Astăzi, Henric al VIII-lea (piesă de teatru) este un subiect care trezește un mare interes în societate, deoarece afectează un număr mare de oameni din întreaga lume. De la origini și până la impactul său astăzi, Henric al VIII-lea (piesă de teatru) a fost subiect de dezbatere și studiu de către experți în domeniu. În acest articol, vom explora diferitele aspecte legate de Henric al VIII-lea (piesă de teatru), de la cauzele și efectele sale până la posibilele soluții care au fost propuse pentru a rezolva această problemă. Printr-o analiză cuprinzătoare, vom căuta să facem lumină asupra acestui subiect și să oferim o viziune mai largă și mai clară asupra impactului pe care îl are asupra mediului nostru.
Henric al VIII-lea Faimosa poveste a vieții Regelui Henric al Optulea History of the Life of King Henry the Eight | |
![]() Copie după pagina-titlu a primei ediții publicate, 1623 | |
Informații generale | |
---|---|
Autor | William Shakespeare |
Gen | romance |
Acte | 5 |
Ediția originală | |
Titlu original | The Famous History of the Life of King Henry the Eight |
Publicată în | First Folio |
Data publicării | 1623 |
Limbă originală | Engleză |
Țara premierei | ![]() |
Personaje | |
Modifică date / text ![]() |
Henric al VIII-lea (titlul original, în engleză este The Famous Hiſtory of the Life of King Henry Eight ) este o piesă istorică colaborativă scrisă de William Shakespeare și John Fletcher, bazată pe viața regelui Henric al VIII-lea al Angliei[1], publicată prima dată în 1623, postum, în ediția First Folio.
Un titlu alternativ, Totul este adevărat, (conform titlului de atunci, All Is True), este înregistrat în documentele timpului, iar titlul de Henry VIII, larg utilizat în secolele ulterioare, nu apare decât la publicarea prima dată a piesei, în First Folio, în 1623.
Varii indicații stlistice indică că unele din scenele individuale fuseseră scrise fie de Shakespeare, fie de colaboratorul său târziu și succesorul său, John Fletcher. Piesa este, în structura sa, într-un anumit mod foarte caracteristic, „tipică” pieselor romanțate shakespeare-iene târzii. Piesa este notabilă, de asemenea, pentru indicațiile sale de folosire ale scenei, mai multe decât în oricare din celelalte piese ale Marelui Bard.[2]
În timpul unei reprezentații a piesei Henry VIII la Globe Theatre, în 1613, un tun folosit la crearea efector speciale, fiind incorect folosit, a incendiat acoperișul teatrului și toate grinzile de susținere a clădirii, determinând incendierea, arderea și distrugerea totală a teatrului, care a fost ulterior refăcut.
Precum obișnuia adesea în piesele sale istorice, Shakespeare se baza primordial pe celebrele Cronici (în original, Chronicles) ale lui Raphael Holinshed pentru a obține atât efectele dramatice de la sfârșitul pieselor sale, dar și pentru a „menaja sensibilitățile” oficiale ale timpului său. Alte materiale, pe care se baza Marele Bard, erau prezentate fie direct, fie sub formă de sursă sau inspirate, sau adaptate, din ediția din 1570 a lucrării Foxe's Book of Martyrs. Un astfel de exemplu este apărarea Catherinei de Aragon în fața acuzațiilor lui Henry, prezentate în fața curții de justiție numită Legatine Court.[4][5]
De fapt, Shakespeare nu doar prezenta condensat evenimente petrecute într-un interval de două decade, ci amesteca (probabil intenționat) ordinea lor cronologică, ca atare implicând alte concluzii decât cele „oficiale.” Astfel, în piesă se sugerează, fără a se spune direct, că acuzațiile de trădare împotriva Ducelui de Buckingham erau umflate bine și false; menținând în tot decursul evenimentelor din piesă un anumit nivel de ambiguitate față de toate evenimentele „sensibile.”
Rușinea suferită și decapitarea Annei Boleyn (în piesă ortografiat Bullen) sunt evitate cu mare grijă. De asemenea, nicio indicare a corectei succesiuni ale celor patru soții, prezente în piesă (din cele șase existente în realitate), nu poate fi găsită în textul piesei.
![]() |
La Wikisursă există există texte originale legate de acest articol: |