În lumea de astăzi, Piața Sfântul Petru din Roma a căpătat o relevanță fără precedent. Fie la nivel personal, profesional, social sau politic, Piața Sfântul Petru din Roma joacă un rol fundamental în viața noastră de zi cu zi. De-a lungul istoriei, Piața Sfântul Petru din Roma a fost obiect de studiu, dezbatere și admirație, dar niciodată până acum nu a ocupat un loc atât de important în societate ca și astăzi. De la origini și până în prezent, Piața Sfântul Petru din Roma a evoluat și s-a adaptat la schimbările și provocările cu care s-a confruntat de-a lungul timpului. În acest articol, vom explora îndeaproape impactul Piața Sfântul Petru din Roma asupra diferitelor aspecte ale vieții de zi cu zi și modul în care a influențat modul în care ne raportăm la lumea din jurul nostru.
Piața Sfântul Petru din Roma (în italiană Piazza San Pietro) a fost realizată de Gian Lorenzo Bernini, unul din cei mai renumiți arhitecți ai barocului, între 1656-1667 la comanda papei Alexandru al VII-lea în fața Bazilicii Sf. Petru din Roma. În prezent Piața Sfântul Petru este teritoriu al Statului Vatican. Mulți credincioși se adună aici pentru slujbele în aer liber. În 1930 Mussolini a demolat un cartier medieval pentru a construi Via della Conciliazione („Calea Împăcării”), care leagă Tibrul de Piața Sfântul Petru.
Piața este înconjurată de coloane semicirculare ale ordinului toscan[1] proiectat de Bernini, care, în combinație cu catedrala, formează forma simbolică „Cheia Sfântului Petru”. În mijloc se află un obelisc egiptean din Heliopolis, adus la Roma de împăratul Caligula și, conform legendelor, a decorat circulația lui Nero, în care apostolul Petru a fost executat și în locul unde a fost ridicată o catedrală. Acesta este singurul obelisc din oraș, care a rămas neschimbat până în epoca Renașterii. Romanii medievali credeau că cenușa lui Iulius Cezar este ținută într-o minge de metal deasupra obeliscului.
Colonadele lui Bernini constituie frontiera de stat dintre Vatican și Italia.
Spațiul deschis aflat în fața bazilicii a fost reproiectat de Gian Lorenzo Bernini între anii 1656-1667, sub conducerea Papei Alexandru al VII-lea, ca o curte concepută „astfel încât papa se fie văzut de un număr cât mai mare de oameni, pentru a primi și a da binecuvântarea, fie de la mijlocul fațadei bisericii, fie de la fereastră din Palatul Vatican ". Bernini a lucrat timp de un deceniul la interiorul pieței Sf. Petru. A folosit pentru construcția coloanelor sale renumite ordinul doric.[2][3]
Acoperișurile masive ale Palatului Apostolic au dominat spațiul din dreapta fațadei bazilicii. Astfel construcțiile trebuiau să mascheze apartamentele papale. Obeliscul a fost poziționat în centru pieției, iar într-o parte o fântână de granit de Maderno.[4] Bernini a căutat ca fântâna să pară una dintre focurile ovato tondo, îmbrățișată de coloanele sale.
Potrivit Tratatului de la Lateran, zona Pieței Sf. Petru este supusă autorității italiene pentru controlul polițienesc, chiar dacă face parte din statul Vatican.