În lumea de astăzi, Léon Louis Rolland este un subiect de mare relevanță și interes pentru un spectru larg de oameni. Atât în sfera profesională, cât și în cea personală, Léon Louis Rolland a generat dezbateri, discuții și reflecții profunde asupra impactului său asupra societății. Pe măsură ce tehnologia și globalizarea avansează, Léon Louis Rolland a devenit un punct central de discuție în diverse domenii, de la economie la politică, cultură și psihologie. În acest articol, vom explora diferitele aspecte ale Léon Louis Rolland și influența sa asupra vieților noastre, precum și implicațiile viitoare pe care le-ar putea avea.
Léon Louis Rolland | |
![]() Léon Louis Rolland | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 10 decembrie 1841 Saint-Aubin-de-Luigné, Pays de la Loire, Franța ![]() |
Decedat | 11 iunie 1912 (70 de ani) Neuilly-sur-Seine, Seine, Franța ![]() |
Cetățenie | ![]() |
Ocupație | biolog și micolog |
Limbi vorbite | limba franceză ![]() |
Activitate | |
Alma Mater | lycée Jacques-Decour ![]() |
Organizații | Société mycologique de France ![]() |
Modifică date / text ![]() |
Léon Louis Rolland (n. 10 decembrie 1841, La Haye-Longue, departamentul Maine-et-Loire, – d. 11 iunie 1912, Neuilly-sur-Seine)[1][2] a fost un botanist și micolog francez. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Rolland.
Rolland, al cărui părinte a fost inginer și director al minelor de cărbuni din regiune, a început studiile secundare la Lycée d'Angers, apoi la liceul din Meaux, și în cele din urmă la renumitul Collège-lycée Jacques-Decour(fr), pe atunci Collège Rollin, din Paris, unde și-a luat bacalaureatul. A petrecut apoi mulți ani în Le Havre (1866-1879), unde tatăl său a fost pe atunci prim-adjunct (deputat). În acest timp, Rolland a dezvoltat o pasiune excesivă pentru matematică la o astfel de măsură, încât sănătatea lui a devenit foarte amenințată, că a fost obligat să-și ia o pauză forțată.
După moartea tatălui, un prieten i-a făcut accesibile lucrările micologice ale lui Julius Vincenz von Krombholz, prin care a fost inițiat interesul lui în micologie. Renumitul savant Claude Casimir Gillet, cu care l-a legat o prietenie strânsă până la moartea acestuia, l-a îndrumat pe drumul spre cunoscător al acestei materii. După ce a părăsit Le Havre, a trăit la Paris împreună cu mama lui, apoi, după decesul ei, până la moartea sa în Neuilly-sur-Seine, în Rue Charles-Laffitte nr. 80.[3][4].
La Paris a făcut cunoștință cu farmacistul și renumitul micolog acestui timp, Émile Boudier (1828-1920), cei doi devenind repede prieteni. Trăind din veniturile sale, a făcut multe călătorii în străinătate, dar în Franța, niciodată nu a lipsit la un congres al Société mycologique de France (Societatea Micologică a Franței), a cărei președinte a fost din 1887 până în 1904.[5] Mai departe a menținut o corespondență intensivă cu Philibert Riel (1862-1943, medic, botanist și fondator al „Societății Linnaeus” din Lyon), în principal despre excursiile făcute pentru studiul sau colectarea de plante în jurul de Chamonix, împreună cu domnișoarele Aria și Marie Albessard, două prietene ale medicului.[6] În plus a fost colaborator și publicist al Revistei Revue mycologique.[7] Neavând probleme financiare pricinuit moștenirilor de la tatăl lui, Rolland a întreprins excursii lungi, de exemplu pe Insulele Baleare, între altele în valea de Sóller (Mallorca) (1903-1904).[8]
Lucrarea sa principală a fost Atlas des champignons de France, Suisse et Belgique, originar editată în 15 părți din 1906 până în 1910 (fiecare cu 8 plăci) și în sfârșit rezumate în 2 volume în 1910, reprezentând 283 specii comestibile, otrăvitoare sau remarcabile pentru abundența sau forma lor, cu descrierea și indicarea proprietăților lor nutriționale, conținând 120 plăci crom-litografice, colorate de acuarelistul de A. Bessin.[9] Pentru această operă savantul a fost premiat la „Expoziția universală din Torino” din 1911 cu „Diploma de onoare”, unde lucrarea fusese expusă.[3]
Rolland a murit după câțiva ani de slăbiciune, lăsând o soră, pe care a iubit-o foarte mult, și mai mulți nepoți și nepoate, care l-au tratat în ultimii săi ani cu cel mai mare devotament.[3]