvețian de fotbal. Singura competiție organizată de LFV este Cupa Liechtensteinului, câștigătorii cărora se califică în UEFA Europa Conference League.
  2. ^ Rusia (RUS): La 28 februarie 2022, cluburile de fotbal rusești și echipele naționale au fost suspendate din competițiile FIFA și UEFA din cauza invaziei ruse a Ucrainei din 2022.

Calendar

Programul competiției este următorul. Meciurile sunt programate să se desfășoare joia (în afară de finală, care va avea loc miercuri) deși în mod excepțional ele pot avea loc și marți sau miercuri din cauza conflictelor de programare. Orele programate de începere din faza grupelor sunt 18:45 CEST/CET (19:45 ora României) și 21:00 CEST/CET (22:00 ora României), deși în mod excepțional, meciurile pot avea loc și începând cu 16:30 CEST/CET (17:30 ora României) din motive geografice.

Calendarul pentru UEFA Europa Conference League 2023–2024
Faza Runda Data tragerii la sorți Manșa tur Manșa retur
Calificări Primul tur de calificare 20 iunie 2023 13 iulie 2023 20 iulie 2023
Al doilea tur de calificare 21 iunie 2023 27 iulie 2023 3 august 2023
Al treilea tur de calificare 24 iulie 2023 10 august 2023 17 august 2023
Runda play-off 7 august 2023 24 august 2023 31 august 2023
Faza grupelor Meciul 1 1 septembrie 2023 21 septembrie 2023
Meciul 2 5 octombrie 2023
Meciul 3 26 octombrie 2023
Meciul 4 9 noiembrie 2023
Meciul 5 30 noiembrie 2023
Meciul 6 14 decembrie 2023
Faza eliminatorie Play-off eliminatoriu 18 decembrie 2023 15 februarie 2024 22 februarie 2024
Optimi de finală 23 februarie 2024 7 martie 2024 14 martie 2024
Sferturi de finală 15 Martie 2024 11 aprilie 2024 18 aprilie 2024
Semifinale 2 mai 2024 9 mai 2024
Finala 29 mai 2024 pe Stadionul Agia Sofia, Atena

Calificări

Primul tur de calificare

Tragerea la sorți pentru primul tur de calificare a avut loc pe 20 iunie 2023. Manșele tur s-au disputat pe 12 și 13 iulie, iar cele retur pe 18 și 20 iulie 2023. Câștigătorii au avansat în cel de-al doilea tur de califcare, pe Ruta Principală. Pierzătorii au fost eliminați din competițile europene.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Sutjeska Nikšić Muntenegru 2–1 San Marino Cosmos 1–0 1–1
Domžale Slovenia 4–5 Malta Balzan 1–4 3–1 d.p.
Vaduz Liechtenstein 2–3 Belarus Neman Grodno 1–2 1–1
Ararat-Armenia Armenia 5–5 (4–2 l.d.) Albania Egnatia 1–1 4–4 d.p.
Torpedo Kutaisi Georgia 3–3 (4–2 l.d.) Bosnia și Herțegovina Sarajevo 2–2 1–1 d.p.
Alașkert Armenia 7–2 Muntenegru Arsenal Tivat 1–1 6–1
Željezničar Bosnia și Herțegovina 4–3 Belarus Dinamo Minsk 2–2 2–1
La Fiorita San Marino 1–2 Republica Moldova Zimbru Chișinău 1–1 0–1
Maribor Slovenia 3–2 Malta Birkirkara 1–1 2–1
Tirana Albania 3–2 Georgia Dinamo Batumi 1–1 2–1
Bruno's Magpies Gibraltar 1–3 Republica Irlanda Dundalk 0–0 1–3
Inter Club d'Escaldes Andorra 3–2 Insulele Feroe Víkingur 2–1 1–1
Progrès Niederkorn Luxemburg 4–2 Kosovo Gjilani 2–2 2–0
Linfield Irlanda de Nord 3–2 Albania Vllaznia 3–1 0–1
KA Islanda 4–0 Țara Galilor Connah's Quay Nomads 2–0 2–0
Shkëndija Macedonia de Nord 1–1 (2–3 l.d.) Țara Galilor Haverfordwest County 1–0 0–1 d.p.
Haka Finlanda 2–3 Irlanda de Nord Crusaders 2–2 0–1
HB Tórshavn Insulele Feroe 0–1 Republica Irlanda Derry City 0–0 0–1
Riga Letonia 2–1 Islanda Víkingur Reykjavík 2–0 0–1
Žilina Slovacia 4–2 Estonia FCI Levadia 2–1 2–1
Pyunik Armenia 5–0 Estonia Narva Trans 2–0 3–0
Panevėžys Lituania 3–2 Republica Moldova Milsami Orhei 2–2 1–0
Tobol Kazahstan 2–1 Finlanda Honka 2–1 0–0
DAC Dunajská Streda Slovacia 2–3 Georgia Dila Gori 2–1 0–2
Makedonija GP Macedonia de Nord 1–5 Letonia RFS 0–1 1–4
Dukagjini Kosovo 5–3 Gibraltar Europa 2–1 3–2
Penybont Țara Galilor 1–3 Andorra FC Santa Coloma 1–1 0–2 d.p.
Hegelmann Lituania 0–5 Macedonia de Nord Shkupi 0–5 0–0
F91 Dudelange Luxemburg 5–3 Republica Irlanda St Patrick's Athletic 2–1 3–2
B36 Tórshavn Insulele Feroe 2–0 Estonia Paide Linnameeskond 0–0 2–0 d.p.
Gżira United Malta 3–3 (14–13 l.d.) Irlanda de Nord Glentoran 2–2 1–1 d.p.
  1. ^ a b c Ordinea manșelor a fost inversată după tragerea la sorți inițială.

Al doilea tur de calificare

Tragerea la sorți pentru al doilea tur de calificare a avut loc pe 21 iunie 2023. Manșele tur s-au disputat pe 25, 26 și 27 iulie, iar cele retur pe 1, 2 și 3 august 2023. Câștigătorii au avansat în cel de-al treilea tur de califcare, pe rutele lor respective. Pierzătorii au fost eliminați din competițiile europene.

Ruta Campioanelor
Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Tre Penne San Marino 0-10 Letonia Valmiera 0-3 0-7
Ferencváros Ungaria 6-0 Republica Irlanda Shamrock Rovers 4-0 2-0
The New Saints Țara Galilor 3-4 Luxemburg Swift Hesperange 1-1 2-3
Atlètic Club d'Escaldes Andorra 1-5 Albania Partizani 0-1 1-4
Ħamrun Spartans Malta 3-2 Georgia Dinamo Tbilisi 2-1 1-0
Farul Constanța România 6-4 Armenia Urartu 3-2 3-2
Struga Macedonia de Nord 5-3 Muntenegru Budućnost Podgorița 1-0 4-3
Ballkani Kosovo 7-1 Irlanda de Nord Larne 3-0 4-1
Ruta Principală
Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Dukagjini Kosovo 1-7 Croația Rijeka 0-1 1-6
Gżira United Malta 3-2 Luxemburg F91 Dudelange 2-0 1-2
Djurgårdens IF Suedia 2-3 Elveția Luzern 1-2 1-1
Celje Slovenia 4-4 (4-2 l.d.) Portugalia Vitória de Guimarães 3-4 1-0 d.p.
Sutjeska Nikšić Muntenegru 2-3 Andorra FC Santa Coloma 2-0 0-3 d.p.
Hapoel Be'er Sheva Israel 2-1 Lituania Panevėžys 1-0 1-1
Vorskla Poltava Ucraina 3-4 Georgia Dila Gori 2-1 1-3
CFR Cluj România 2-3 Turcia Adana Demirspor 1-1 1-2
Ordabasî Kazahstan 4-5 Polonia Legia Varșovia 2-2 2-3
RFS Letonia 1-4 Azerbaidjan Sabah 0-2 1-2
Beșiktaș Turcia 5-1 Albania Tirana 3-1 2-0
Željezničar Bosnia și Herțegovina 2-4 Azerbaidjan Neftçi 2-2 0-2
APOEL Cipru 4-2 Serbia Vojvodina 2-1 2-1
ȚSKA 1948 Bulgaria 2-4 România FCSB 0-1 2-3
Alașkert Armenia 2-2 (1-3 l.d.) Ungaria Debrețin 0-1 2-1 d.p.
Lech Poznań Polonia 5-2 Lituania Kauno Žalgiris 3-1 2-1
Kalmar FF Suedia 2-4 Armenia Pyunik 1-2 1-2
Bodø/Glimt Norvegia 7-2 Cehia Bohemians 1905 3-0 4-2
Auda Letonia 2-5 Slovacia Spartak Trnava 1-1 1-4
Osijek Croația 3-2 Ungaria Zalaegerszeg 1-0 2-1
Twente Țările de Jos 2-1 Suedia Hammarby IF 1-0 1-1 d.p.
KA Islanda 5-3 Republica Irlanda Dundalk 3-1 2-2
Club Brugge Belgia 3-1 Danemarca AGF 3-0 0-1
Crusaders Irlanda de Nord 4-5 Norvegia Rosenborg 2-2 2-3 d.p.
Inter Club d'Escaldes Andorra 3-7 Scoția Hibernian 2-1 1-6
Viktoria Plzeň Cehia 2-1 Kosovo Drita 0-0 2-1
B36 Tórshavn Insulele Feroe 3-2 Țara Galilor Haverfordwest County 2-1 1-1 d.p.
Basel Elveția 3-4 Kazahstan Tobol 1-3 2-1
Differdange 03 Luxemburg 4-5 Slovenia Maribor 1-1 3-4 d.p.
Austria Viena Austria 3-1 Bosnia și Herțegovina Borac Banja Luka 1-0 2-1
ȚSKA Sofia Bulgaria 0-6 România Sepsi OSK 0-2 0-4
Ararat-Armenia Armenia 1-2 Grecia Aris 1-1 0-1
Maccabi Tel Aviv Israel 5-0 Republica Moldova Petrocub Hîncești 3-0 2-0
Torpedo-BelAZ Zhodino Belarus 3-4 Cipru AEK Larnaca 2-3 1-1
Torpedo Kutaisi Georgia 3-5 Kazahstan Aktobe 1-4 2-1
Midtjylland Danemarca 3-2 Luxemburg Progrès Niederkorn 2-0 1-2 d.p.
Derry City Republica Irlanda 5-4 Finlanda KuPS 2-1 3-3
Gent Belgia 10-3 Slovacia Žilina 5-1 5-2
Kecskemét Ungaria 3-4 Letonia Riga 2-1 1-3
Linfield Irlanda de Nord 4-8 Polonia Pogoń Szczecin 2-5 2-3
PAOK Grecia 4-1 Israel Beitar Ierusalim 0-0 4-1
Neman Grodno Belarus 2-0 Malta Balzan 2-0 0-0
Fenerbahçe Turcia 9-0 Republica Moldova Zimbru Chișinău 5-0 4-0
Gabala Azerbaidjan 3-7 Cipru Omonia 2-3 1-4
Shkupi Macedonia de Nord 0-3 Bulgaria Levski Sofia 0-2 0-1

Note

  1. ^ a b c Ordinea manșelor a fost inversată după tragerea la sorți inițială.

Al treilea tur de calificare

Tragerea la sorți pentru cel de-al treilea tur de calificare a avut loc pe 24 iulie 2023. Manșele tur s-au disputat pe 9 și 10 august, iar cele retur pe 16 și 17 august 2023. Câștigătorii au avansat în runda play-off, pe rutele lor respective. Pierzătorii au fost eliminați din competițiile europene.

Ruta Campioanelor
Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Ħamrun Spartans Malta 2-8 Ungaria Ferencváros 1-6 1-2
Farul Constanța România 5-0 Estonia Flora 3-0 2-0
Valmiera Letonia 1-3 Albania Partizani 1-2 0-1
Ballkani Kosovo 5-1 Gibraltar Lincoln Red Imps 2-0 3-1
Struga Macedonia de Nord 4-3 Luxemburg Swift Hesperange 3-1 1-2
Ruta Principală
Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
AEK Larnaca Cipru 1-2 Israel Maccabi Tel Aviv 1-1 0-1
Sabah Azerbaidjan 2-2 (4-5 l.d.) Serbia Partizan 2-0 0-2 d.p.
Sepsi OSK România 2-1 Kazahstan Aktobe 1-1 1-0
Rapid Viena Austria 5-0 Ungaria Debrețin 0-0 5-0
Hajduk Split Croația 0-3 Grecia PAOK 0-0 0-3
FC Santa Coloma Andorra 0-3 Țările de Jos AZ 0-1 0-2
Celje Slovenia 5-1 Belarus Neman Grodno 1-0 4-1
Neftçi Azerbaidjan 2-5 Turcia Beșiktaș 1-3 1-2
Omonia Cipru 2-5 Danemarca Midtjylland 1-0 1-5
Aris Grecia 2-2 (5-6 l.d.) Ucraina Dinamo Kiev 1-0 1-2 d.p.
Legia Varșovia Polonia 6-5 Austria Austria Viena 1-2 5-3
Hapoel Be'er Sheva Israel 1-2 Bulgaria Levski Sofia 0-0 1-2
Hibernian Scoția 5-3 Elveția Luzern 3-1 2-2
Viktoria Plzeň Cehia 6-0 Malta Gżira United 4-0 2-0
Arouca Portugalia 3-4 Norvegia Brann 2-1 1-3
Gent Belgia 6-2 Polonia Pogoń Szczecin 5-0 1-2
Adana Demirspor Turcia 7-4 Croația Osijek 5-1 2-3
B36 Tórshavn Insulele Feroe 1-5 Croația Rijeka 1-3 0-2
Twente Țările de Jos 5-0 Letonia Riga 2-0 3-0
Rosenborg Norvegia 3-4 Scoția Heart of Midlothian 2-1 1-3
Fenerbahçe Turcia 6-1 Slovenia Maribor 3-1 3-0
Club Brugge Belgia 10-2 Islanda KA 5-1 5-1
Dila Gori Georgia 0-3 Cipru APOEL 0-2 0-1
Lech Poznań Polonia 3-4 Slovacia Spartak Trnava 2-1 1-3
FCSB România 0-2 Danemarca Nordsjælland 0-0 0-2
Tobol Kazahstan 1-1 (6-5 l.d.) Republica Irlanda Derry City 1-0 0-1 d.p.
Bodø/Glimt Norvegia 6-0 Armenia Pyunik 3-0 3-0

Note

  1. ^ Ordinea manșelor a fost inversată după tragerea la sorți inițială.

Runda play-off

Tragerea la sorți pentru runda play-off a avut loc pe 7 august 2023. Manșele tur s-au disputat pe 23 și 24 august, iar cele retur pe 31 august 2023. Câștigătoarele au avansat în faza grupelor. Pierzătoarele au fost eliminate din competițiile europene.

În acest sezon VAR va fi folosit începând cu această rundă.

Ruta Campioanelor
Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Ballkani Kosovo 4-2 Belarus BATE Borisov 4-1 0-1
Žalgiris Lituania 0-7 Ungaria Ferencváros 0-4 0-3
Struga Macedonia de Nord 0-2 Islanda Breiðablik 0-1 0-1
Farul Constanța România 2-3 Finlanda HJK 2-1 0-2
Astana Kazahstan 2-1 Albania Partizani 1-0 1-1
Ruta Principală
Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Levski Sofia Bulgaria 1-3 Germania Eintracht Frankfurt 1-1 0-2
Gent Belgia 4-1 Cipru APOEL 2-0 2-1
Spartak Trnava Slovacia 3-2 Ucraina Dnipro-1 1-1 2-1 d.p.
Sepsi OSK România 4-5 Norvegia Bodø/Glimt 2-2 2-3 d.p.
Tobol Kazahstan 1-5 Cehia Viktoria Plzeň 1-2 0-3
Hibernian Scoția 0-8 Anglia Aston Villa 0-5 0-3
Midtjylland Danemarca 4-4 (5-6 l.d.) Polonia Legia Varșovia 3-3 1-1 d.p.
Lille Franța 3-2 Croația Rijeka 2-1 1-1 d.p.
Genk Belgia 2-2 (5-4 l.d.) Turcia Adana Demirspor 2-1 0-1 d.p.
Fenerbahçe Turcia 6-1 Țările de Jos Twente 5-1 1-0
Dinamo Kiev Ucraina 2-4 Turcia Beșiktaș 2-3 0-1
AZ Țările de Jos 4-4 (6-5 l.d.) Norvegia Brann 1-1 3-3 d.p.
Rapid Viena Austria 1-2 Italia Fiorentina 1-0 0-2
Heart of Midlothian Scoția 1-6 Grecia PAOK 1-2 0-4
Nordsjælland Danemarca 6-0 Serbia Partizan 5-0 1-0
Osasuna Spania 3-4 Belgia Club Brugge 1-2 2-2
Maccabi Tel Aviv Israel 5-2 Slovenia Celje 4-1 1-1


Faza grupelor

Tragerea la sorți pentru faza grupelor a avut loc pe 1 septembrie 2023, ora 14:30 CEST, la Monaco. Cele 32 de echipe au fost extrase în opt grupe de câte patru. Pentru tragerea la sorți, echipele au fost repartizate în patru urne, fiecare cu opt echipe, pe baza Coeficienții clubului(CC). Echipele din aceeași asociație nu au putut fi incluse în aceeași grupă.

Toate echipele în afară de AZ, Ballkani, Bodø/Glimt, Fiorentina, Gent, HJK, Maccabi Tel Aviv, PAOK, Slovan Bratislava și Zorya Luhansk își vor face debutul în faza grupelor. Breiðablik, Čukarički, , Olimpija Ljubljana și Zrinjski Mostar își fac aparițiile în premieră într-o fază de grupe a unei competiții UEFA. Breiðablik, KÍ și Zrinjski Mostar vor fi primele echipe din Islanda, Insulele Feroe și, respectiv, Bosnia și Herțegovina, care vor juca în faza grupelor unei competiții UEFA. Breiðablik a devenit, de asemenea, prima echipă care s-a calificat în faza grupelor unei competiții UEFA pentru cluburi, după ce a început campania dintr-un tur preliminar.

Un total de 28 de asociații naționale vor fi reprezentate în faza grupelor.

Grupa A

Primul meci se va juca pe 20 septembrie 2023. Sursa: UEFA
Poz. Club Pct. MJ V E Î GM GP DG Calificare Franța LOS Slovacia SLO Slovenia OLI Insulele Feroe
1. Franța Lille OSC 14 6 4 2 0 10 2 +8 Calificare în optimi 2–1 2–0 3–0
2. Slovacia Slovan Bratislava 10 6 3 1 2 8 7 +1 Calificare în play-off-ul eliminatoriu 1–1 1–2 2–1
3. Slovenia Olimpija Ljubljana 6 6 2 0 4 4 9 −5 0–1 0–1 3–1
4. Insulele Feroe KÍ Klaksvík 4 6 1 1 4 5 9 −4 0–0 1–2 3–0
Reguli de clasare: 1) Puncte; 2) Puncte în meciuri directe; 3) Diferență de goluri în meciuri directe; 4) Goluri marcate în meciuri directe; 5) Diferență de goluri; 6) Goluri marcate.

Grupa B

Primul meci se va juca pe 21 septembrie 2023. Sursa: UEFA
Poz. Club Pct. MJ V E Î GM GP DG Calificare Israel MTA Belgia GNT Ucraina ZOR Islanda BRE
1. Israel Maccabi Tel Aviv 15 6 5 0 1 14 9 +5 Calificare în optimi 3–1 3–2 3–2
2. Belgia Gent 13 6 4 1 1 16 7 +9 Calificare în play-off-ul eliminatoriu 2–0 4–1 5–0
3. Ucraina Zorya Luhansk 7 6 2 1 3 10 11 −1 1–3 1–1 4–0
4. Islanda Breiðablik 0 6 0 0 6 5 18 −13 30 noi 9 noi 0–1
Reguli de clasare: 1) Puncte; 2) Puncte în meciuri directe; 3) Diferență de goluri în meciuri directe; 4) Goluri marcate în meciuri directe; 5) Diferență de goluri; 6) Goluri marcate.

Grupa C

Primul meci se va juca pe 21 septembrie 2023. Sursa: UEFA
Poz. Club Pct. MJ V E Î GM GP DG Calificare Cehia PLZ Croația DZG Kosovo BAL Kazahstan AST
1. Cehia Viktoria Plzeň 18 6 6 0 0 9 1 +8 Calificare în optimi 1–0 1–0 3–0
2. Croația Dinamo Zagreb 9 6 3 0 3 10 5 +5 Calificare în play-off-ul eliminatoriu 0–1 3–0 5–1
3. Kosovo Ballkani 4 6 1 1 4 3 7 −4 0–1 2–0 1–2
4. Kazahstan Astana 4 6 1 1 4 4 13 −9 1–2 0–2 0–0
Reguli de clasare: 1) Puncte; 2) Puncte în meciuri directe; 3) Diferență de goluri în meciuri directe; 4) Goluri marcate în meciuri directe; 5) Diferență de goluri; 6) Goluri marcate.

Grupa D

Primul meci se va juca pe 21 septembrie 2023. Sursa: UEFA
Poz. Club Pct. MJ V E Î GM GP DG Calificare Belgia BRU Norvegia BGL Turcia BJK Elveția LUG
1. Belgia Club Brugge 16 6 5 1 0 15 4 +11 Calificare în optimi 3–1 1–1 2–0
2. Norvegia Bodø/Glimt 10 6 3 1 2 11 8 +3 Calificare în play-off-ul eliminatoriu 0–1 3–1 5–2
3. Turcia Beșiktaș 4 6 1 1 4 7 14 −7 0–5 1–2 2–3
4. Elveția Lugano 4 6 1 1 4 6 14 −8 1–3 0–0 0–2
Reguli de clasare: 1) Puncte; 2) Puncte în meciuri directe; 3) Diferență de goluri în meciuri directe; 4) Goluri marcate în meciuri directe; 5) Diferență de goluri; 6) Goluri marcate.

Grupa E

Primul meci se va juca pe 21 septembrie 2023. Sursa: UEFA
Poz. Club Pct. MJ V E Î GM GP DG Calificare Anglia AST Polonia LEG Țările de Jos ALK Bosnia și Herțegovina ZRJ
1. Anglia Aston Villa 13 6 4 1 1 12 7 +5 Calificare în optimi 2–1 2–1 1–0
2. Polonia Legia Varșovia 12 6 4 0 2 10 6 +4 Calificare în play-off-ul eliminatoriu 3–2 2–0 2–0
3. Țările de Jos AZ Alkmaar 6 6 2 0 4 7 12 −5 1–4 1–0 1–0
4. Bosnia și Herțegovina Zrinjski Mostar 4 6 1 1 4 6 10 −4 1–1 1–2 4–3
Reguli de clasare: 1) Puncte; 2) Puncte în meciuri directe; 3) Diferență de goluri în meciuri directe; 4) Goluri marcate în meciuri directe; 5) Diferență de goluri; 6) Goluri marcate.

Grupa F

Primul meci se va juca pe 21 septembrie 2023. Sursa: UEFA
Poz. Club Pct. MJ V E Î GM GP DG Calificare Italia FIO Ungaria FER Belgia GNK Serbia ČUK
1. Italia Fiorentina 12 6 3 3 0 14 6 +8 Calificare în optimi 2–2 2–1 6–0
2. Ungaria Ferencváros 10 6 2 4 0 9 6 +3 Calificare în play-off-ul eliminatoriu 1–1 1–1 3–1
3. Belgia Genk 9 6 2 3 1 8 5 +3 2–2 0–0 2–0
4. Serbia Čukarički Belgrad 0 6 0 0 6 2 16 −14 0–1 1–2 0–2
Reguli de clasare: 1) Puncte; 2) Puncte în meciuri directe; 3) Diferență de goluri în meciuri directe; 4) Goluri marcate în meciuri directe; 5) Diferență de goluri; 6) Goluri marcate.

Grupa G

Primul meci se va juca pe 21 septembrie 2023. Sursa: UEFA
Poz. Club Pct. MJ V E Î GM GP DG Calificare Grecia PAO Germania FRK Scoția ABR Finlanda HJK
1. Grecia PAOK 16 6 5 1 0 16 10 +6 Calificare în optimi 2–1 2–2 4–2
2. Germania Eintracht Frankfurt 9 6 3 0 3 11 7 +4 Calificare în play-off-ul eliminatoriu 1–2 2–1 6–0
3. Scoția Aberdeen 6 6 1 3 2 10 10 0 2–3 2–0 1–1
4. Finlanda HJK Helsinki 2 6 0 2 4 7 17 −10 2–3 0–1 2–2
Reguli de clasare: 1) Puncte; 2) Puncte în meciuri directe; 3) Diferență de goluri în meciuri directe; 4) Goluri marcate în meciuri directe; 5) Diferență de goluri; 6) Goluri marcate.

Grupa H

Primul meci se va juca pe 21 septembrie 2023. Sursa: UEFA
Poz. Club Pct. MJ V E Î GM GP DG Calificare Turcia FNR Bulgaria LUD Danemarca NRD Slovacia TRN
1. Turcia Fenerbahçe SK 12 6 4 0 2 13 11 +2 Calificare în optimi 3–1 3–1 4–0
2. Bulgaria Ludogoreț Razgrad 12 6 4 0 2 11 11 0 Calificare în play-off-ul eliminatoriu 2–0 1–0 4–0
3. Danemarca Nordsjælland 10 6 3 1 2 17 7 +10 6–1 7–1 1–1
4. Slovacia Spartak Trnava 1 6 0 1 5 3 15 −12 1–2 1–2 0–2
Reguli de clasare: 1) Puncte; 2) Puncte în meciuri directe; 3) Diferență de goluri în meciuri directe; 4) Goluri marcate în meciuri directe; 5) Diferență de goluri; 6) Goluri marcate.

Faza eliminatorie

Echipele calificate

Europa Conference League Europa League
Grupa Câștigătoarele
(avansează în optimi,
fiind capi de serie)
Echipele de pe locul 2
(capi de serie în PE)
Grupa Echipele de pe locul 3
(non-capi de serie în PE)
A Franța Lille Slovacia Slovan Bratislava A Grecia Olympiacos
B Israel Maccabi Tel Aviv Belgia Gent B Țările de Jos Ajax
C Cehia Viktoria Plzeň Croația Dinamo Zagreb C Spania Real Betis
D Belgia Club Brugge Norvegia Bodø/Glimt D Austria Sturm Graz
E Anglia Aston Villa Polonia Legia Varșovia E Belgia Union Saint-Gilloise
F Italia Fiorentina Ungaria Ferencváros F Israel Maccabi Haifa
G Grecia PAOK Germania Eintracht Frankfurt G Elveția Servette
H Turcia Fenerbahçe Bulgaria Ludogoreț Razgrad H Norvegia Molde
Play-off eliminatoriu Optimi de finală Sferturi de finală Semifinale Finala
Austria Sturm Graz 0 1 1
Austria Sturm Graz 4 1 5 Franța Lille 3 1 3
Slovacia Slovan Bratislava 1 0 1 Anglia Aston Villa 2 1 3 (4)
Franța Lille 1 2 3 (3)
Țările de Jos Ajax 0 0 0
Țările de Jos Ajax 2 2 4 Anglia Aston Villa 0 4 4
Norvegia Bodø/Glimt 2 1 3 Anglia Aston Villa
Grecia Olympiacos
Belgia Union Saint-Gilloise 0 1 1
Belgia Union Saint-Gilloise 2 2 4 Turcia Fenerbahçe 3 0 3
Germania Eintracht Frankfurt 2 1 3 Grecia Olympiacos 3 0 3 (3)
Turcia Fenerbahçe 2 1 3 (2)
Grecia Olympiacos 1 6 7
Grecia Olympiacos 1 1 2 Israel Maccabi Tel Aviv 4 1 5
Ungaria Ferencváros 0 0 0
Croația Dinamo Zagreb 2 1 3
Spania Real Betis 0 1 1 Grecia PAOK 0 5 5
Croația Dinamo Zagreb 1 1 2 Belgia Club Brugge 1 2 3
Grecia PAOK 0 0 0
Norvegia Molde 0 2 0
Norvegia Molde 3 3 6 Belgia Club Brugge 2 1 4
Polonia Legia Varșovia 2 0 2 Italia Fiorentina
Belgia Club Brugge
Elveția Servette 0 0 0 (1)
Elveția Servette 0 1 1 Cehia Viktoria Plzeň 0 0 0 (3)
Bulgaria Ludogoreț Razgrad 0 0 0 Cehia Viktoria Plzeň 0 0 0
Italia Fiorentina 0 2 2
Israel Maccabi Haifa 3 1 4
Israel Maccabi Haifa 1 1 2 Italia Fiorentina 4 1 5
Belgia KAA Gent 0 1 1

Play-off eliminatoriu

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Sturm Graz Austria 5–1 Slovacia Slovan Bratislava 4–1 1–0
Servette Elveția 1–0 Bulgaria Ludogoreț Razgrad 0–0 1–0
Union Saint-Gilloise Belgia 4-3 Germania Eintracht Frankfurt 2–2 2–1
Real Betis Spania 1–2 Croația Dinamo Zagreb 0–1 1–1
Olympiacos Grecia 2–0 Ungaria Ferencváros 1–0 1–0
Ajax Țările de Jos 4–3 Norvegia Bodø/Glimt 2–2 2–1 (a.e.t.)
Molde Norvegia 6–2 Polonia Legia Varșovia 3–2 3–0
Maccabi Haifa Israel 2–1 Belgia KAA Gent 1–0 1–1
Meciuri 15 februarie 2024  (2024-02-15)18:45
Sturm Graz Austria4–1Slovacia Slovan Bratislava
Raport
Liebenauer Stadium, GrazSpectatori: 12,817Arbitru: Mohammed Al-Hakim (Suedia) 22 februarie 2024  (2024-02-22)21:00
Slovan Bratislava Slovacia0–1Austria Sturm Graz
Raport
Tehelné pole, BratislavaSpectatori: 19,870Arbitru: Orel Grinfeld (Israel)

Sturm Graz câștigă cu 5–1 la general.

15 februarie 2024  (2024-02-15)21:00
Servette Elveția0–0Bulgaria Ludogoreț Razgrad
Raport
Stade de Genève, GenevaSpectatori: 13,847Arbitru: Filip Glova (Slovacia) 22 februarie 2024  (2024-02-22)18:45 (19:45 EET)
Ludogoreț Razgrad Bulgaria0–1Elveția Servette
Raport
Huvepharma Arena, RazgradSpectatori: 6,487Arbitru: Aliyar Aghayev (Azerbaidjan)

Servette câștigă cu 1–0 la general.

15 februarie 2024  (2024-02-15)18:45
Union Saint-Gilloise Belgia2–2Germania Eintracht Frankfurt
Raport
Constant Vanden Stock Stadium, BrusselsSpectatori: 9,015Arbitru: Craig Pawson (Anglia) 22 februarie 2024  (2024-02-22)21:00
Eintracht Frankfurt Germania1–2Belgia Union Saint-Gilloise
Raport
Waldstadion, FrankfurtSpectatori: 57,300Arbitru: Espen Eskås (Norvegia)

Union Saint-Gilloise câștigă cu 4–3 la general.

15 februarie 2024  (2024-02-15)21:00
Real Betis Spania0–1Croația Dinamo Zagreb
Raport
Benito Villamarín, SevillaSpectatori: 25,091Arbitru: Mykola Balakin (Ucraina) 22 februarie 2024  (2024-02-22)18:45
Dinamo Zagreb Croația1–1Spania Real Betis
Raport
Stadion Maksimir, ZagrebSpectatori: 18,002Arbitru: Urs Schnyder (Elveția)

Dinamo Zagreb câștigă cu 2–1 la general.

15 februarie 2024  (2024-02-15)18:45 (19:45 EET)
Olympiacos Grecia1–0Ungaria Ferencváros
Raport
Karaiskakis Stadium, PiraeusSpectatori: 30,300Arbitru: Glenn Nyberg (Suedia) 22 februarie 2024  (2024-02-22)21:00
Ferencváros Ungaria0–1Grecia Olympiacos
Raport
Ferencváros Stadion, BudapestaSpectatori: 21,057Arbitru: Clément Turpin (Franța)

Olympiacos câștigă cu 2–0 la general.

15 februarie 2024  (2024-02-15)21:00
Ajax Țările de Jos2–2Norvegia Bodø/Glimt
Raport
Johan Cruyff Arena, AmsterdamSpectatori: 52,267Arbitru: António Nobre (Portugalia) 22 februarie 2024  (2024-02-22)18:45
Bodø/Glimt Norvegia1–2Țările de Jos Ajax
Raport
Aspmyra Stadion, BodøSpectatori: 7,885Arbitru: Anastasios Sidiropoulos (Grecia)

Ajax câștigă cu 4–3 la general.

15 februarie 2024  (2024-02-15)18:45
Molde Norvegia3–2Polonia Legia Varșovia
Raport
Aker Stadion, MoldeSpectatori: 3,996Arbitru: Enea Jorgji (Albania) 22 februarie 2024  (2024-02-22)21:00
Legia Varșovia Polonia0–3Norvegia Molde
Raport
Stadion Wojska Polskiego, VarșoviaSpectatori: 27,459Arbitru: Harm Osmers (Germania)

Molde câștigă cu 6–2 la general.

15 februarie 2024  (2024-02-15)21:00
Maccabi Haifa Israel1–0Belgia Gent
Raport
Bozsik Aréna, Budapesta, UngariaSpectatori: 1,274Arbitru: Willie Collum (Scoția) 21 februarie 2024  (2024-02-21)18:00
Gent Belgia1–1Israel Maccabi Haifa
Raport
Ghelamco Arena, GhentSpectatori: 60Arbitru: Matej Jug (Slovenia)

Maccabi Haifa câștigă cu 2–1 la general.

Optimi de finală

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Servette Elveția 1 Cehia Viktoria Plzeň 0–0 14 martie
Ajax Țările de Jos 2 Anglia Aston Villa 0–0 14 martie
Molde Norvegia 3 Belgia Club Brugge 2–1 14 martie
Union Saint-Gilloise Belgia 4 Turcia Fenerbahçe 0–3 14 martie
Dinamo Zagreb Croația 5 Grecia PAOK 2–0 14 martie
Sturm Graz Austria 6 Franța Lille 0–3 14 martie
Maccabi Haifa Israel 7 Italia Fiorentina 3–4 14 martie
Olympiacos Grecia 8 Israel Maccabi Tel Aviv 1–4 14 martie
Meciuri 7 martie 2024  (2024-03-07)21:00
Servette Elveția0–0Cehia Viktoria Plzeň
Raport
Stade de Genève, GenevaSpectatori: 15,354Arbitru: Morten Krogh (Danemarca) 14 martie 2024  (2024-03-14)18:45
Viktoria Plzeň Cehia0–0Elveția Servette
Raport
(d.p.)
3–1
Doosan Arena, PlzeňSpectatori: 11,225Arbitru: Willie Collum (Scoția)

0–0 la general. Viktoria Plzeň câștigă cu 3–1 la loviturile de departajare.

7 martie 2024  (2024-03-07)18:45
Ajax Țările de Jos0–0Anglia Aston Villa
Raport
Johan Cruyff Arena, AmsterdamSpectatori: 52,197Arbitru: Enea Jorgji (Albania) 14 martie 2024  (2024-03-14)21:00 (20:00 GMT)
Aston Villa Anglia4–0Țările de Jos Ajax
Raport
Villa Park, BirminghamSpectatori: 37,916Arbitru: Orel Grinfeld (Israel)

Aston Villa câștigă cu 4–0 la general.

7 martie 2024  (2024-03-07)18:45
Molde Norvegia2–1Belgia Club Brugge
Raport
Aker Stadion, MoldeSpectatori: 9,267Arbitru: Filip Glova (Slovacia) 14 martie 2024  (2024-03-14)21:00
Club Brugge Belgia3–0Norvegia Molde
Raport
Jan Breydel Stadium, BrugesSpectatori: 11,858Arbitru: Radu Petrescu (România)

Club Brugge câștigă cu 4–2 la general.

7 martie 2024  (2024-03-07)21:00
Union Saint-Gilloise Belgia0–3Turcia Fenerbahçe
Raport
Constant Vanden Stock Stadium, BrusselsSpectatori: 13,522Arbitru: João Pinheiro (Portugalia) 14 martie 2024  (2024-03-14)18:45 (20:45 TRT)
Fenerbahçe Turcia0–1Belgia Union Saint-Gilloise
Raport
Șükrü Saracoğlu Stadium, IstanbulSpectatori: 35,605Arbitru: Nikola Dabanović (Muntenegru)

Fenerbahçe câștigă cu 3–1 la general.

7 martie 2024  (2024-03-07)21:00
Dinamo Zagreb Croația2–0Grecia PAOK
Raport
Stadion Maksimir, ZagrebSpectatori: 18,562Arbitru: Aliyar Aghayev (Azerbaidjan) 14 martie 2024  (2024-03-14)18:45 (19:45 EET)
PAOK Grecia5–1Croația Dinamo Zagreb
Raport
Toumba Stadium, SalonicSpectatori: 19,701Arbitru: Harm Osmers (Germania)

PAOK câștigă cu 5–3 la general.

7 martie 2024  (2024-03-07)18:45
Sturm Graz Austria0–3Franța Lille
Raport
Liebenauer Stadium, GrazSpectatori: 13,825Arbitru: Bartosz Frankowski (Polonia) 14 martie 2024  (2024-03-14)21:00
Lille Franța1–1Austria Sturm Graz
Raport
Stade Pierre-Mauroy, Villeneuve-d'AscqSpectatori: 17,888Arbitru: Matej Jug (Slovenia) 7 martie 2024  (2024-03-07)21:00
Maccabi Haifa Israel3–4Italia Fiorentina
Raport
Bozsik Aréna, Budapest, UngariaSpectatori: 1,589Arbitru: Donatas Rumšas (Lituania) 14 martie 2024  (2024-03-14)18:45
Fiorentina Italia1–1Israel Maccabi Haifa
Raport
Stadio Artemio Franchi, FlorențaSpectatori: 6,838Arbitru: Irfan Peljto (Bosnia și Herțegovina)

Fiorentina câștigă cu 5–4 la general.

7 martie 2024  (2024-03-07)18:45 (19:45 EET)
Olympiacos Grecia1–4Israel Maccabi Tel Aviv
Raport
Karaiskakis Stadium, PireuSpectatori: 31,054Arbitru: Craig Pawson (Anglia) 14 martie 2024  (2024-03-14)21:00
Maccabi Tel Aviv Israel1–6Grecia Olympiacos
Raport
TSC Arena, Bačka Topola, SerbiaSpectatori: 370Arbitru: Maurizio Mariani (Italia)

Olympiacos câștigă cu 7–5 la general.

Sferturi de finală

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Club Brugge Belgia 4–0 Grecia PAOK 1–0 3–0
Olympiacos Grecia 3–3 (3–2 p.) Turcia Fenerbahçe 3–2 0–1 (d.p)
Aston Villa Anglia 3–3 (4–3 p.) Franța Lille 2–1 1–2 (d.p)
Viktoria Plzeň Cehia 0–2 Italia Fiorentina 0–0 0–2
Meciuri 11 aprilie 2024  (2024-04-11)21:00
Club Brugge Belgia1–0Grecia PAOK
Raport
Jan Breydel Stadium, BrugesSpectatori: 19,917Arbitru: Daniel Siebert (Germania) 18 aprilie 2024  (2024-04-18)21:00 (22:00 EEST)
PAOK Grecia0–2Belgia Club Brugge
Raport
Toumba Stadium, SalonicSpectatori: 24,738Arbitru: Davide Massa (Italia)

Club Brugge câștigă cu 3–0 la general.

11 aprilie 2024  (2024-04-11)18:45 (19:45 EEST)
Olympiacos Grecia3–2Turcia Fenerbahçe
Raport
Karaiskakis Stadium, PireuSpectatori: 32,000Arbitru: Sandro Schärer (Elveția) 18 aprilie 2024  (2024-04-18)21:00 (22:00 TRT)
Fenerbahçe Turcia1–0Grecia Olympiacos
Raport
(d.p.)
2–3
Șükrü Saracoğlu Stadium, IstanbulSpectatori: 44,040Arbitru: Tobias Stieler (Germania)

3–3 la general. Olympiacos câștigă cu 3–2 la loviturile de departajare.

11 aprilie 2024  (2024-04-11)21:00 (20:00 BST)
Aston Villa Anglia2–1Franța Lille
Raport
Villa Park, BirminghamSpectatori: 37,220Arbitru: Espen Eskås (Norvegia) 18 aprilie 2024  (2024-04-18)18:45
Lille Franța2–1Anglia Aston Villa
Raport
(d.p.)
3–4
Stade Pierre-Mauroy, Villeneuve-d'AscqSpectatori: 47,093Arbitru: Ivan Kružliak (Slovacia)

3–3 la general. Aston Villa câștigă cu 4–3 la loviturile de departajare.

11 aprilie 2024  (2024-04-11)18:45
Viktoria Plzeň Cehia0–0Italia Fiorentina
Raport
Doosan Arena, PlzeňSpectatori: 11,470Arbitru: Orel Grinfeld (Israel) 18 aprilie 2024  (2024-04-18)18:45
Fiorentina Italia2–0Cehia Viktoria Plzeň
Raport
Stadio Artemio Franchi, FlorențaSpectatori: 19,418Arbitru: Jesús Gil Manzano (Spania)

Fiorentina câștigă cu 2–0 la general.

Semifinale

Tragerea la sorți pentru semifinale a avut loc pe 15 martie 2024, ora 14:00 CET, după extragerea sfertului de finală.

Rezumat

Prima manșă se va disputa pe 2 mai, iar manșa secundă se va disputa pe 8 și 9 mai 2024.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Aston Villa Anglia 1 Grecia Olympiacos 2 mai 9 mai
Fiorentina Italia 2 Belgia Club Brugge 2 mai 8 mai
Meciuri 2 mai 2024  (2024-05-02)21:00 (20:00 BST)
Aston Villa AngliaGrecia Olympiacos
Raport
Villa Park, Birmingham 9 mai 2024  (2024-05-09)21:00 (22:00 EEST)
Olympiacos GreciaAnglia Aston Villa
Raport
Karaiskakis Stadium, Pireu 2 mai 2024  (2024-05-02)21:00
Fiorentina ItaliaBelgia Club Brugge
Raport
Stadio Artemio Franchi, Florența 8 mai 2024  (2024-05-08)18:45
Club Brugge BelgiaItalia Fiorentina
Raport
Jan Breydel Stadium, Bruges

Finala

Articol principal: Finala Uefa Europa Conference League 2024.

Finala se va disputa pe 29 mai 2024 pe Stadionul Agia Sophia din Atena, Grecia. Pe 15 martie 2024, după tragerile la sorți din sferturile de finală și semifinalele, a avut loc o tragere la sorți pentru a determina echipa „de acasă” în scopuri administrative.

29 mai 2024  (2024-05-29)21:00 (22:00 EEST)
Câștigătoare semifinală 1 Câștigătoare semifinală 2
Agia Sophia Stadium, Atena

Regulile meciului

  • 90 de minute
  • 30 de minute de prelungiri dacă este necesar
  • Lovituri de departajare dacă scorul rămâne același
  • 12 jucători de rezervă
  • Maximum cinci schimbări, cu o a șasea în prelungiri

Vezi și

Referințe

  1. ^ „Lisbon to host UEFA Women's Champions League final in 2025”. Union of European Football Associations. 28 iunie 2023. Accesat în 28 iunie 2023. 
  2. ^ „UEFA approves final format and access list for its club competitions as of the 2024/25 season”. UEFA.com. 10 mai 2022. Accesat în 8 martie 2023. 
  3. ^ Wilson, Jonathan (13 martie 2021). „New-look Champions League is a pointless waste of time that will destroy the drama”. The Observer (în engleză). ISSN 0029-7712. Accesat în 3 iunie 2023. 
  4. ^ „Regulations of the UEFA Europa Conference League, 2023/24 Season”. UEFA.com. Union of European Football Associations. 1 mai 2022. Accesat în 10 mai 2022. 
  5. ^ „Country coefficients 2021/22”. UEFA.com. Union of European Football Associations. 2022. Accesat în 16 februarie 2020. 
  6. ^ „Ukraine crisis: Fifa and Uefa suspend all Russian clubs and national teams”. BBC.co.uk. British Broadcasting Corporation. 28 februarie 2022. Accesat în 28 februarie 2022. 
  7. ^ „UEFA decisions for upcoming competitions relating to the ongoing suspension of Russian national teams and clubs” (Press release). Nyon: UEFA. 2 mai 2022. Accesat în 2 mai 2022. 
  8. ^ „2023/24 UEFA Europa Conference League: Matches, final, key dates”. UEFA. 20 decembrie 2022. Accesat în 1 ianuarie 2023. 
  9. ^ „International match calendar and access list for the 2023/24 season”. UEFA Circular Letter. Nr. 65/2022. Union of European Football Associations. 26 septembrie 2022. Accesat în 27 septembrie 2022. 
  10. ^ „2023 European football calendar: Match and draw dates for all UEFA competitions”. UEFA. 20 decembrie 2022. Accesat în 1 ianuarie 2023. 
  11. ^ „Format change for 2020/21 UEFA Nations League”. UEFA.com. Union of European Football Associations. 24 septembrie 2019. Arhivat din original la 26 septembrie 2019. Accesat în 17 februarie 2020. 
  12. ^ a b c „2023/24 UEFA Europa Conference League: Matches, final, key dates”. UEFA. 20 decembrie 2022. Accesat în 1 ianuarie 2023. 
  13. ^ „Does the Europa Conference League have VAR?”. UEFA. 1 iulie 2023. Accesat în 10 august 2023. 
  14. ^ „UEFA 5-year Club Ranking 2023”. kassiesa.bet. 
  15. ^ „Sturm Graz vs. Slovan Bratislava” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 15 februarie 2024. Accesat în 15 februarie 2024. 
  16. ^ „Slovan Bratislava vs. Sturm Graz” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 22 februarie 2024. Accesat în 22 februarie 2024. 
  17. ^ „Servette vs. Ludogorets Razgrad” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 15 februarie 2024. Accesat în 15 februarie 2024. 
  18. ^ „Ludogorets Razgrad vs. Servette” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 22 februarie 2024. Accesat în 22 februarie 2024. 
  19. ^ „Union Saint-Gilloise vs. Eintracht Frankfurt” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 15 februarie 2024. Accesat în 15 februarie 2024. 
  20. ^ „Eintracht Frankfurt vs. Union Saint-Gilloise” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 22 februarie 2024. Accesat în 22 februarie 2024. 
  21. ^ „Real Betis vs. Dinamo Zagreb” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 15 februarie 2024. Accesat în 15 februarie 2024. 
  22. ^ „Dinamo Zagreb vs. Real Betis” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 22 februarie 2024. Accesat în 22 februarie 2024. 
  23. ^ „Olympiacos vs. Ferencváros” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 15 februarie 2024. Accesat în 15 februarie 2024. 
  24. ^ „Ferencváros vs. Olympiacos” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 22 februarie 2024. Accesat în 22 februarie 2024. 
  25. ^ „Ajax vs. Bodø/Glimt” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 15 februarie 2024. Accesat în 15 februarie 2024. 
  26. ^ „Bodø/Glimt vs. Ajax” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 22 februarie 2024. Accesat în 22 februarie 2024. 
  27. ^ „Molde vs. Legia Warsaw” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 15 februarie 2024. Accesat în 15 februarie 2024. 
  28. ^ „Legia Warsaw vs. Molde” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 22 februarie 2024. Accesat în 22 februarie 2024. 
  29. ^ „Maccabi Haifa vs. Gent” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 15 februarie 2024. Accesat în 15 februarie 2024. 
  30. ^ a b „European Qualifier match between Belgium and Sweden declared abandoned with half-time result confirmed as final”. UEFA.com. Union of European Football Associations. 19 octombrie 2023. Accesat în 19 octombrie 2023. 
  31. ^ „Gent vs. Maccabi Haifa” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 21 februarie 2024. Accesat în 21 februarie 2024. 
  32. ^ „Gent crash out of Europe in front of empty stadium as 10-man Maccabi Haifa hold on”. OneFootball. 22 februarie 2024. 
  33. ^ Press, Associated (19 ianuarie 2024). „KAA Gent and Israeli side Maccabi Haifa will meet with no fans over fears of Gaza-related trouble”. San Diego Union-Tribune. 
  34. ^ „Servette vs. Viktoria Plzeň” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 7 martie 2024. Accesat în 7 martie 2024. 
  35. ^ „Viktoria Plzeň vs. Servette” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 14 martie 2024. Accesat în 14 martie 2024. 
  36. ^ „Ajax vs. Aston Villa” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 7 martie 2024. Accesat în 7 martie 2024. 
  37. ^ „Aston Villa vs. Ajax” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 14 martie 2024. Accesat în 14 martie 2024. 
  38. ^ „Molde vs. Club Brugge” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 7 martie 2024. Accesat în 7 martie 2024. 
  39. ^ „Club Brugge vs. Molde” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 14 martie 2024. Accesat în 14 martie 2024. 
  40. ^ „Union Saint-Gilloise vs. Fenerbahçe” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 7 martie 2024. Accesat în 7 martie 2024. 
  41. ^ „Fenerbahçe vs. Union Saint-Gilloise” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 14 martie 2024. Accesat în 14 martie 2024. 
  42. ^ „Dinamo Zagreb vs. PAOK” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 7 martie 2024. Accesat în 7 martie 2024. 
  43. ^ „PAOK vs. Dinamo Zagreb” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 14 martie 2024. Accesat în 14 martie 2024. 
  44. ^ „Sturm Graz vs. Lille” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 7 martie 2024. Accesat în 7 martie 2024. 
  45. ^ „Lille vs. Sturm Graz” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 14 martie 2024. Accesat în 14 martie 2024. 
  46. ^ „Maccabi Haifa vs. Fiorentina” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 7 martie 2024. Accesat în 7 martie 2024. 
  47. ^ „Fiorentina vs. Maccabi Haifa” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 14 martie 2024. Accesat în 14 martie 2024. 
  48. ^ „Olympiacos vs. Maccabi Tel Aviv” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 7 martie 2024. Accesat în 7 martie 2024. 
  49. ^ „Maccabi Tel Aviv vs. Olympiacos” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 14 martie 2024. Accesat în 14 martie 2024. 
  50. ^ „Club Brugge vs. PAOK” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 11 aprilie 2024. Accesat în 11 aprilie 2024. 
  51. ^ „PAOK vs. Club Brugge” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 18 aprilie 2024. Accesat în 18 aprilie 2024. 
  52. ^ „Olympiacos vs. Fenerbahçe” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 11 aprilie 2024. Accesat în 11 aprilie 2024. 
  53. ^ „Fenerbahçe vs. Olympiacos” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 18 aprilie 2024. Accesat în 18 aprilie 2024. 
  54. ^ „Aston Villa vs. Lille” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 11 aprilie 2024. Accesat în 11 aprilie 2024. 
  55. ^ „Lille vs. Aston Villa” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 18 aprilie 2024. Accesat în 18 aprilie 2024. 
  56. ^ „Viktoria Plzeň vs. Fiorentina” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 11 aprilie 2024. Accesat în 11 aprilie 2024. 
  57. ^ „Fiorentina vs. Viktoria Plzeň” (JSON). Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. 18 aprilie 2024. Accesat în 18 aprilie 2024. 
  58. ^ a b Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite QF_SF_F_draw

Legături externe

 Search Wikimedia CommonsSearch Wikimedia Commons  Wikimedia Commons conține materiale despre:UEFA Europa Conference League



Eroare la citare: Există etichete <ref> pentru un grup numit „note”, dar nu și o etichetă <references group="note"/>