Papiermark

Papiermark Papiermark (Marcă de hârtie)
Bancnotă de 500 mărci (octombrie 1923), devenită de 500 de miliarde de mărci (1923), cu supratipar în miliarde (avers și revers)
Țări utilizatoare	Imperiul German; Republica de la Weimar
Inflație	%
Subunități
1/100	Pfennig
Simbol	ℳ
Monede	1, 2, 5, 10, 50 Pfennig 1, 3, 200, 500 Mark.
Bancnote	1, 2, 5, 10, 20, 50, 100, 500 Mark 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500 mii Mark 1, 2, 5, 10, 20, 50, 100, 500 milioane Mark 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500 miliarde Mark 1, 2, 5, 10, 20, 50, 100 bilioane Mark
Bancă centrală	Reichsbank
Această cutie prezintă ultimul statut al acestei monede înainte de a ieși din circulație.
Cursul de schimb	față de RON • față de MDL
Modifică text

Papiermark (în română: „Marcă de hârtie”) este denumirea dată monedei germane începând din iulie 1914, dată la care a fost abandonată echivalența între Goldmark (în română: „Marcă-aur”) și aur ca etalon. Bancnotele nu mai erau convertibile în aur și aveau curs forțat.

Între iulie 1914 și ianuarie 1920, cursul dolarului american a urcat, la rata de schimb) de la 4,20 mărci (Papiermark) la 41,98 mărci. Pentru comparație, francul francez a căzut la 25 de franci pentru un dolar american, în aceeași perioadă.

Papiermark a cunoscut o hiperinflație excesivă începând de la începutul anului 1922, care s-a accelerat exponențial, până la 20 noiembrie 1923. După această dată, Papiermark a început să fie înlocuit de Rentenmark, apoi la 30 august 1924 de Reichsmark. Rata de conversie între cele două sisteme monetare s-a oprit la o mie de miliarde de Papiermark pentru un Rentenmark sau Reichsmark. Rentenmark și Reichsmark au coabitat până în 1945.

În timpul Primului Război Mondial (1914-1918), emiterea de monede de argint a continuat câtva timp (există monede cu valori nominale de ½ și 1 marcă, însă toate au fost tezaurizate). În revanșă, monedele cu valori nominale mai mici au fost fabricate din metale mai puțin strategice. Cuprului și nichelului i-au succedat fierul și zincul, la monedele de 1, 2, 5 și 10 pfenigi. Începând din 1919 și până în 1923, slăbiciunea mărcii, starea economiei și începutul hiperinflației nu au mai permis alte emisiuni de monede decât cele de zinc și de aluminiu. În unele regiuni ale Germaniei, au existat și emisiuni locale. Pentru aceste monede de necesitate (în germană Notgeld) au fost folosite și alte materiale, precum este ceramica.

Reichsbank a fost atât de depășită de fenomenul hiperinflației încât, începând din februarie 1923, a început să imprime bancnotele pe o singură față și să supratipărească vechile emisiuni. În săptămânile care au urmat, banca a anticipat și a tipărit, pentru februarie 1924, bancnote cu valori nominale de 1 bilion de mărci (adică o mie de miliarde de mărci).

• Reichsfinanzhof: Sammlung der Entscheidungen und Gutachten des Reichsfinanzhofes, Verlag Carl Gerber, München 1928
• Krause, Chester L., and Clifford Mishler (1991). Standard Catalog of World Coins: 1801–1991 (18th ed.). Krause Publications. ISBN 0873411501.
• Pick, Albert (1994). Standard Catalog of World Paper Money: General Issues. Colin R. Bruce II and Neil Shafer (editors) (7th ed.). Krause Publications. ISBN 0-87341-207-9.

• Marcă germană
• Goldmark
• Reichsmark
• Vereinsthaler
• Marcă din Danzig