Energie de ionizare
Acest articol va aborda subiectul Energie de ionizare, care a fost subiect de interes și dezbatere în diverse domenii. Energie de ionizare a stârnit interesul experților și entuziaștilor care doresc să înțeleagă impactul său asupra societății actuale. De-a lungul istoriei, Energie de ionizare a jucat un rol fundamental în diferite contexte, iar influența sa rămâne actuală și astăzi. De la origini și până la evoluție, Energie de ionizare a marcat un înainte și un după în dezvoltarea diferitelor aspecte ale vieții de zi cu zi. Acest articol va explora diverse perspective și abordări care vor permite cititorului să se adâncească în lumea fascinantă a Energie de ionizare.
Energia de ionizare, cunoscută și sub denumirea de potențial de ionizare, reprezintă valoarea energiei necesare pentru ca un electron dintr-un atom sau o moleculă să fie cedat. Simbolic, procesul de ionizare se poate nota astfel:
- X + energie → X+ + e−
unde X este orice atom sau moleculă care poate ionizată, X+ este atomul sau molecula care a cedat electronul, iar e− este electronul cedat.
Termenul de potențial de ionizare este o denumire mai veche a energiei de ionizare,[1] deoarece metoda mai veche de măsurare a energiei de ionizare avea la bază ionizarea unei specii chimice și accelerarea electronului cedat folosindu-se potențialul electrostatic. În prezent, IUPAC consideră această denumirea învechită (obsolete) [2]
Energii multiple
Cea de a n-a energie de ionizare reprezintă energia necesară pentru a ceda un electron de la o specie chimică cu sarcina (n-1). De exemplu, primele trei energii de ionizare sunt definite astfel:
- Prima energie de ionizare
- X → X+ + e−
- A doua energie de ionizare
- X+ → X2+ + e−
- A treia energie de ionizare
- X2+ → X3+ + e−
Vezi și
Referințe
- ^ F. Albert Cotton și Geoffrey Wilkinson, Advanced Inorganic Chemistry (ed. 5, John Wiley 1988) p.1381 ISBN 0-471-84997-9
- ^ IUPAC Gold Book (Cartea de Aur IUPAC); accesat pe 19 septembrie 2015
- Constantin D. Albu, Maria Brezeanu, Mică enciclopedie de chimie, Editura Enciclopedică Română, 1974, p 204
- Linus Pauling, Chimie generală, Editura Științifică, București, 1972
