În zilele noastre, Eliza Hansen este un subiect care a devenit din ce în ce mai relevant în societatea de astăzi. Odată cu progresul tehnologiei și globalizarea, Eliza Hansen a devenit un aspect fundamental în viața de zi cu zi a oamenilor. Fie la nivel personal, profesional sau social, Eliza Hansen a lăsat o amprentă semnificativă asupra modului în care interacționăm cu lumea din jurul nostru. În acest articol, vom explora diferite aspecte legate de Eliza Hansen, de la impactul său asupra sănătății mintale până la influența sa asupra economiei globale. Ne vom uita, de asemenea, la modul în care Eliza Hansen a evoluat de-a lungul timpului și cum a afectat diverse comunități și culturi din întreaga lume. Printr-o abordare multidisciplinară, vom căuta să înțelegem importanța și implicațiile Eliza Hansen în societatea modernă.
Eliza Hansen | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Născută | [1] ![]() București, România ![]() |
Decedată | (91 de ani)[2][1] ![]() Hamburg, Germania ![]() |
Căsătorită cu | Conrad Hansen ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | pianistă profesoară de muzică profesoară universitară ![]() |
Limbi vorbite | limba germană ![]() |
Activitate | |
Instrument(e) | clavecin ![]() |
Modifică date / text ![]() |
Eliza Hansen (n. 31 mai 1909, București – d. 19 mai 2001, Hamburg), numele la naștere Eliza Ghiul, a fost o pianistă și clavecinistă româno-germană, pedagogă a pianului.
Eliza Ghiul a început studiul pianului la vârsta de 12 ani la Conservatorul din București, unde timp de 5 ani Constanța Erbiceanu i-a modelat și potențat calitățile. Și-a susținut examenul de licență interpretând Concertul nr. 5 în mi bemol major de Beethoven. La 21 de ani a plecat din țară, stabilindu-se la Berlin, unde s-a prezentat la concursul de admitere la Conservator și a fost selectată, dintre 92 de candidați, de Artur Schnabel(en). Când acesta a emigrat, la instaurarea regimului nazist, locul său a fost ocupat de Edwin Fischer. În perioada celui de-al doilea război mondial, Eliza Hansen a fost obligată la opt ani de retragere din viața muzicală – „o lungă pauză productivă”, cum avea să o descrie mai târziu. Pauza s-a încheiat după război, prin preluarea a cinci elevi de la o colegă care emigra în Suedia. În 1953 a început să concerteze și la clavecin, realizând înregistrări apreciate. Cu principiile însușite în timpul studiului și cu propria experiență de concertistă ca pianistă și clavecinistă, și-a format un mod personal de a fi profesor de instrument, devenind un pedagog modern. A lucrat timp de zeci de ani la Conservatoarele din Hamburg și Lübeck, unde a format pianiști de anvergură, cum sunt Christoph Eschenbach și Justus Frantz. A fost considerată unul dintre cei mai importanți pedagogi ai pianului din Germania în a doua jumătate a secolului al XX-lea.[3]
A publicat o carte de bucate cu rețete românești.[4]