Mierlă

În lumea de astăzi, Mierlă este un subiect care a captat atenția oamenilor de toate vârstele și interesele. De la academicieni și experți în materie, până la cei care pur și simplu caută informații generale, Mierlă a devenit un punct de referință crucial în cultura modernă. Cu impactul său asupra diferitelor aspecte ale societății, Mierlă a generat dezbateri, discuții și reflecții care caută să înțeleagă relevanța sa în contextul actual. În acest articol, vom explora diferitele unghiuri ale lui Mierlă, de la origine până la evoluție, pentru a face lumină asupra unuia dintre cele mai relevante subiecte de astăzi.

Mierlă
Mascul T. m. merula
Femelă T. m. mauritanicus
Stare de conservare

Risc scăzut (LC)  (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Ordin: Passeriformes
Familie: Turdidae
Gen: Turdus
Specie: T. merula
Nume binomial
Turdus merula
Linnaeus, 1758
Modifică text Consultați documentația formatului
Turdus merula merula - MHNT

Mierla (Turdus merula) este o pasăre cântătoare din genul Turdus, familia Turdidae, care este răspândită în Europa, Asia, Africa de Nord, Australia și Noua Zeelandă. Ea se hrănește în special cu hrană de origine animală, dar consumă în funcție de anotimp și unele fructe și semințe vegetale. Mierla este clasificată după culoarea penajului sau după dimensiunea corpului.

Astfel se poate aminti „mierla neagră” (Turdus merula merula), la care masculul are culoarea neagră ciocul galben și ochelari (inel în jurul ochilor) portocalii.

În trecut, mierla era o pasăre de pădure, însă, începând cu secolul XIX, prin apariția parcurilor, a început să trăiască prin grădini, în apropierea omului. Exemplarele de la noi sunt sedentare. În România, pot apărea în timpul iernii exemplare din regiunile muntoase carpatine sau din zonele nordice ale Europei. Populațiile care migrează ajung iarna în nordul Africii și sud-vestul Asiei.

Vezi și

Referințe

  1. ^ BirdLife International (). „Turdus merula”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 2013.2. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. Accesat în . 

Bibliografie

Legături externe