În acest articol, vom explora impactul și relevanța lui Octave Mirbeau în diverse contexte. Octave Mirbeau a fost obiect de studiu și interes de-a lungul istoriei, iar influența sa se extinde la diferite domenii și discipline. De la apariție, Octave Mirbeau a stârnit dezbateri, discuții și reflecții, generând un spectru larg de opinii și interpretări. Printr-o analiză riguroasă, vom examina numeroasele fațete ale Octave Mirbeau, evoluția sa în timp și importanța sa astăzi. Acest articol încearcă să ofere o imagine cuprinzătoare și detaliată a Octave Mirbeau, cu scopul de a îmbogăți și extinde cunoștințele despre acest subiect.
Octave Mirbeau | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Octave Henri Marie Mirbeau ![]() |
Născut | [1][2][3][4][5] ![]() Trévières, Basse-Normandie, Franța ![]() |
Decedat | (69 de ani)[6][1][2][7][8] ![]() Paris, Franța[9] ![]() |
Înmormântat | Cimitirul Passy ![]() |
Căsătorit cu | Alice Regnault ![]() |
Număr de copii | 0 ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Religie | ateism ![]() |
Ocupație | dramaturg jurnalist dramaturg romancier eseist critic de artă critic literar anarhist scriitor prozator critic de teatru ![]() |
Limbi vorbite | limba franceză[11][2][12] ![]() |
Activitate | |
Limbi | limba franceză ![]() |
Mișcare/curent literar | impresionism ![]() |
Patronaj | L'Humanité ![]() |
Opere semnificative | Jurnalul unei cameriste ![]() |
Prezență online | |
Modifică date / text ![]() |
Octave Mirbeau (n. , Trévières, Basse-Normandie, Franța – d. , Paris, Franța), jurnalist, pamfletar, critic de artă, romancier și autor dramatic francez, este una dintre figurile cele mai originale din literatura perioadei "Belle Époque".
După o tinerețe petrecută într-un târg din Perche unde se sufoca, Rémalard, și studii secundare mediocre la colegiul iezuit de la Vannes, se vede condamnat, cu sufletul mortificat, să se dedice notariatului în sat, când, doi ani după experiența traumatizantă a războiului din 1870, răspunde la apelul fascinantului conducător bonapartist Dugué de la Fauconnerie, care îl angajează ca secretar particular, îl ia la Paris și îl introduce în L’Ordre de Paris.
Acesta este începutul unei lungi perioade de proletariat al peniței, care îi va lăsa un puternic sentiment de vinovăție: rând pe rând, sau paralel, face pe «servitorul» (ca secretar particular), «face trotuarul» (ca ziarist plătit al ziarului L’Ordre bonapartist, și al ziarului Le Gaulois monarhist), și pe «negrul» (scrie o duzină de volume, romane și nuvele, pentru diverși angajatori). De abia în cursul anului 1884, cu ocazia unei legături devastatoare cu o femeie de moravuri ușoare, el face un bilanț negativ vieții lui de «ratat», se revigorează în Bretania, și, întors la Paris, își începe dificil «izbăvirea»: de acum încolo își va pune pana strălucitoare și de o eficacitate nemaivăzută în serviciul cauzelor care sunt ale sale, dreptatea socială și promovarea artiștilor de geniu.
Literatură franceză |
Istoria literaturii franceze |
Medievală |
Scriitori francezi |
Listă cronologică |
Portal Franța |
Portal Literatură |
Primul volum pe care îl publică cu numele său în 1885, Lettres de ma chaumière. După aceea, trei romane care urmează, mai mult sau mai puțin autobiografice, o vor întări : Le Calvaire ( 1886) ; L’Abbé Jules (Un om ciudat) (1888), unde, sub influența «descoperirii» lui Dostoievski, pune în practică psihologia profunzimilor pentru a evoca personajul unui preot catolic al cărui trup și suflet sunt în revoltă contra opresiunii sociale și a putreziciunii din Biserica; Sébastien Roch (1890), unde povestește emoția «asasinării unui suflet de copil» de către un iezuit violator; Dans le ciel (1892-1893), roman pre-existentialist ce tratează tragedia artistului și este inspirată de Van Gogh ; Les Mauvais bergers, tragedie proletariană care va fi creată de Sarah Bernhardt și Lucien Guitry (1897); Le Jardin des supplices (Grădina supliciilor) (1899), monstruozitate literară costituită dintr-un patchwork de texte anterioare concepute independent unele de celalalte și în tonalități foarte diferite ; Le Journal d’une femme de chambre (Jurnalul unei cameriste) (1900), în care stigmatizează sclavajul vremurilor moderne pe care îl reprezinta slujitorii și dezvăluie dedesubturile puțin apetisante ale burgheziei ; Les 21 jours d'un neurasthénique (1901) ; Les affaires sont les affaires (Banii) (1903), mari comedii clasice de moravuri și de caractere; Farces et moralités (1904) ; La 628-E8 (1907), povestire de călătorie în Belgia, Olanda, Germania al cărei erou nu este altul decât un automobil; Le Foyer, care scandalizează pentru că denunță exploatarea economică și sexuală a adolescenților; Dingo (1913), fantezie rabelaisiana inspirată de câinele său.
Octave Mirbeau este justițiarul și marele demistificator: el a vrut să ne deschidă ochii și să ne oblige să descoperim ființele și lucrurile, valorile și instituțiile, așa cum sunt, și nu cum am fost condiționați să le vedem. Este susținătorul recunoscut al lui Auguste Rodin, Claude Monet și al pictorilor impresioniști, și, prin urmare, al lui Vincent Van Gogh, Camille Claudel și de Aristide Maillol.
|titlelink=
(ajutor)