Léon Degrelle

În acest articol, vom explora o varietate de aspecte legate de Léon Degrelle, de la origini până la impactul actual asupra societății. Vom analiza evoluția acestuia în timp, precum și relevanța sa în contextul actual. În plus, vom examina diferitele perspective și opinii care există în jurul Léon Degrelle, cu scopul de a oferi o viziune cuprinzătoare care să ne permită să înțelegem adevăratul său sens. Prin această analiză aprofundată, căutăm să oferim cititorului o înțelegere mai largă și mai completă a Léon Degrelle, abordând toate aspectele relevante care cuprind acest subiect.

Léon Degrelle
Date personale
Nume la naștereLéon Joseph Marie Ignace Degrelle Modificați la Wikidata
Născut[1][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Bouillon, Valonia, Belgia Modificați la Wikidata
Decedat (87 de ani)[3][1][2][4][5] Modificați la Wikidata
Málaga, Andaluzia, Spania Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (infarct miocardic) Modificați la Wikidata
PărințiÉdouard Degrelle] Modificați la Wikidata
Cetățenie Belgia[6] Modificați la Wikidata
Religiecatolicism Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
jurnalist
scriitor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[2] Modificați la Wikidata
Deputat în Camera Reprezentanților Belgiei Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
PremiiDeutsches Kreuz in Gold]
Crucea de Fier cu Frunze de Stejar în grad de cruce​
Partid politicRexism  Modificați la Wikidata
Alma materUniversitatea Catolică din Leuven
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Léon Joseph Marie Ignace Degrelle (n. , Bouillon, Valonia, Belgia – d. , Málaga, Andaluzia, Spania)[7] a fost un politician valon, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai naziștilor, iar mai târziu unul dintre întemeietorii negaționismului[8] în Belgia.[9] Degrelle a devenit cunoscut în țara natală în anii '30 ca lider al Partidului Rexist.[10] În timpul ocupației naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial⁠(d), acesta s-a alăturat armatei germane și a luptat în Legiunea Valonă⁠(d) pe frontul de est. După colapsul Germaniei Naziste, Degrelle a reușit să fugă în Spania franchistă unde a devenit o personalitate importantă în politicile neonaziste. A murit 50 de ani după ce și-a pierdut cetățenia și a fost condamnat la moarte⁠(d) în Belgia pentru activitățile de colaborare.[7][11]

Colaborarea cu Germania Nazistă

La începutul războiului, Degrelle a aprobat anunțul monarhului Leopold al III-lea că Belgia dorește să-și păstreze neutralitatea. Odată cu invadarea țării de către Germania pe 10 mai 1940, vocile din interiorul Partidului Rexist erau împărțite cu privire la activitățile de rezistență. Acesta a fost arestat pe motiv că ar fi colaborator și trimis în Franța. Spre deosebire de alți belgieni deportați⁠(d), Degrelle nu și-a pierdut viața în masacrul de la Abbeville⁠(d), însă a fost trimis în lagărul de concentrare Vernet⁠(d). A fost eliberat în momentul în care s-a inițiat ocuparea teritoriilor franceze.

Degrelle s-a reîntors în Belgia unde a reconstruit ideologia rexistă combinând-o cu elemente naziste spre deosebire de alti foști rexiști - precum Théo Simon și Lucien Mayer - care au continuat să lupte împotriva trupelor naziste de ocupație. În august, Degrelle a început să redacteze materiale pentru ziarul nazist Le Pays Réel. Acesta s-a alăturat legiunii valone a Wehrmachtului chemată la arme în august 1941 să lupte împotriva forțelor Uniunii Sovietice pe frontul de est. Statutul de lider al partidului a fost preluat de Victor Matthys. Dat fiind faptul că nu avea pregătire militară, Degrelle s-a înscris în calitate de soldat și a fost decorat cu Crucea de Fier Clasa II în martie 1942. A promovat ușor și a ajuns la gradul de locotenent în mai 1942; a fost decorat cu Crucea de Fier Clasa I în aceeași lună. Valonii au fost transferați din Wehrmacht în Waffen-SS în iunie 1943,[11][12] devenind astfel Legiunea Valonă care activa pe frontul de est.[12][13]

Din 1940, biserica romano-catolică belgiană a interzis purtarea uniformelor în timpul euharistiei. Pe 25 iulie 1943, aflat în orașul său natal Bouillon, lui Degrelle i s-a adus la cunoștință că trebuie să părăsească un recviem deoarece purta uniforma SS interzisă de către biserică. Acesta a fost excomunicat de către Dieceza Romano-catolică din Namur⁠(d), însă excomunicarea a fost suspendată de către germani.[14]

În timpul bătăliei din punga Korsun-Cerkasî - din 24 ianuarie până pe 16 februarie 1944 - legiunii i se dă misiunea de a apăra partea estică a pungii de atacurile sovietice. După moartea ofițerului Lucien Lippert, Degrelle a preluat comanda brigăzii, însă legiunea a fost nevoită să se retragă. Din cei 2000 de oameni care alcătuiau brigada, doar 632 au supraviețuit.

Datorită acțiunile sale la Korsun, acsta a fost promovat la statutul de SS-Sturmbannführer. I-a fost acordată Crucea de Cavaler a Crucii de Fier (Ritterkreuz) de către Hitler în februarie 1944. Degrelle a declarat mai târziu că Hitler i-ar fi spus că „ești unic în istorie. Ești un lider politic care luptă ca un soldat. Dacă aș fi avut un fiu, aș fi vrut să fie ca tine”.[15] Șase luni mai târziu, Degrelle și alți șase străini au primit Crucea de Fier cu Frunze de Stejar.[11]

Pe 8 iulie 1944, fratele lui Degrelle, Édouard, a fost ucis în orașul său natal de către forțele belgiene de rezistență. La scurtă vreme, un pluton de execuție rexist l-au ucis pe farmacistul Henri Charles. Câteva zile mai târziu, trei civili au fost executați - aparent la ordinele lui Degrelle - fiind cunoscuți drept inamicii săi politici.

A fost comandantul Sturmbrigade Wallonien din 18 septembrie 1944 până pe 8 mai 1945. A fost în fruntea trupelor care au apărat Estonia în fața sovieticilor și a fost promovat în funcția de SS-Obersturmbannführer în primele luni ale anului 1945.[11]

Pe 20 aprilie 1945 a fost promovat în funcția de SS-Standartenführer, iar pe 1 mai în funcția de Brigadeführer de către Heinrich Himmler. Promovarea din urmă însă a fost extralegală deoarece Himmler a fost retras din funcție pe 28 aprilie la ordinele lui Hitler.[11]

După război, Degrelle a plecat în Spania, ascunzându-se de autoritățile belgiene pentru a nu fi judecat pentru colaborare cu naziștii. A revenit ulterior în viața publică și a fost foarte activ începând cu anii 60', publicând diverse articole și materiale prin care făcea apologia regimului nazist. De asemenea, Degrelle a fost unul dintre primii negaționiști ai Holocaustului, spunând că nu au existat camere de gazare și că sunt doar invenții ale propagandei evreiești. Ideile sale au avut o largă răspândire în mediile neo-naziste din lumea întreagă. În cele din urmă, a murit în anul 1994 la vârsta de 87 de ani, în Malaga, Spania.

Note

  1. ^ a b Léon Degrelle, BD Gest', accesat în  
  2. ^ a b c Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ a b Leon Degrelle, Munzinger Personen, accesat în  
  4. ^ a b Léon Degrelle, Gran Enciclopèdia Catalana 
  5. ^ a b Léon Degrelle, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în  
  6. ^ LIBRIS, , accesat în  
  7. ^ a b Los Angeles Times. „Top nazi collaborator Léon Degrelle died in Spain”. Accesat în . 
  8. ^ Christopher Ailsby (2004). Hitler's Renegades: Foreign Nationals in the Service of the Third Reich. Potomac Books Inc. p. 75. ISBN 1574888382.
  9. ^ The New York Times. „Leon Degrelle, Fascist Leader In Belgium, 87”. Accesat în . 
  10. ^ Martin Conway. „The rexist movement in Belgium - Teză de doctorat”. Accesat în . 
  11. ^ a b c d e Bouysse, Gregory (15 Ianuarie 2019). Encyclopedia of the New Order – Special Issue – Wallonia (Part I). ISBN 9780244450595.
  12. ^ a b Wouters 2018, p. 272.
  13. ^ Plisnier 2011, p. 100.
  14. ^ CatholicHerald.co.uk. „Excommunication Reversed”. Arhivat din original în . Accesat în . 
  15. ^ Degrelle, Léon (1985). Campaign in Russia : the Waffen SS on the Eastern Front (1st English language ed.). Institute for Historical Review. p. 4. ISBN 0-947554-04-1.

Bibliografie

  • Baland, Lionel (2009). Léon Degrelle et la presse rexiste. Paris: Déterna. ISBN 9782913044869.
  • Berger, Florian (2004). Ritterkreuzträger mit Nahkampfspange in Gold (in German). Vienna, Austria: Selbstverlag Florian Berger. ISBN 978-3-9501307-3-7.
  • Bruyne, Eddy de; Rikmenspoel, Marc (2004). For Rex and Belgium: Leon Degrelle and Walloon Political & Military Collaboration 1940-1945. Solihull, West Midlands, England: Helion. ISBN 1-874622-32-9.
  • Conway, Martin (1993). Collaboration in Belgium: Leon Degrelle and the Rexist Movement, 1940-1944. New Haven: Yale University Press. ISBN 0-300-05500-5.
  • Fellgiebel, Walther-Peer (2000) . Die Träger des Ritterkreuzes des Eisernen Kreuzes 1939–1945 — Die Inhaber der höchsten Auszeichnung des Zweiten Weltkrieges aller Wehrmachtteile (in German). Friedberg, Germany: Podzun-Pallas. ISBN 978-3-7909-0284-6.
  • Griffin, Roger, ed. (1997). Fascism. ISBN 0-19-289249-5.
  • Rees, Philip (1991). Biographical Dictionary of the Extreme Right Since 1890. ISBN 0-13-089301-3.
  • Scherzer, Veit (2007). Die Ritterkreuzträger 1939–1945 Die Inhaber des Ritterkreuzes des Eisernen Kreuzes 1939 von Heer, Luftwaffe, Kriegsmarine, Waffen-SS, Volkssturm sowie mit Deutschland verbündeter Streitkräfte nach den Unterlagen des Bundesarchives (in German). Jena, Germany: Scherzers Militaer-Verlag. ISBN 978-3-938845-17-2.
  • Streel, José (2010) . La révolution du XXème siècle (in French). Paris: Déterna. ISBN 978-3-7648-2299-6.
  • Thomas, Franz (1997). Die Eichenlaubträger 1939–1945 Band 1: A–K (in German). Osnabrück, Germany: Biblio-Verlag. ISBN 978-3-7648-2299-6.
  • Plisnier, Flore (2011). Ils ont pris les armes pour Hitler: la collaboration armée en Belgique francophone. Brussels: Renaissance du Livre. ISBN 9782507003616.
  • Wouters, Nico (2018). "Belgium". In Stahel, David (ed.). Joining Hitler's Crusade: European Nations and the Invasion of the Soviet Union, 1941. Cambridge: Cambridge University Press. pp. 260–287. ISBN 978-1-316-51034-6.
  • Rule, Richard. "Was Leon Degrelle a Traitor of Belgium, or a German Army Hero?". warfarehistorynetwork.com.

Legături externe