Forficula auricularia

În acest articol, vom explora în profunzime Forficula auricularia, un subiect care a trezit un interes din ce în ce mai mare în societatea contemporană. De-a lungul anilor, Forficula auricularia a fost subiect de dezbatere, studiu și reflecție, având în vedere relevanța și impactul său în diverse domenii ale vieții de zi cu zi. De la origini și până la influența sa de astăzi, Forficula auricularia a jucat un rol crucial în modul în care oamenii percep lumea din jurul lor, precum și în luarea deciziilor care afectează atât individual, cât și colectiv. Printr-o analiză detaliată și imparțială, acest articol își propune să pună în lumină Forficula auricularia și implicațiile sale în societatea actuală, oferind o viziune globală care cuprinde diferite perspective și abordări.

Forficula auricularia
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Artropoda
Clasă: Insecta
Ordin: Dermaptera
Subordin: Forficulina
Familie: Forficulidae
Gen: Forficula
Specie: Forficula auricularia
Nume binomial
Forficula auricularia
Linnaeus, 1758
Modifică text Consultați documentația formatului

Forficula auricularia, sau urechelnița comună sau urechelnița europeană, este o insectă omnivoră din familia Forficulidae. Această urechelniță este o prezență comună nu numai în Europa, ci și în America de Nord, Asia de Vest și nordul Africii. Deși există mitul că sunt dăunatoare și că pot intra prin urechea umană pentru a-și depune ouălele în creier, și au un aspect agresiv, în realitate, nu sunt periculoase.[1] Dacă ajung în urechi umane este din greșeală.[2] Forficula auricularia este o specie care își îngrijește urmașii, comportament rar la insecte.

Morfologie

Mascul

Forficula auricularia are un corp alungit și turtit de culoare castanie,[3] cu un torace în formă de scut,[4] două perechi de aripi și o pereche de cerci în formă de forceps.[5] Lungimea medie este de 12–15 mm. Al doilea segment tarsic este lobat, extinzându-se sub cel de-al treilea.[6] Antenele au între 11–14 segmente, iar părțile gurii sunt de tip masticator.[3] Durata de viață maxim înregistrată a fost de șapte ani.[7] Are ochi compuși cu 270 de ommatidia.[7]

Masculii adulți sunt polimorfici în greutate corporală, lățimea capului, precum și lungimea și lățimea cercilor.[8] Forecepsul masculilor este foarte robust și lățit la bază cu dinți crenelați.[9] Forcepsul femelelor este de aproximativ 3 milimetri lungime, mai puțin robust și mai drepți. Cerci sunt folosiți în timpul împerecherii, pentru a mânca sau ca armă de apărare. Femelele au o tegmină (aripă frontală modificată) de 2 mm în lungime. Larvele mai mari de a treia năpârlire sunt capabile să regenereze unul dintre cerci pierduți. Masculii cu cerci asimetrici sunt numiți ginandromorfi sau hermafrodiți pentru asemănarea cu femelele.[10]

Istorie

Origini

Specia este nativă în Europa, Asia de Vest și probabil în Africa de Nord[11][12], și a fost întrodusă în America de Nord la începutul secolului XX, iar acum este deja răspândită pe majoritatea continentului[9]. În America de Nord, urechelnița europeană este reprezentată prin două specii surori[13]. Populațiile din climate reci, continental depun o singură serie de ouă, formând specia A[14], în timp ce cele din climate mai calde pot depune două serii de ouă formând specia B[13][15]. Urechelnița comună se gâseste în general în zone temperate, fiind inițial descoperite în ecozona Palearctică, și sunt active în special atunci când temperatura zilnică are fluctuații minime.[1][16]

Comportament

Urechelnița comună preferă locuri umbroase, reci și protejate sau greu accesibile, precum flori, fructe sau crăpături în lemn.[5][11][17] Este activă în general noaptea când își procură mâncarea. Sunt omnivore,consumând plante, mici inseste, dar consumă mai mult cadavre și nu sunt considerate prădători activi.[1] Adesea consumă plante, sau alte insecte pe care le găsesc pe acestea, precum afide, paianjeni, oua de insecte, plante si insecte moarte.[16] Plantele lor favorite inclu Sisymbrium officinale, trifoi Trifolium repens, și dalia Dahlia variabilis.[18] Se hrăneăsc cu melasă, licheni sau alge.[11] Preferă carnea și zahărul plantelor, deși acestea reprezintă sursa principală de hrană.[19] Urechelnița europeană preferă afidele contra materialului vegetal precum frunze sau felii de măr, cireșe sau pară.[20] Adulții consumă mai multe insecte decât nimfele.[11]

Deși F. auricularia are aripi bine dezvoltate, ele sunt destul de slabe și sunt folosite rar sau niciodată.[17] Ca pricincipal mijloc de transport, urechelnițele sunt transportate în haine sau în lemne, flori ornamentale sau chiar ziare.[9][21]

Împerechere

Masculii își găsesc perechea cu ajutorul mirosului. Își folosesc cerci petru a fixa femela și pentru a expune vârful abdomenului acesteia, astfel încât suprafețele abdominale ajung în contact una cu cealaltă, în timp ce partenerii sunt orientați în direcții opuse. Dacă nu sunt deranjați partenerii pot rămâne în această poziție ore întregi.[5][10] Împerecherea are loc frecvent în zone în care ambii parteneri se pot fixa bine pe o suprafață.[5] În condiții de laborator, perioada cea mai activă de împerechere al urechelnițelor a fost între august și septembrie, iar o singură întâlnire este suficientă pentru ca femele să fertilizeze ouălele.[10]

Dezvoltare

Stadiile de dezvoltare

Nimfele urechelniței europene arată similar cu adulții exceptănd culoarea care are o nunață mai deschisă.[9] Pentru a ajunge la stadiul de adult este nevoie de patru stagii de nimfă consecutive, iar cuibul se părăsește abia după prima năparlire.[1]

Reproducere

Femela urechelniței comune depune un set de 50 de ouă într-un cuib subteran (îngropată la 5mm sub suprafața pământului) toamna, apoi intră în hibernare. Din când în când se ocupă cu îngrijirea ouălelor, pe care le mișcă și le curăță de ciuperci parazite. Primăvara așază ouălele într-un singur strat, asistănd nimfele la ieșirea din ou;[16] apoi rămâne cu acestea pentru aproximativ o lună, până după prima năpârlire.[1] Este posibil să depună un al doilea set de ouă, care să ajungă mature spre sfârșitul lui august.

Habitat

Urechelnița comună preferă habitate răcoroase și umede și au o temperatură optimă de creștere de 24 °C.[11] Abundența lor a fost relaționată cu factori precum temperatura, viteza vântului și prelevanța vânturilor estice.[11][22][23][24] În timpul hibernării adulții pot tolera temperaturi scăzute, dar rata de supraviețuire se reduce mult în soluri cleioase sau slab drenate.[11] Pentru a evita umezeala excesivă caută zonele sudice a pantelor.[10][25] Ouălele lor sunt rezistente la frig și căldură.[26]

Impact

Forficula auricularia pot cauza daune culturilor, florilor sau fructelor când populația de urchelnițe ajunge la niveluri înalte. Între preferatele lor pentru hrană sunt incluse zarzavaturi și fructe cu importanță economică, precum varză, conopidă, salată, cartof, castravete, între altele. Consumă mătasea porumbului, dăunând astfel culturile. Dintre fructe, s-au înregistrat daune merelor, perelor, prunelor sau piersicilor. Se găsesc printre petalele garoafelor, trandafirilor, daliilor, sau ziniei.[16]

Separat de problemele agriculturale, oamenii nu sunt foarte atașați de F. auricularia datorită mirosului său urât și datorită înclinației de a se stabili pe lângă casele oamenilor.[16]

S-au încercat măsuri de control biologic, precum musca parazită Bigonicheta spinipenni, ciuperca Erynia forficulae și Metarhizium anisopliae,precum și diferse specii de păsări.[16] Insecticide au fost de asemenea dezvoltate cu succes, deși produse comerciale sunt foarte rar adresate specific contra urechelnițelor.[16] Diazinon, un organofosphat insecticid, este efectiv contra F. auricularia pâna la 17 zile după dispersare.[27]

Urechelnița este folosită ca agent biologic pentru a controla alte insecte din genul Psyllidae și alte specii de afide.[28][29]

Referințe

  1. ^ a b c d e Jacobs S. „Entomological Notes: European Earwigs”. Penn State–College of Agricultural Sciences. Accesat în . 
  2. ^ Fisher, J R (august 1986), Earwig in the ear., 145 (2), Western Journal of Medicine, ISSN 0093-0415 
  3. ^ a b White RA, Borror DJ. (). A Field Guide to Insects: America North of Mexico. Boston: Houghton Mifflin. ISBN 0-395-91170-2. 
  4. ^ Buckell ER. (). „The Dermaptera of Canada”. Proceedings of the Entomological Society of British Columbia. 26: 9–27. 
  5. ^ a b c d Fulton BB. (). „The European earwig”. Station Bulletin/Oregon Agricultural College Experiment Station. 207: 1–29. 
  6. ^ Helfer JR. (). How to know the grasshopper, crickets, cockroaches and their allies. Dubuque, Iowa: William Brown Co. pp. 13–19. 
  7. ^ a b forficula auricularia - Wolfram|Alpha
  8. ^ Lamb RJ., Robert J. (). „Polymorphism among males of the European earwig, Forficula auricularia (Dermaptera: Forficulidae)”. The Canadian Entomologist. 108 (1): 69–75. doi:10.4039/Ent10869-1. 
  9. ^ a b c d Weems HV Jr, Skelley PE. „Featured Creatures: European Earwig”. University of Florida Institute of Food and Agricultural Services: Department of Entomology and Nematology. Accesat în . 
  10. ^ a b c d Behura BK. (). „The biology of common earwig, Forficula auricularia”. The Annals of Zoology. 1: 117–42. 
  11. ^ a b c d e f g Crumb SE, Eide PM, Bonn AE. (). „The European earwig”. Technical Bulletin United States Department of Agriculture Washington, D.C. 766: 1–76. 
  12. ^ Clausen CP. (). „Dermaptera Forficulidae”. Introduced parasites and predators of arthropod pests and weeds: A world review. Washington: U. S. Dept. Of Agriculture. pp. 15–18. 
  13. ^ a b Wirth T, Guellec RL, Vancassel M, Veuille M.; Guellec, René Le; Vancassel, Michel; Veuille, Michel (). „Molecular and reproductive characterization of sibling species in the European earwig (Forficula auricularia)”. Evolution. 52 (1): 260–65. doi:10.2307/2410942.  Mai multe valori specificate pentru |author1= și |last= (ajutor)
  14. ^ Gingras J, Tourneur J., Jean; Tourneur, Jean-Claude (). „Timing of adult mortality, oviposition, and hatching during the underground phase of Forficula auricularia (Dermaptera: Forficulidae)”. The Canadian Entomologist. 133 (2): 269–278. doi:10.4039/Ent133269-2. 
  15. ^ Guillet S, Josselin N, Vancassel M. (). „Multiple introductions of the Forficula auricularia species complex (Dermaptera: Forficulidae) in eastern North America”. The Canadian Entomologist. 132 (49–57). 
  16. ^ a b c d e f g Capinera, J. 2001. Handbook of Vegetable Pests. Academic Press, San Diego, CA.
  17. ^ a b Goe MT. (). „Eight months study of earwigs (Dermaptera)”. Entomological News. 36: 234–38. 
  18. ^ Beall G. (). „The life history and behavior of the European earwig, Forficula auricularia, L. in British Columbia”. Proceedings of the Entomological Society of British Columbia. 39: 28–43. 
  19. ^ Fulton BB. (). „Concerning some statements on the habits of the European earwig (Orthoptera: Forficulidae)”. Entomological News. 38: 272–73. 
  20. ^ Carroll DP, Hoyt 1984. (). „Augmentation of European earwigs (Dermaptera: Forficulidae) for biological control of apple aphid (Homoptera: Aphididae) in an apple orchard”. Journal of Economic Entomology. 77: 738–40. 
  21. ^ Walker KA. (). Aggregation, courtship, and behavioural interactions in European earwigs, Forficula auricularia L. (Dermaptera: Forficulidae). PhD dissertation. Virginia Polytechnic Institute and State University. 
  22. ^ Behura BK. (). „The biology of the common earwig, Forficula auricularia”. The Annals of Zoology. 1: 117–42. 
  23. ^ Chant DA, McLeaod JH. (). „Effects of certain climactic factors on the daily abundance of the European earwig, Forficula auricularia L. (Dermaptera: Forficulidae), in Vancouver, British Columbia”. The Canadian Entomologist. 34: 174–80. 
  24. ^ Helson H, Vaal F, Blommers L., Herman; Vaal, Fredy; Blommers, Leo (). „Phenology of the common earwig Forficula auricularia L. (Dermaptera: Forficulidae) in an apple orchard”. International Journal of Pest Management. 44 (2): 75–79. doi:10.1080/096708798228356. 
  25. ^ Weems HV, Skelley PE. (). „European earwig - Forficula auricularia Linnaeus (Dermaptera: Forficulidae)”. Entomology Cicular Number. 318: 2. 
  26. ^ Chauvin G, Hamon C, Vancassel M, Vannier G., Georges; Hamon, Claude; Vancassel, Michel; Vannier, Guy (). „The eggs of Forficula auricularia L. (Dermapter: Forficulidae): ultrastructure and resistance to low and high temperatures”. Canadian Journal of Zoology. 69 (11): 2873–78. doi:10.1139/z91-405. 
  27. ^ Maher B, Logan D. (). „European earwigs, Forficula auricularia, and predation of scale insects in organic and conventionally managed kiwifruit”. New Zealand Plant Protection (60): 249–53. 
  28. ^ Moerkens R, Leirs H, Peusens G, Gobin B, R.; Leirs, H.; Peusens, G.; Gobin, B. (). „Are populations of European earwigs, Forficula auricularia, density dependent?”. Entomologia Experimentalis et Applicata. 130 (2): 198–206. doi:10.1111/j.1570-7458.2008.00808.x. 
  29. ^ Vickery, V. and D. Kevan. 1986. The Insects and Arachnids of Canada, Part 14. Canada Dept. of Agriculture, Ottawa, ON.

Note

Legături externe

Vezi și