Dumitru Dămăceanu
În acest articol ne vom adânci în lumea fascinantă a lui Dumitru Dămăceanu, un subiect care a captat atenția experților și a celor curioși deopotrivă. Dumitru Dămăceanu este un subiect care a generat interes în diverse sfere, de la politică la știință, inclusiv cultura populară și istorie. De-a lungul anilor, Dumitru Dămăceanu a fost subiect de dezbatere și analiză, iar importanța și relevanța sa a continuat să crească. În acest articol, ne vom scufunda în diferitele fațete ale Dumitru Dămăceanu, explorând impactul său asupra societății și evoluția sa în timp.
| Dumitru Dămăceanu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Cosmești, Galați, România |
| Decedat | (82 de ani) București, România |
| Cetățenie |  Regatul României.svg){kind=small} Republica Populară Română.svg){kind=small} Republica Socialistă România |
| Ocupație | diplomat ofițer politician |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Gradul | general-colonel |
| Bătălii / Războaie | Primul Război Mondial Al Doilea Război Mondial |
| Decorații și distincții | |
| Decorații | Ordinul Mihai Viteazul Ordinul național „Steaua României” Ordinul Apărarea Patriei Erou al Muncii Socialiste |
Modifică date / text  | |
Dumitru Dămăceanu (n. , Cosmești, Galați, România – d. , București, România) a fost un general român care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial și a jucat un rol important în Lovitura de stat de la 23 august 1944.
Carieră militară și diplomatică
Educație
- Liceul internat "Costache Negruzzi" Iași.
- Școala militară de ofițeri activi de cavalerie Târgoviște - 1916.
- Ca sublocotenent în Regimentul 6 roșiori a luptat și în Primul Război Mondial.
- Școala militară superioară Sibiu – 1923.
- Școala de Război din Torino (Italia) – 1929.
Activitate militară și politică
- 1930 – 1935 - ofițer în Marele Stat Major , apoi comandant de divizie în Regimentul de Gardă Călare, Escorta Regală a regelui Carol al II-lea.
- 1936 – 1938 - Atașat militar în Italia (Roma) și Albania.
- 1939 – 1940 - Adjutant regal, director de studii la Școala Marelui Voievod Mihai - clasa palatină - clasa Regelui Mihai.
Lt. col. Dămăceanu a fost numit la 12 septembrie 1940 în rangul de aghiotant regal.[1]
- 1941 – 1942 - Comandant de unități militare (Regimentul 10 roșiori s.a.) luptă pe Frontul de Est în Al Doilea Război Mondial. A fost decorat pe 17 octombrie 1941 cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl. III-a „pentru tenacitatea și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă în luptele dela Nistru, reișind să spargă frontul, puternic fortificat al inamicului, găsindu-se tot timpul acolo unde lupta era mai grea”.[2]
- 1942 – 29 august 1944, colonel, șef al Statului Major al Comandamentului Militar al Capitalei. În acțiunea forțelor din jurul Regelui Mihai, a avut un rol important în pregătirea și desfășurarea acțiunilor militare de rupere de Puterile Axei din vara anului 1944, și continuarea războiului alături de Aliați.
Colonelul adjutant Dumitru Dămăceanu a fost numit la 1 septembrie 1944 în funcția de subsecretar de stat pentru afacerile interne,[3] fiind înaintat apoi, cu începere din 29 august 1944, la gradul de general de brigadă.[4] A făcut parte din Comisia română condusă de Barbu Știrbey care, la 12 septembrie 1944, a semnat la Moscova, Convenția de Armistițiu dintre România și Națiunile Unite.
La 28 februarie 1945, în cadrul crizei guvernamentale declanșate de Frontul Național Democrat pentru a acapara puterea, Dămăceanu a fost unul dintre cei zece ofițeri care s-au desolidarizat de președintele Consiliului de Miniștri, generalul Rădescu, care denunțase în mai multe discursuri demersurile FND-ului. La recomandarea premierului, regele Mihai a emis un Decret Regal prin care cei zece erau trecuți în rezervă, însă acesta n-a mai apucat să fie publicat în Monitorul Oficial, ca urmare a presiunilor făcute de emisarul Uniunii Sovietice, Andrei Vîșinski.[5]
În 1946 a fost membru al delegației României, condusă de Gheorghe Tătărăscu, participantă la Conferința de Pace de la Paris (alți membri au fost Lucrețiu Pătrășcanu și Ștefan Voitec, printre alții).
În februarie 1947, la Paris, în cadrul delegației guvernamentale , Dămăceanu a semnat din partea României Tratatele de pace de la Paris, 1947 cu Puterile Aliate.
În perioada 23 august 1944 – 30 decembrie 1947, Dumitru Dămăceanu a ocupat funcții precum: subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri, la Ministerul de Interne, la Ministerul de Război, subsecretar de stat pentru armata de uscat.
După abdicarea forțată a Regelui Mihai și instaurarea statului comunist a fost exclus din armată. În 1949, Dumitru Dămăceanu a fost degradat, arestat, condamnat și degradat. În 1959 a fost eliberat și reabilitat, redându-i-se gradele militare în rezervă.[6] A fost înaintat la gradul de general de armată (cu 4 stele) în rezervă la 19 august 1974.[7][8]
Decorații
A fost decorat cu înalte ordine militare române și strǎine:
Ordinul Militar „Mihai Viteazul” clasa III-a (17 octombrie 1941)[2]
Ordinul „Steaua României” cu spade în gradul de Ofițer cu panglică de „Virtute Militară” (29 iulie 1942)[9]- „Frunza de Stejar”, la panglica de „Virtute Militară” a Ordinului „Steaua României” cu spade în gradul de Ofițer (12 mai 1945)[10]
- Ordinul Militar "Mihai Viteazul" cu spade - 1944,
- Crucea de Fier
- Medalia Victoria
- Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a II-a (30 decembrie 1957) „cu ocazia celei de a zecea aniversări a proclamării Republicii Populare Romîne și pentru merite deosebite în îndeplinirea sarcinilor date de Partidul Muncitoresc Romîn, pentru merite deosebite pe tărîmul construcției de stat, economice, sociale, culturale și obștești”[11]
- Ordinul „23 August” clasa a II-a (12 august 1959) „pentru contribuția activă la întărirea regimului democrat-popular”[12]
Ordinul „23 August” clasa I (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”[13]- Ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa a IV-a (30 aprilie 1966) „cu prilejul celei de-a 45-a aniversări de la înființarea Partidului Partidului Comunist din România, pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”[14]
- Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România” clasa I (25 iulie 1966) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul împlinirii vîrstei de 70 ani”[15]
- titlul de Erou al Muncii Socialiste și medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru contribuția deosebită adusă la întărirea forțelor armate și apărarea orînduirii sociale și de stat”[16]
_-_Tallinn_Museum_of_Orders.jpg){kind=small}
Starea civilă
În 1932 s-a căsătorit cu Georgeta Mirela Stroescu (n. 1912 la București, d. 1996) și au avut o fiică, Gabriela Romana Dămăceanu (n.1938, la Roma, Italia) singura descendentă directă.
Note
- ^ Decretul Regal nr. 3.116 din 12 septembrie 1940 pentru numire de aghiotant regal, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 214 din 14 septembrie 1940, partea I-a, p. 5.394.
- ^ a b Decretul Regal nr. 2.886 din 17 octombrie 1941 pentru conferiri de ordine, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 248 din 18 octombrie 1941, partea I-a, p. 6.395.
- ^ Decretul regal nr. 1.628 din 1 septembrie 1944 pentru numiri de miniștri secretari de Stat, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 202 din 2 septembrie 1944, partea I-a, p. 6.232.
- ^ Decretul regal nr. 1.653 din 1 septembrie 1944 pentru înălțare în grad, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 205 din 6 septembrie 1944, partea I-a, p. 6.248.
- ^ Neagoe 1996, pp. 243, 257.
- ^ Predescu, D. C. (), Gălățeni care au uimit lumea - Dumitru Dămăceanu - Viața Liberă Galați, www.viata-libera.ro
- ^ Decretul prezidențial nr. 151 din 19 august 1974 privind înaintarea în grad a unor generali și acordarea gradului de general-maior unor colonei în rezervă și retragere, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul X, nr. 113, Partea I, joi 22 august 1974, p. 3.
- ^ DECRET PREZIDENȚIAL nr. 151/19 august 1974
- ^ Decretul Regal nr. 2.170 din 29 iulie 1942.
- ^ Decretul Regal nr. 1.334 din 12 mai 1945 pentru acordare de distincțiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CXIII, nr. 119 din 29 mai 1945, partea I-a, p. 4.413.
- ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 613 din 30 decembrie 1957 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VII, nr. 2, 13 ianuarie 1958, p. 5.
- ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1959, p. 180.
- ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 509 din 18 august 1964 pentru conferirea unor ordine ale Republicii Populare Romîne, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 12, 27 august 1964, p. 91.
- ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 339 din 30 aprilie 1966 pentru conferirea ordinului „Tudor Vladimirescu”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 25, Partea I, 18 mai 1966, p. 159.
- ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 617 din 25 iulie 1966 privind conferirea ordinului „Steaua Republicii Socialiste România” clasa I tovarășului Dumitru Dămăceanu, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 47, Partea I, 28 iulie 1966, p. 342.
- ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 155 din 4 mai 1971 privind conferirea titlului de „Erou al Muncii Socialiste”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul VII, nr. 56, Partea I, joi 6 mai 1971, p. 349.
Bibliografie
- Ion Scurtu - Monarhia în România 1866-1947, Editura Danubius, 1991.
- 23 august 1944 - Documente. Direcția Generală a Arhivelor Statului și Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară. Editura Științifică și Enciclopedică, București 1984.
- Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român. Editura Univers Enciclopedic, 1997.
- Alex Mihai Stoenescu - Istoria loviturilor de stat din România. Volumul II, Eșecul democrației române, Editura Rao, 2001
- Jurnalul Național - 23 august 2004, 16 iulie 2006
- Memoria arhivelor istorice, 2 noiembrie 2005, Lavinia Betea, Jurnalul Național
- Comandanți Militari, Dicționar - Colectiv. Editura Științifică și Enciclopedică, București 1983.
- General Dumitru Dămăceanu - Memorii, în manuscris.
- Neagoe, Stelian (), Istoria politică a României între anii 1944-1947. Crestomația tranziției dintre două dictaturi, București: Editura Noua Alternativă, ISBN 973-96060-9-1
Legături externe
- Dumitru Dămăceanu in lista generalilor.
- Componenta delegatiei romane la Conferinta de Pace de la Paris
- O școală pentru un singur copil - Clasa Voevodului Mihaiu Arhivat în , la Wayback Machine., Florentina Țone, Historia
- 23 august 1944 Arhivat în , la Wayback Machine. - Gen. Aurel Aldea
- Sedinta Camerei Deputatilor 10 mai 2005 Arhivat în , la Wayback Machine. - despre Armistițiu, cdep.ro
- Dumitru Dămăceanu în delegația la semnarea Armistițiului de la Moscova, verticalonline.ro
- România la Conferința pacii de la Paris Arhivat în , la Wayback Machine. - istoricul Ioan Scurtu
- Statutul internațional al României 1944-1946 - istoricul Ioan Scurtu
- Istoria ca telenovela - Desantata culme a propagandei, 14 mai 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național