Helene (satelit)

În acest articol, vom explora în profunzime subiectul Helene (satelit) și impactul său asupra societății noastre contemporane. De la origini și până la relevanța sa astăzi, vom analiza modul în care Helene (satelit) ne-a modelat viața și a influențat diferite aspecte ale vieții noastre de zi cu zi. Printr-o abordare multidisciplinară, vom examina diferite perspective și studii relevante care ne vor permite să înțelegem cuprinzător importanța Helene (satelit) în lumea noastră modernă. De asemenea, vom examina posibile scenarii viitoare și potențiala evoluție a acestora, cu scopul de a oferi o viziune completă și actualizată asupra acestui subiect de relevanță globală.

Helene

Vedere de rezoluție înaltă a emisferei anterioare, arătând jgheaburi și curgeri aparente de praf (regolit) (Cassini, iunie 2011)
Descoperire [1]
Descoperit deP. Laques
J. Lecacheux
Loc descoperirePic du Midi de Bigorre
Dată descoperire1 martie 1980
Denumiri
Denumire MPCSaturn XII
Pronunție/he'le.ne/
Denumit după
Elena (Ἑλένη Helenē)
Nume alternative
  • Dione B
  • S/1980 S 6
AtributeHelenean /he.le'ne̯an/
Caracteristicile orbitei
377396 km
Excentricitate0.0022
Perioadă orbitală
2.736915 zi [2]
Înclinație0.199° (față de ecuatorul lui Saturn)
SatelițiSaturn
Caracteristici fizice
Dimensiuni43.4 × 38.2 × 26 km [3]
Raza medie
17.6±0.4 km [3]
presupusă a fi sincronă
zero
Albedo1.67±0.20 (geometric) [4]

Helene /he'le.ne/ este un satelit al lui Saturn. A fost descoperit de Pierre Laques și Jean Lecacheux în 1980 din observațiile de la sol la Observatorul Pic du Midi [1] și a fost denumit S/1980 S 6. [5] În 1988, a fost numit oficial după Elena din Troia, care era nepoata lui Cronos (Saturn) în mitologia greacă. [6] Helene este, de asemenea, desemnată Saturn XII (12), care a fost dată în 1982, și Dione B, [7] deoarece este coorbitală cu Dione și este situată în punctul său lagrange anterior (L4). Este unul dintre cei patru sateliți troieni cunoscuți.

Animație a orbitei lui Helene în raport cu Saturn și Dione  Polydeuces ·   Helene ·   Dione ·   Saturn

Explorare

Helene a fost observată inițial de pe Pământ în 1980, [5] iar zborurile Voyager ale lui Saturn de la începutul anilor 1980 au permis observații mult mai apropiate. Misiunea Cassini-Huygens, care a intrat pe orbită în jurul lui Saturn în 2004, a oferit vederi mai bune și a permis o analiză mai aprofundată a lui Helene, inclusiv vederi ale suprafeței în diferite condiții de iluminare. Unele dintre cele mai apropiate imagini cu Helene până în prezent sunt de la 1800 km de la sonda spațială Cassini de la un zbor de pe 3 martie 2010, iar o altă secvență de imagini foarte reușită a avut loc în iunie 2011. Au existat multe alte zboruri pe parcursul misiunii Cassini.

Geologie

Imaginile cu Helene făcute de sonda spațială Cassini, cu rezoluții de până la 42 de metri per pixel, arată un peisaj caracterizat de depresiuni largi de 2-10 km, cu pante interioare de cel mult 12°. Aceste bazine sunt probabil rămășițele degradate ale vechilor cratere. [8]

Șanțurile înălțate subțiri, alungite, la scară de km, urmăresc pantele multor bazine ale lui Helene și reprezintă probabil caracteristici ale curgerii de masă, indicând faptul că satelitul trece prin procese geologice active, cum ar fi mișcarea de masă și eroziunea. Modelele digitale de elevație sugerează că șanțurile au un relief pozitiv între 50 și 100 de metri.

Modelele de simulare arată că seria temporală a activității de suprafață pe Helene este haotică.

Material de suprafață

Materialul de suprafață al lui Helene are o reflectanță relativ mare, sugerând dimensiuni ale granulelor între 1 și 100 de micrometri. Cratere mici par oarecum îngropate, sugerând un fel de procese de acreție recente.

Testele de laborator de stres-deformare ale mostrelor de regolit lunar cultivate cu impact arată că, la densități mici de adunare, acestea se comportă ca materialele „Bingham” non-newtoniene, adică având calitatea plastică a cerii de lumânare și a ghețarilor. Această observație sugerează că materialul de suprafață asemănător zăpezii lui Helene se poate comporta ca o curgere de masă non-newtoniană și ar putea fi în primul rând responsabilă pentru modelele de curgere vizibile văzute pe suprafața sa cu gravitație scăzută. [9]

Observații selectate

În mare parte imagini brute în tonuri de gri cu canale în infraroșu apropiat sau ultraviolet.

Imagine Cassini a lui Helene pe fundalul norilor lui Saturn (3 martie 2010)
Caracteristici asemănătoare curgerilor pe emisfera anterioară a lui Helene (Cassini, ianuarie 2011)
Partea îndreptată spre Saturn a lui Helene, luminată de lumina lui saturn (Cassini, martie 2010)
Prim-plan al lui Helene cu Saturn în fundal (Cassini, martie 2010)
Imagine Cassini din 3 martie 2010
Imagine de la sonda Cassini din noiembrie 2008
Imagine Cassini făcută în iulie 2007
Imagine Voyager 2 (august 1981)

Referințe

  1. ^ a b Lecacheux1980.
  2. ^ NASA Celestia Arhivat în , la Wayback Machine.
  3. ^ a b Thomas 2010.
  4. ^ Verbiscer French et al. 2007.
  5. ^ a b IAUC 3496.
  6. ^ IAUC 4609.
  7. ^ Transactions of the International Astronomical Union, Vol.
  8. ^ O. M. Umurhan, A. D. Howard, J. M. Moore, P. Schenk and O. L. White (2015).
  9. ^ O. M. Umurhan, A. D. Howard, J. M. Moore, P. Schenk and O. L. White (2015).

Surse

  • Lecacheux, Jean. (iulie 1980). „A new satellite of Saturn: Dione B”. Icarus. 43 (1): 111–115. Bibcode:1980Icar...43..111L. doi:10.1016/0019-1035(80)90093-7. 
  • Marsden, Brian G. (). „Satellites of Saturn” (discovery). IAU Circular. 3496. Accesat în . 
  • Marsden, Brian G. (). „Satellites of Jupiter and Saturn”. IAU Circular. 3872. Accesat în . 
  • Marsden, Brian G. (). „Satellites of Saturn and Uranus” (naming). IAU Circular. 4609. Accesat în . 
  • Thomas, P. C. (iulie 2010). „Sizes, shapes, and derived properties of the saturnian satellites after the Cassini nominal mission” (PDF). Icarus. 208 (1): 395–401. Bibcode:2010Icar..208..395T. doi:10.1016/j.icarus.2010.01.025. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  • Verbiscer, A.; French, R.; Showalter, M.; Helfenstein, P. (). „Enceladus: Cosmic Graffiti Artist Caught in the Act”. Science. 315 (5813): 815. Bibcode:2007Sci...315..815V. doi:10.1126/science.1134681. PMID 17289992.  (supporting online material, table S1)

Legături externe