În articolul de astăzi vom vorbi despre Ion Vianu, un subiect care a căpătat o mare importanță în ultimii ani. Ion Vianu este un subiect care a stârnit dezbateri și controverse în diferite domenii, de la sfera politică la sfera socială și culturală. În acest articol vom explora diferite perspective și abordări asupra Ion Vianu, analizând impactul acestuia asupra societății actuale și relevanța sa în contextul istoric. Mai mult, vom discuta implicațiile Ion Vianu în diferite aspecte ale vieții de zi cu zi, precum și influența sa asupra luării deciziilor la nivel individual și colectiv. Sperăm că acest articol oferă o viziune cuprinzătoare și îmbogățitoare despre Ion Vianu, invitând la reflecție și dezbatere pe un subiect de mare relevanță astăzi.
Ion Vianu | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Născut | ![]() București, România ![]() |
Decedat | (90 de ani)[1] ![]() Morges(d), cantonul Vaud, Elveția[1] ![]() |
Părinți | Tudor Vianu Elena Vianu ![]() |
Frați și surori | Maria Alexandrescu Vianu ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | jurnalist psihiatru critic literar scriitor ![]() |
Limbi vorbite | limba română ![]() |
Modifică date / text ![]() |
Ion Vianu (n. 15 aprilie 1934, București – d. 20 iunie 2024) a fost un medic psihiatru și un scriitor român.
Ion Vianu a fost fiul criticului literar Tudor Vianu și al Elenei, născută Irimescu, fiica lui Ștefan Irimescu, medic, întemeietorul ftiziologiei din România. Timp de doi ani de zile, în perioada 1952-1954 este student al secției de limbi clasice a Facultății de Filologie din București. Din anul 1963 este numit preparator la Clinica Universitară de Psihiatrie din București. In 1994 a publicat Amintiri în dialog, în colaborare cu amicul său, Matei Călinescu.
A emigrat în Elveția în anul 1977, după ce s-a implicat în mișcarea lui Paul Goma, fiind printre puținii intelectuali care au semnat Apelul lansat de acesta, apoi se va face cunoscut pentru luările de poziție la postul de radio Europa Liberă împotriva tentativei de folosire a psihiatriei ca armă politică. După Revoluția din 1989 s-a implicat într-un mod foarte activ în denunțarea psihiatriei politice comuniste, a revenit în țara natală și a scris articole și comentarii cu conținut politic în revistele 22, Dilema Veche, în ziarul România liberă, etc. După ieșirea la pensie se întoarce în țară definitiv și se dedică meseriei de scriitor, publicînd mai multe volume de proză sau eseistică. Astfel, romanele Caietele lui Ozias și Vasiliu, foi volante fac parte din trilogia neterminată "Arhiva Trădării și a Mâniei". Paramnezii este un roman despre exil și reîntoarcerea în țara natală. "Necredinciosul" este inspirat de experiența medicală a autorului. Blestem și Binecuvântare este o culegere de eseuri despre problematica tatălui, Antigona, Sacher-Masoch, S. Freud. Investigații mateine este un eseu biografic și critic despre Mateiu Caragiale. În 2009 publica "Exercitii de sinceritate", o relatare despre implicarea sa civică din anii saptezeci. În 2010 publica un roman autobiografic, "Amor intellectualis, desemnat drept "Cartea Anului 2010" de juriul revistei România literară; de asemenea autorul a obținut premiul de excelenta Opera omnia Radio România Cultural și, tot pentru "Amor Intellectualis", premiul pentru memorialistica al revistei Observator Cultural, ca și premiul special al Uniunii Scriitorilor pe anul 2010 Tot în 2010 apare traducerea spaniolă de către Ioana Zlotescu a romanului "Vasiliu, foi volante" (Vasiliu, hojas sueltas)
Interviuri