Filozofia psihologiei

În contextul actual, Filozofia psihologiei a devenit un subiect recurent de conversație în diverse domenii. Relevanța și impactul său au generat un interes și dezbatere larg răspândit în rândul experților și al societății în general. Acest articol își propune să analizeze și să exploreze diferite aspecte legate de Filozofia psihologiei, oferind o viziune cuprinzătoare care permite cititorilor să înțeleagă pe deplin importanța și domeniul de aplicare. În acest sens, vor fi abordate diferite perspective și abordări, cu scopul de a oferi o viziune completă și îmbogățitoare a Filozofia psihologiei. Fără îndoială, această lectură va fi de interes și utilă tuturor celor interesați să înțeleagă în continuare acest subiect interesant.

Filosofia psihologiei este ramura filozofiei științei care studiază problemele filosofice ridicate de psihologie.

Direcții principale

Functionalism

Funcționalismul tratează psihicul ca fiind derivat din activitatea stimulilor externi, lipsit de autonomia sa esențială, negând liberul arbitru, ceea ce a influențat mai târziu behaviorismul; unul dintre fondatorii funcționalismului a fost James, apropiat, de asemenea, de pragmatism, unde acțiunea umană devine mai importantă decât întrebările și îndoielile despre esența lumii și a omului însuși.[1]

Psihanaliză

Doctrina lui Freud a fost de a oferi eului uman o mai mare libertate față de dorințele instinctive și iraționale într-un dialog cu un psiholog bazat pe analiza inconștientului.[2] Ulterior, mișcarea psihanalitică s-a divizat, o parte a acesteia tratând psihanaliza ca pe o practică de lucru cu arhetipurile, o altă parte criticând limitările sociale ale inconștientului, iar mai târziu a apărut psihanaliza structurală a lui Lacan, care interpretează inconștientul ca limbaj.

Psihologia fenomenologică

Edmund Husserl a respins fizicalismul celor mai multe dintre învățăturile psihologice ale timpului său și a început să înțeleagă conștiința ca fiind singura realitate accesibilă unei cunoașteri fiabile.[3] Discipolul său, Heidegger, a adăugat la aceasta afirmarea finitudinii fundamentale a omului și amenințarea pierderii autenticității într-o lume tehnică, punând astfel bazele psihologiei existențiale.

Structuralism

Creatorul universal recunoscut al psihologiei ca știință, W. Wundt a descris structurile primordiale ale psihicului care determină percepția și comportamentul, dar s-a confruntat cu problema imposibilității accesului direct la aceste structuri și a neclarității descrierii lor. Jumătate de secol mai târziu, ideile sale, combinate cu semiotica lui Sossur, au influențat puternic curentul general umanist al structuralismului, precum și post-structuralismul și postmodernismul care au apărut din acesta, în care structurile au fost tratate ca invariante lingvistice.

Acest articol legat de filosofie este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui!

Note

  1. ^ „Функционализм. Метафизика без онтологии”. cyberleninka.ru. Accesat în . 
  2. ^ „Philosophy of Psychology”. umock.com. Accesat în . 
  3. ^ „Edmund Husserl and Phenomenology”. academia.edu. Accesat în .