În lumea de astăzi, Lista țărilor în funcție de frontierele maritime a devenit un subiect de mare relevanță și interes pentru societate în general. Fie datorită impactului său asupra istoriei, influenței asupra culturii populare, importanței sale în domeniul științific, fie din orice alt motiv, Lista țărilor în funcție de frontierele maritime continuă să fie un subiect care captează atenția și curiozitatea oamenilor. Din acest motiv, este esențial să explorezi și să înțelegi pe deplin toate aspectele legate de Lista țărilor în funcție de frontierele maritime, pentru a-i aprecia adevărata valoare și semnificația în contextul actual. În acest articol, ne vom adânci în lumea fascinantă a lui Lista țărilor în funcție de frontierele maritime, explorând istoria, dezvoltarea, impactul și relevanța sa în societatea modernă.
^ abcConceptul de suveranitate a statului este oarecum imprecis, neexistând o definire universal acceptată și există dezacorduri cu privire la suveranitatea anumitor teritorii. La nivel global există 195 de state care sunt considerate „pe deplin” suverane, cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite plus cele două state cu statut de observator, Vatican și Palestina. Unele dintre aceste state au sub jurisdicția lor teritorii dependente sau colectivități care reprezintă în mod clar zone geografice nesuverane. Aceste teritorii sunt, în general, considerate ca fiind subsumate suveranității generale a statului care le guvernează. De exemplu, Regatul Unit deține suveranitatea asupra teritoriului Gibraltar, chiar dacă Gibraltar nu este considerat parte a Regatului Unit. Există câteva teritorii în lume care nu sunt nici suverane, nici sub suveranitatea altui stat. Adesea, aceste teritorii s-au declarat independente, dar fie nu sunt recunoscute pe scară largă ca atare, fie nu îndeplinesc unele dintre condițiile necesare pentru recunoașterea statutului de stat suveran
^În 1992, Abhazia și-a declarat independența față de Georgia. Aceasta contestă declarația și consideră Abhazia ca parte a teritoriului său. Singurele state suverane care recunosc suveranitatea Abhaziei sunt Rusia, Nicaragua, Venezuela și Nauru. Din cauza nivelului scăzut de recunoaștere internațională, Abhazia nu este considerată stat suveran
^Disputa Buraimi, cunoscută și sub numele de războiul Buraimi (în arabăحرب البريمي, transliterat: harb albarimii), a fost o serie de încercări ascunse ale Arabiei Saudite de a influența loialitatea triburilor și comunităților din interiorul și din jurul oazei Buraimi, zonă bogată în petrol, în anii 1940 și 1950, care a culminat cu un conflict armat între forțele și triburile loiale Arabiei Saudite, pe de o parte și Oman și Statele Trucial (în prezent Emiratele Arabe Unite), pe de altă parte și care a izbucnit ca rezultat al unei dispute teritoriale asupra orașului Al Buraimi (în arabăٱلْبُرَيْمِي, transliterat: Al-Buraimī) din Oman și a unor părți din ceea ce este acum orașul Al Ain în regiunea de est a emiratului Abu Dhabi. A echivalat cu o încercare de invazie saudită a oazei Buraimi. Rădăcinile sale se află în împărțirea zonelor tribale și a comunităților care a avut loc în Statele Trucial, când companiile petroliere căutau concesiuni pentru explorarea petrolului
^ abcdefghNoua Caledonie nu este o țară suverană, ci o colectivitate franceză de peste mări cu statut special (sui generis), fiind considerată parte a teritoriului suveran al Franței
^ abHong Kong nu este stat suveran, ci o regiune administrativă cu statut special a Republicii Populare Chineze. Hong Kong are un grad ridicat de autonomie, inclusiv dreptul de a emite pașapoarte proprii și o graniță internațională definită în interiorul Chinei, dar nu este considerat un stat suveran
^ abMacao nu este stat suveran, ci o regiune administrativă cu statut special a Republicii Populare Chineze. Macao are un grad ridicat de autonomie, inclusiv dreptul de a emite pașapoarte proprii și o graniță internațională definită în interiorul Chinei, dar nu este considerat un stat suveran
^ abcdefghInsulele Cook este o țară autonomă în asociere liberă cu Noua Zeelandă. Insulele Cook controlează o parte din propriile afaceri externe, inclusiv stabilirea și reglementarea granițelor. Cu toate acestea, Insulele Cook nu sunt membru al Organizației Națiunilor Unite și fac parte din Regatul Noii Zeelande (Realm of New Zealand), populația din Insulele Cook având cetățenie neozeelandeză. În prezentul tabel, Insulele Cook, Noua Zeelandă, Niue și Tokelau sunt considerate părți constitutive ale unui stat suveran unic
^ abcdefghTokelau este un teritoriu neautonom și face parte din Regatul Noii Zeelande (Realm of New Zealand). În prezentul tabel, Niue, Insulele Cook, Noua Zeelandă și Tokelau sunt considerate părți constitutive ale unui stat suveran unic, Regatul Noii Zeelande (Realm of New Zealand)
^Insula Clipperton nu este o țară suverană, ci un domeniu al statului francez aflat sub directa autoritate a primului ministru și, ca atare, face parte din teritoriul suveran al Franței
^ abcdefghijklmnopqrstuvwxAcest teritoriu reprezintă o revendicare teritorială în Antarctica. Pretențiile teritoriale din Antarctica au fost recunoscute reciproc doar de puținele țări care fac revendicări în zonă, iar unele dintre teritoriile revendicate se suprapun
^ abcdeNiue este o țară autonomă în asociere liberă cu Noua Zeelandă. Niue controlează o parte din propriile afaceri externe, inclusiv stabilirea și reglementarea granițelor. Cu toate acestea, Niue nu este membru al Organizației Națiunilor Unite și face parte din Regatul Noii Zeelande (Realm of New Zealand), populația din Niue având cetățenie neozeelandeză. În prezentul tabel, Niue, Insulele Cook, Noua Zeelandă și Tokelau sunt considerate părți constitutive ale unui stat suveran unic, Regatul Noii Zeelande (Realm of New Zealand)
^În 2008, Kosovo și-a declarat independența față de Serbia. Deși suveranitatea Kosovo a fost recunoscută de 110 state membre ONU, Serbia îi contestă suveranitatea, considerând Kosovo ca una dintre provinciile sale. Serbia a sesizat Curtea Internațională de Justiție, care a decis că declarația de independență este legală
^În 1990, Osetia de Sud și-a declarat independența față de Georgia, care contestă declarația și consideră Osetia de Sud ca parte a teritoriului său. Singurele state suverane care recunosc suveranitatea Osentiei de Sud sunt Rusia, Nicaragua, Venezuela și Nauru. Din cauza nivelului scăzut de recunoaștere internațională, Osetia de Sud nu este considerată stat suveran
^Republica Turcă a Ciprului de Nord și-a declarat independența în 1983, la scurt timp după ce Turcia a invadat insula ca răspuns la o lovitură de stat a ciprioților greci care a fost susținută de Grecia. Cipru contestă declarația de independență și consideră Ciprul de Nord ca parte a teritoriului său. Nici Națiunile Unite, nici Uniunea Europeană nu recunosc suveranitatea Ciprului de Nord, singurul stat suveran care recunoaște suveranitatea Ciprului de Nord fiind Turcia. Republicii Turce a Ciprului de Nord îi lipsesc, de asemenea, unii dintre indicatorii juridici ai suveranității, statul separatist bazându-se în mare măsură pe Turcia pentru a-și asigura existența separat de Cipru. Din cauza acestor factori, Republica Turcă a Ciprului de Nord nu este considerată un stat suveran.
^Somaliland și-a declarat independența față de Somalia în 1991. Cu toate acestea, nici Somalia, nici alt stat sau organizație internațională nu a recunoscut Somaliland ca stat suveran
^Frontiera maritimă dintre Norvegia și Rusia este continuă de la marginea de nord a continentului european până în zona maritimă care include Svalbard și Arhipelagul Franz Josef. Cu alte cuvinte, nu există două frontiere separate pentru Rusia-Norvegia și Rusia-Svalbard, Svalbard determinând extinderea graniței dintre Rusia și Norvegia
^La începutul anului 1990, Transnistria a încercat să se despartă, mai întâi de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și apoi de Republica Moldova, care contestă suveranitatea acesteia și o consideră parte a teritoriului său. Niciun stat suveran nu a recunoascut suveranitatea Transnistriei. Din cauza lipsei de recunoaștere internațională, Transnistria nu este considerată stat suveran
^ abcdefTeritoriul în cauză este disputat, parțial sau integral, constituind un subiect al unor pretenții teritoriale divergente
Tratate și acorduri
^ abAlbania și Italia au convenit să delimiteze granița maritimă dintre ele printr-un tratat semnat în 1992
^ abcdefghAcordurile de delimitare maritimă dintre Franța și Regatul Unit semnate în 1996 stabilesc o serie de granițe maritime între teritoriile franceze și teritoriile britanice din Marea Caraibilor
^ abTratatul de la Jeddah din 1974 a fost un tratat între Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Tratatul intenționa să rezolve disputa privind granița dintre cele două țări (inclusiv disputa Buraimi[h]). Arabia Saudită a ratificat tratatul în 1993, dar Emiratele Arabe Unite nu l-au ratificat încă. Valabilitatea juridică a tratatului a fost pusă la îndoială, întrucât Qatar nu a fost inclus în negocieri, iar reglementarea propusă afectează granița cu această țară. Cu toate acestea, Qatar ajunsese deja la un acord separat la granița cu Arabia Saudită în decembrie 1965. Guvernul Emiratelor Arabe Unite a contestat tratatul încă din 1975 din cauza discrepanțelor dintre acordul verbal anterior semnării tratatului și textul final al tratatului în sine. S-a susținut că tratatul este în favoarea guvernului saudit din cauza poziției slăbite a emiratului Abu Dhabi după retragerea Marii Britanii, sprijinului SUA acordat Arabian American Oil Company și amenințării intervenției militare saudite în Abu Dhabi la acea vreme. Guvernul Emiratelor Arabe Unite a redeschis problema în 2004. A devenit public cunoscut faptul că disputa nu s-a încheiat în 1974 și că emiratul Abu Dhabi nu a fost niciodată mulțumit de tratat, solicitând modificări ale anumitor articole ale acestuia
^ abLa 22 iulie 1971, Salvador Allende și Alejandro Lanusse, președinții Chile și Argentinei, au semnat un acord de arbitraj care se referea la disputa lor cu privire la granițele teritoriale și maritime dintre cele două țări, în special la titlul de proprietate asupra insulelor Picton, Nueva și Lennox din apropierea extremității continentului american, care a fost supus unui arbitraj sub auspiciile guvernului Regatului Unit. La 2 mai 1977, instanța a decis că insulele aparțin Chile. La 25 ianuarie 1978, Argentina a respins decizia arbitrală și la 22 decembrie 1978 a demarat (dar câteva ore mai târziu a anulat) acțiuni militare pentru a invada atât aceste insule, cât și zona continentală a Chile. Ulterior, suveranitatea Chile asupra insulelor în dispută și delimitarea granițelor maritime a fost pe deplin recunoscută de Argentina prin Tratatul de pace și prietenie din 1984
^ abTratatul de pace și prietenie din 1984 dintre Chile și Argentina a fost semnat la Vatican la 29 noiembrie 1984. Tratatul conține un preambul, o definiție a frontierei maritime, un corp cuprinzător de legislație privind soluționarea litigiilor, drepturile de navigație navală și o definiție exactă a frontierei din Strâmtoarea Magellan. Chile și Argentina, deși nu au fost niciodată în război una cu cealaltă, au numit unele dintre tratatele lor de frontieră drept „tratate de pace”
^ abcTratatul Mării Timorului a fost semnat între Australia și Timorul de Est la 20 mai 2002, ziua în care Timorul de Est a obținut independența față de guvernarea Națiunilor Unite, în scopul pentru explorării în comun a petrolului din Marea Timor de către cele două țări. Tratatul urma să se desfășoare pe o perioadă de 30 de ani. Cu toate acestea, la semnarea ulterioară a Tratatului privind anumite aranjamente maritime din Marea Timor (CMATS) în 2007, perioada de valabilitate a Tratatului Mării Timorului a fost prelungită până în 2057, când se încheie și valabilitatea CMATS. Tratatul Mării Timorului prevedea împărțirea veniturilor din petrol găsite într-o zonă convenită numită Zona Comună de Dezvoltare a Petrolului și nu determina suveranitatea și granița maritimă dintre cele două țări. Tratatul Mării Timorului și-a încetat valabilitatea atunci când Tratatul dintre Australia și Republica Democratică Timorul de Est de stabilire a granițelor lor maritime în Marea Timor a intrat în vigoare la 30 august 2019
^ abcAcordul de graniță maritimă dintre Australia și Insulele Solomon semnat la 13 septembrie 1988 delimitează granița maritimă compusă din două segmente drepte definite de trei puncte de coordonate individuale. Limita reprezintă o linie aproximativ echidistantă între Australia și Insulele Solomon și definește limita zonei australiene de pescuit și a zonei economice exclusive a Insulelor Solomon
^ abBarbados versus Trinidad și Tobago a fost un caz de arbitraj din 2006 între Barbados și Trinidad și Tobago, în care tribunalul constituit în temeiul Convenției Națiunilor Unite privind dreptul mării a soluționat disputa privind frontiera maritimă dintre cele două țări. Granița a fost stabilită aproape la jumătatea distanței dintre cele două state insulare
^ abcCazul Graniței Maritime Canada-Franța a fost o dispută între Canada și Franța care a fost decisă în 1992 de un tribunal arbitral creat de părți pentru a soluționa diferendul. Decizia a stabilit extinderea Zonei Economice Exclusive a teritoriului francez Saint Pierre și Miquelon
^ abcRăzboiul Porcului a fost o dispută din 1859 între Statele Unite și Regatul Unit asupra graniței din zona insulelor San Juan, între Insula Vancouver (din actuala Canada) și Teritoriul Washington (actualul stat Washington). În ciuda faptului că a fost denumit „război”, nu au existat victime umane de nicio parte. În 1856, SUA și Marea Britanie înființaseră o Comisie de delimitare pentru a rezolva mai multe probleme referitoare la granița comună, inclusiv granița maritimă din zona cuprinsă între Strâmtoarea Georgia și Strâmtoarea Juan de Fuca. Din cauza unei ambiguități din tratatul precedent, semnat în 1846 și denumit Tratatul Oregonului, atât Statele Unite, cât și Marea Britanie au pretins suveranitatea asupra insulelor San Juan. În această perioadă de suveranitate disputată, compania britanică Hudson's Bay a stabilit operațiuni în San Juan și a transformat insula într-o fermă de oi. În 1859, un fermier american din insula San Juan a împușcat un porc (deținut de un irlandez care administra ferma britanică de oi de pe insulă) care îi distrugea recolta de cartofi. Încercarea britanicilor de a-l aresta pe fermier a dus la intervenția armatei americane, dar, ca urmare a negocierilor, ambele părți au convenit să mențină ocuparea militară comună a insulei până când se va putea ajunge la un acord diplomatic, reducând efectivele la o forță simbolică de cel mult 100 de oameni. În 1871, Regatul Unit și Statele Unite au semnat Tratatul de la Washington, prin care s-au rezolvat diferențele minore rămase între cele două națiuni, inclusiv problemele de frontieră care implicau Confederația canadiană, nou-formatul dominion al Imperiului Britanic. Printre rezultatele tratatului s-a numărat și decizia de a soluționa disputa de pe Insula San Juan prin arbitraj internațional, cu medierea oferită de împăratul german (Kaiser) Wilhelm I. Comisia condusă de acesta a decis în favoarea Statelor Unite, varianta aleasă privind delimitarea graniței maritime fiind cea propusă de americani, respectiv ca granița să străbată calea navigabilă din Strâmtoarea Haro situată la vest de Insulele San Juan, în detrimentul propunerii britanice ca granița să străbată Strâmtoarea Rosario situată la est
^ abTratatul de delimitare maritimă Capul Verde – Mauritania este un acord semnat la 19 septembrie 2003 de Capul Verde și Mauritania, prin care cele două state au convenit asupra delimitării graniței lor maritime
^ abTratatul de delimitare maritimă Capul Verde – Senegal este un acord semnat la 17 februarie 1993 de Capul Verde și Senegal, prin care cele două state au convenit asupra delimitării graniței lor maritime
^ abDisputa maritimă Perú v. Chile a fost un caz de drept internațional public privind o dispută teritorială între republicile sud-americane Peru și Chile cu privire la suveranitatea asupra unei zone maritime din Oceanul Pacific de aproximativ 37.900 km². Peru a susținut că delimitarea graniței sale maritime cu Chile nu a fost fixată, dar Chile a susținut că nu are probleme de frontieră cu Peru. La 16 ianuarie 2008, Peru a depus cazul la Curtea Internațională de Justiție de la Haga. În temeiul hotărârii, Chile a pierdut controlul asupra unei părți din teritoriul maritim revendicat anterior și a cedat către Peru un teritoriu maritim suplimentar
^ abTratatul Liévano-Brutus este un acord care a definit granița maritimă dintre Columbia și Haiti, semnat la 17 februarie 1978. Tratatul prevede, de asemenea, că trebuie să existe o cooperare pe probleme de mediu și protecția speciilor migratoare
^ abAcordul de graniță maritimă Cuba-Haiti este un tratat din 1977 între Cuba și Haiti care delimitează granița maritimă dintre cele două țări. În ciuda faptului că nu existau relații diplomatice oficiale la momentul respectiv între cele două țări, tratatul a fost semnat la 27 octombrie 1977. Textul tratatului stabilește o graniță care este o linie aproximativ echidistantă între cele două insule din strâmtoarea denumită Pasajul Windward. Insula Navassa, care se află în largul coastei de vest a Haiti și care este revendicată de Haiti și de Statele Unite, a fost ignorată la calcularea liniei echidistante aproximative a graniței
^ abAcordul de graniță maritimă Cuba-Jamaica este un tratat din 1994 care delimitează granița maritimă dintre țările insulare Cuba și Jamaica
^ abcAcordul de graniță maritimă Cuba-Statele Unite ale Americii este un tratat din 1977 între Cuba și Statele Unite, care stabilește granița maritimă internațională între cele două state. Delimitarea granițelor maritime a fost necesară pentru a facilita aplicarea legii și gestionarea resurselor și pentru a evita conflictele în zonele economice exclusive care se suprapun
^ abcdeAcordul de delimitare maritimă Dominica-Franța este un tratat din 1987 care delimitează granița maritimă dintre Dominica și insulele franceze Guadelupa și Martinica. A fost primul tratat de frontieră maritimă din regiunea America Centrală/Caraibe care s-a bazat pe regulile Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării. Tratatul stabilește două granițe. Prima separă Dominica de Guadelupa la nord și are o lungime de 298 mile marine (552 km). A doua separă Dominica de Martinica la sud și are o lungime de 294 mile marine (544 km), fiind aproximativ paralelă cu prima graniță
^ abConflictul Insulelor Hanish a fost o dispută între Yemen și Eritreea cu privire la insula Greater Hanish din Marea Roșie, una dintre cele mai mari din arhipelagul Zukur-Hanish, disputat atunci de cele două țări. Luptele au avut loc pe parcursul a trei zile, între 15 și 17 decembrie 1995. În 1998, Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga a stabilit că teritoriul aparține Yemenului
^ abcdeAcordul de delimitare maritimă Fiji-Franța este un tratat din 1983 care stabilește granița maritimă dintre Fiji și colectivitatea specială franceză din Noua Caledonie și granița dintre Fiji și colectivitatea franceză de peste mări din Wallis și Futuna. Tratatul prevede că granițele vor fi stabilite prin principiul stabilirii unei linii echidistante între teritorii. Granița cu Noua Caledonie se află la sud-vest de Fiji și constă dintr-un segment de linie dreaptă maritimă definit de două puncte specifice. În scopul trasării graniței, tratatul presupune că Franța are suveranitatea asupra insulelor Matthew și Hunter, dar întrucât și Vanuatu pretinde suveranitatea asupra acestora, acordul prevede că tratatul este încheiat „fără a aduce atingere drepturilor suverane ale oricărui stat vecin”
^ abcdAcordul de delimitare maritimă Insulele Cook – Franța este un tratat prin care cele două state au convenit asupra delimitării graniței maritime dintre Insulele Cook și Polinezia Franceză. Tratatul a fost semnat la 3 august 1990
^ abcConvenția de delimitare Franța-Mauritius este un tratat din 1980 care delimitează granița maritimă dintre Mauritius și insula franceză Réunion. Granița stabilită de textul tratatului are o lungime de 364,8 mile marine și este o linie aproximativ echidistantă între cele două teritorii. Extremitatea nord-vestică a graniței atinge punctul median dintre Mauritius, Réunion și insula Tromelin, situat la 153 de mile marine (283 km) de fiecare dintre insule. Insula Tromelin este revendicată de Mauritius, dar este un teritoriu francez administrat de Reunion
^ abcdConvenția de delimitare maritimă Franța – Regatul Unit din 1983 este un tratat din 1983 care stabilește granița maritimă dintre Polinezia Franceză și teritoriul britanic al Insulelor Pitcairn. Tratatul stabilește o graniță care este o linie echidistantă între cele mai apropiate insule ale celor două teritorii. În 1993, după ce Regatul Unit a declarat o zonă economică exclusivă în jurul insulelor Pitcairn, cele două state au convenit că granița stabilită în tratatul din 1983 ar trebui să fie și granița dintre zonele economice exclusive franceză și britanică din Pacificul de Sud
^ abcAcordul Franța – Sfânta Lucia privind delimitarea este un tratat din 1981 care delimitează granița maritimă dintre Sfânta Lucia și teritoriul francez Martinica. Tratatul stabilește o graniță care este o linie echidistantă între cele două insule din Canalul Sfânta Lucia. Punctul vestic extrem al graniței este frontiera triplă cu Venezuela, iar punctul extrem de est este frontiera triplă cu Barbados. Curios este faptul că tratatul nu se referă la insula Martinica
^ abcdAcordul de graniță maritimă Franța-Seychelles este un tratat din 2001 care delimitează granița maritimă dintre Seychelles și insulele nelocuite Glorioso, care sunt teritoriu francez. Granița este o linie aproximativ echidistantă între cele două teritorii. Capătul de nord al graniței se oprește înainte de frontiera triplă cu Comore, iar capătul de sud se oprește înainte de frontiera triplă cu Madagascar
^ abcConvenția de delimitare maritimă Franța-Tonga este un tratat din 1980 prin care cele două țări au convenit asupra unei frontiere maritime între Tonga și colectivitatea franceză de peste măriWallis și Futuna. Textul tratatului este succint și precizează că granița va fi o linie echidistantă între insulele Tonga și cele franceze și că, cât mai curând posibil, părțile vor întocmi hărți cartografice care să prezinte granița maritimă. Când granița a fost trasată, suveranitatea tongană asupra insulei Niuafo'ou a fost luată în considerare la trasarea liniei echidistante, chiar dacă Niuafo'ou se află la sute de kilometri nord de restul insulelor Tonga. Drept urmare, granița este mult mai aproape de insulele Wallis și Futuna decât de insulele principale din Tonga
^ abAcordul de frontieră maritimă Gabon – São Tomé și Príncipe este un tratat din 2001 care delimitează granița maritimă dintre cele două țări. Granița stabilită de textul tratatului este o linie relativ dreaptă nord-sud și este definită în mod explicit ca o linie echidistantă între insulele São Tomé și Príncipe și Gabon. Frontiera triplă teoretică din nord, cu Guineea Ecuatorială și frontiera triplă teoretică din sud, cu Camerun nu au fost încă stabilite între statele implicate
^ abTratatul de graniță maritimă Guineea Ecuatorială – Nigeria este un tratat din 2000 care delimitează o porțiune a graniței maritime dintre cele două țări. Granița definită în tratat trece prin Golful Bonny și separă teritoriul continental nigerian de Insula Bioko din Guineea Ecuatorială. În loc să adopte o linie echidistantă între cele două țări, tratatul ia în considerare interesele economice ale ambelor țări în Golful Guineei, inclusiv puțurile de petrol și instalațiile de foraj petrolier existente, precum și licențele acordate pentru exploatarea resurselor
^ abTratatul de frontieră maritimă Guineea Ecuatorială – São Tomé și Príncipe este un tratat din 1999 care delimitează granița maritimă dintre cele două țări. Granița stabilită de textul tratatului constă din două părți separate. Prima parte separă insula Annobón din Guineea Ecuatorială de Insula São Tomé, fiind o linie aproximativ echidistantă între cele două insule. A doua parte a graniței definite separă Río Muni din zona continentală a Guineei Ecuatoriale de Insula Príncipe. La fel ca prima parte, această porțiune a graniței este o linie aproximativ echidistantă între cele două țări
^ abcTratatul de delimitare maritimă Honduras – Regatul Unit este un acord semnat în 2001 de Honduras și Regatul Unit, care delimitează granița maritimă dintre Honduras și teritoriul britanic al Insulelor Cayman. Tratatul stabilește o graniță care separă Insulele Cayman de Insulele Santanilla și Cayo Gorda ale Honduras. Granița maritimă este definită de trei puncte de coordonate individuale, frontierele triple cu Haiti, Cuba și Jamaica
^ abcdTratatul de graniță maritimă dintre Insulele Cook și Statele Unite a fost semnat în 1980, stabilind granița maritimă dintre Insulele Cook și Samoa Americană și rezolvând o serie de dispute teritoriale dintre Insulele Cook și Statele Unite
^ abTratatul de frontieră maritimă Insulele Marshall – Statele Federate ale Microneziei este un acord din 2006 între Insulele Marshall și Statele Federate ale Microneziei care delimitează granița maritimă dintre cele două țări
^ abTratatul de frontieră maritimă Papua Noua Guinee – Insulele Solomon este un acord din 1989 prin care cele două țări au convenit să delimiteze o graniță maritimă. Tratatul stabilește o graniță orientată aproximativ pe direcția nord-sud care are aproximativ 1.000 mile marine (1.900 km) lungime și trece prin Strâmtoarea Bougainville și Marea Solomon, reprezentând o linie echidistantă modificată între Papua Noua Guinee și Insulele Solomon. Extremitatea sudică este frontiera triplă cu Australia
^ abcAcordul de graniță maritimă Republica Dominicană – Regatul Unit este un tratat din 1996 care delimitează granița maritimă dintre Republica Dominicană și teritoriul britanic al Insulelor Turks și Caicos
^ abAcordul de delimitare Italia-Tunisia este un tratat din 1971 prin care cele două țări au convenit să delimiteze o graniță maritimă între ele pe platforma continentală. Textul tratatului stabilește o graniță complexă în Strâmtoarea Sicilia reprezentând o linie echidistantă între Sicilia și Tunisia, cu excepția Pantelleria și Insulele Pelagie (Lampedusa, Linosa și Lampione). Granița maritimă din jurul acestor insule, toate mai aproape de Tunisia, este alcătuită din arce de mare teritorială de 13 mile marine, centrate pe fiecare insulă, care se unesc între ele și linia echidistantă din centrul Strâmtorii Sicilia. Granița se termină chiar înainte de linia echidistantă dintre Malta și Insulele Pelagie italiene, iar cel mai vestic punct al liniei de graniță formează o frontiera triplă maritimă cu Algeria
^ abTratatul de la Shimoda (în japoneză下田条約, transliterat: Shimoda Jouyaku) (Tratatul de Comerț și Navigație între Japonia și Rusia) din 7 februarie 1855 a fost primul tratat între Imperiul Rus și Imperiul Japonez, administrat ulterior de Shogunatul Tokugawa. La scurt timp după semnarea Convenției de la Kanagawa dintre Japonia și Statele Unite, acesta a însemnat în mod efectiv sfârșitul politicii de izolare națională (sakoku) a Japoniei, veche de 220 de ani, prin deschiderea porturilor Nagasaki, Shimoda și Hakodate pentru navele rusești. Tratatul a stabilit, de asemenea, ststutul consulilor ruși în Japonia și a definit granițele dintre Japonia și Rusia. Tratatul este încă frecvent citat de guvernul japonez ca una dintre justificările sale în disputa actuală privind Insulele Kurile
^ abAcordul privind așezările din strâmtori și apele teritoriale din Johore din 1927 a fost semnat între Regatul Unit, în calitate de conducător colonial al așezărilor din strâmtori (Straits Settlements: Penang, Singapore, Malacca și Dinding) și Sultanatul Johor, care la acea vreme era un stat suveran, pentru a determina granița dintre insula Singapore și Johor de-a lungul strâmtorii Johor. Atât Malaezia, al cărei stat component este Johor, cât și Singapore sunt state succesoare ale acordului. Tratatul formează baza acordului actual de frontieră dintre Malaezia și Singapore, care a fost semnat în 1995
^ abTratatul privind zona de dezvoltare comună Nigeria – São Tomé și Príncipe este un acord convenit în 2001 între Nigeria și São Tomé și Príncipe pentru a reglementa o zonă de dezvoltare comună de-a lungul frontierei maritime a celor două țări în zona litorală Bonny din extremitatea estică a Golfului Guineei
^ abcdTratatul de la Tokehega (Tokelau), denumit oficial Tratatul dintre Statele Unite ale Americii și Noua Zeelandă privind delimitarea graniței maritime dintre Tokelau și Statele Unite ale Americii, a fost semnat în 1980 de Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii și soluționează revendicările în litigiu, delimitând granița maritimă dintre Tokelau și Samoa Americană
^ abCauza privind delimitarea maritimă în Marea Neagră („România împotriva Ucrainei”) din 2009 a constituit o dispută juridică soluționată de Curtea Internațională de Justiție. La 16 septembrie 2004, România a adus cazul în instanță după negocieri bilaterale nereușite. La 3 februarie 2009, instanța a pronunțat verdictul de stabilire a graniței maritime cuprinzând platoul continental și zonele economice exclusive ale României și Ucrainei, împărțind Marea Neagră cu o linie care desparte teritoriul revendicat de cele două țări. Pe partea română, CIJ a constatat că limita teritorială naturală a digului Sulina, nu capătul artificial, trebuie să stea la baza principiului echidistanței. Instanța a reținut că un dig are o funcție diferită de cea a unui port și doar lucrările portuare fac parte din coastă. Pe partea ucraineană, instanța a constatat că Insula Șerpilor nu face parte din configurația de coastă a Ucrainei, explicând că „a considera Insula Șerpilor ca parte relevantă a coastei ar echivala cu inserarea unui element străin pe litoralul Ucrainei, consecința fiind o remodelare judiciară a geografiei”. CIJ a concluzionat că Insula Șerpilor „nu trebuie să aibă niciun efect asupra delimitării în acest caz, în afară de cel care decurge din rolul arcului de 12 mile marine al apelor sale teritoriale”. În timp ce decizia CIJ a trasat o linie considerată echitabilă de ambele părți, România a primit aproape 80% din suprafața în litigiu, ceea ce îi permie să exploateze o porțiune semnificativă, dar nedeterminată, din totalul de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de zăcăminte de gaze naturale și 15 milioane de tone de țiței. Cu toate acestea, potrivit comisarului ucrainean la Curtea Internațională Volodimir Vasilenko, aproape toate rezervele de petrol și gaze sunt concentrate în zona atribuită Ucrainei. De asemenea, ministrul român de externe Cristian Diaconescu a declarat că țara sa are „multe motive să fie mulțumită de această decizie”, iar președinteleTraian Băsescu a spus că verdictul a fost „un succes major pentru Ministerul de Externe al României”
^ abcGranița maritimă dintre Rusia și Statele Unite ale Americii a fost stabilită prin Acordul de graniță maritimă SUA/URSS din 1 iunie 1990, Rusia declarându-se succesorul Uniunii Sovietice). În general, linia din 1990 se bazează pe Convenția SUA-Rusia din 1867 care prevedea achiziționarea Alaska de către SUA. Granița maritimă se extinde spre nord prin Strâmtoarea Bering și Marea Ciukotsk până în Oceanul Arctic. Legalitatea acordului a fost ridicată în Rusia de multe ori, subliniindu-se că inițiatorii acordului nu au purtat discuții preliminare suficiente pentru a considera acest acord din punctul de vedere al Guvernului URSS.Agențiile guvernamentale ruse au efectuat în mod repetat o examinare a acestui acord pentru conformitatea acestuia cu normele dreptului maritim internațional, interesele Rusiei și o evaluare a posibilelor consecințe în cazul neratificării. Acordul nu contravine intereselor Rusiei, cu excepția pierderii dreptului de a desfășura pescuit marin în zona din mijlocul Mării Bering. În 1999, statul Alaska a intervenit în dispută. Parlamentul statului a pus sub semnul întrebării legalitatea granițelor dintre Statele Unite și Rusia, deoarece la 1 iunie 1990, secretarul de stat american James Baker a semnat acordul „Cu privire la frontierele maritime” fără participarea reprezentanților Alaska în negocieri și fără acordul statului cu privire la termenii acordului. Necesitatea graniței maritime a apărut odată cu introducerea limitei de 200 mile marine de către Statele Unite și Uniunea Sovietică. Statele Unite au propus utilizarea liniei Alaska din 1867. Delimitarea din 1990 a fost dificilă, deoarece niciuna dintre părți nu a putut prezenta hărțile utilizate în timpul negocierilor inițiale de cumpărare a statului Alaska. În plus, cele două părți au fost de acord că granița a fost intenționată să fie o linie dreaptă pe hartă, dar nu au fost de acord asupra proiecției hărții care să fie utilizată: proiecție Mercator sau transformare conformă, ceea ce a dus la aproximativ 15.000 mile marine pătrate (51.000 km²) de zonă în litigiu. Linia din 1990 a împărțit diferența dintre cele două linii și a introdus mai multe „zone speciale”, aflate dincolo de zona de 200 mile marine, în care părțile și-au cedat reciproc drepturile exclusive
Institutul Marin din Flandra. „VLIZ Maritime Boundaries Geodatabase” [Baza de geodate VLIZ privind granițele maritime]. marineregions.org. Vlaams Instituut voor de Zee.
.svg)
