Iordache Cantacuzino (Canta)

În acest articol, vom explora în profunzime subiectul Iordache Cantacuzino (Canta), un concept care a captat atenția cadrelor universitare, profesioniștilor și publicului larg în ultimii ani. De la origini și până la relevanța sa actuală, vom analiza modul în care Iordache Cantacuzino (Canta) a influențat diverse domenii ale societății și modul în care a influențat modul în care ne relaționăm, gândim și acționăm. De asemenea, vom aborda diferite cercetări, opinii și perspective în jurul Iordache Cantacuzino (Canta), cu scopul de a oferi o viziune cuprinzătoare și îmbogățitoare asupra acestui fenomen. Pregătește-te să pornești într-o călătorie de descoperire și reflecție despre Iordache Cantacuzino (Canta)!

Caimacam Iordache Cantacuzino (Canta)
Mare Logofăt
Date personale
Născut1740
Decedat17 mai 1826
„pe drumul Ițcanilor” (Suceava)
PărințiConstantin Cantacuzino (Mare Logofăt)
Maria Cantacuzino(n. Vlasto)
Căsătorit cu• Ana Ventura
Copii• Alexandru • Mihalache • Elena • Caterina • Constantin • Maria • Grigore • Ruxandra
Religieortodoxă
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Caimacam al Moldovei
Domnie19 septembrie - 28 octombrie 1802
PredecesorAlexandru Șuțu
SuccesorAlexandru Moruzi
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Iordache Cantacuzino (Canta) (n. 1740 – d. 1826)[1]:pp 371-372 a fost un boier moldovean, mare logofăt în divanul Moldovei. A fost caimacam al Moldovei în perioada 19 septembrie–28 octombrie 1802, între sfârșitul domniei lui Alexandru Șuțu și domnia a lui Alexandru Moruzi.[2]:p. 98

Biografie

A fost fiul marelui logofăt Constantin Cantacuzino și al soției sale Maria, născută Vlasto.[3]

Prima mențiune documentară este într-o jalbă din 22 mai 1767 adresată domnitorului Grigore Calimachi, în care nu este menționat ca ocupând vreo dregătorie.[4]:p. 174 Între 1774 și 1808 documentele vremii îl menționează ca ocupând o serie de dregătorii importante: mare comis în 1774,[5]:p. 214 stolnic între 1776-1780,[5]:p. 598 mare ban în 1780,[5]:p. 616 mare vistier în 1792, mare logofăt între 1797-1808.[4]:p. 200

Reședința familiei a fost la Conacul de la Ceplenița. Moșiile Ceplenița și Buhalnița au fost cumpărate de tatăl său, pe atunci paharnicul Constantin Cantacuzino, la 1758. Iordache Cantacuzino a moștenit conacul în 1793 și l-a stăpânit până în 1816, când l-a donat fiului său Mihalache Cantacuzino.[6]

Iordache Cantacuzino este cel căruia i-a aparținut actuala Casă a Universitarilor din Iași.[7]

A fost „ctitor și epitrop al bisericii” din mahalaua Tălpălarilor din Iași.[5]:pp 651-652

Familie

Conacul de la Cepleniţa

S-a căsătorit cu Ana Ventura, cu care a avut împreună opt copii (patru băieți și patru fete):[3]

  • Mihalache (1791-1857), căsătorit cu Eufrosina Greceanu și Maria Ghica
  • Elena (1796-1868), căsătorită cu Constantin Sturdza (mare logofăt)
  • Caterina (1776-1850), căsătorită cu Grigore Ghica-Budești (mare postelnic)
  • Constantin (1778-1843), mare vornic, căsătorit cu Pucheria Rosetti
  • Maria (1781-?), căsătorită cu Enache Vârnav (mare ban)
  • Dimitrie (1778-1843), mare logofăt, căsătorit cu Profira Beldiman
  • Grigore (1779-1808), căsătorit cu Elena Brâncoveanu
  • Ruxandra (1796-1840), căsătorită cu Gheorghe Ghica-Trifești (Mare Hatman)[1]

Note

  1. ^ a b Familia Cantacuzino, accesat la 24 septembrie 2014
  2. ^ Ioan Scurtu, Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, București, 2001
  3. ^ a b Ion Mihai Cantacuzino, O mie de ani în Balcani. O cronicã a Cantacuzinilor în vâltoarea secolelor, traducere de Maria Șerbãnescu și Sabina Drãgoi, Editura Albatros, București, 1996, ISBN 973-24-0379-9, planșa VII
  4. ^ a b Teodor Balan, Documente bucovinene, vol. VI, Cernăuți, 1942
  5. ^ a b c d Ioan Caproșu, Documente privitoare la istoria orașului Iași, vol. VII, Editura Dosoftei, Iași, 1999, ISBN 9738108403
  6. ^ Sorin Iftimi, Ansamblul conacului Cantacuzino–Pașcanu Arhivat în , la Wayback Machine., accesat la 24 septembrie 2014
  7. ^ Casa logofătului Nicolae Canta, accesat la 24 septembrie 2014

Bibliografie

  • Rezachevici, Constantin, Cronologia critică a domnilor din Țara Româneasca și Moldova (secolele XIV-XVI), Editura Enciclopedică, București, 2002
  • Scurtu, Ioan; Alexandrescu, Ion; Bulei, Ion; Mamina, Ion; Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, București, 2001