Pin de Alep

În acest articol va fi abordat impactul Pin de Alep asupra societății contemporane, analizând implicațiile sale economice, sociale și culturale. Pin de Alep a devenit un subiect de interes pentru cadre universitare, profesioniști și publicul larg, datorită relevanței sale în lumea de astăzi. Pe parcursul secțiunilor următoare, va fi explorată evoluția lui Pin de Alep în timp, precum și influența sa asupra diferitelor aspecte ale vieții de zi cu zi. De asemenea, vor fi examinate diferitele opinii și poziții asupra Pin de Alep, cu scopul de a oferi o viziune cuprinzătoare și plurală asupra acestui fenomen.

Pin de Alep
Pinus halepensis în Parcul Național Sounion, Grecia
Stare de conservare

Risc scăzut (LC)  (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Gen: Pinus
Specie: halepensis
Arealul pinului de Alep
Modifică text Consultați documentația formatului

Pinul de Alep, (pinus halepensis) este un pin originar din regiunea mediteraneeană. Arealul său se întinde din Maroc, Algeria și Spania spre nord până la sudul Franței, Italia, Croația, Muntenegru, Albania și către est spre Grecia, în întreaga Malta și nordul Tunisiei, cu o populație periferică (unde a fost descrisă de prima dată) în Siria, Liban , sudul Turciei, Iordania, Israel și teritoriile palestiniene.

Habitat

Pinul de Alep se găsește în general la altitudini joase, în mare parte de la nivelul mării până la 200 m, dar poate crește și la 1.000 m în sudul Spaniei, la peste 1200 m în Creta și la 1.700 m în sud Mediteranului, în Maroc, Algeria și Tunisia.[2] Această plantă este capabilă să colonizeze rapid zonele deschise și abrupte. Poate crește pe toate substraturile și aproape în toate bioclimatele din Marea Mediterană.[3]

Descriere

Pinul de Alep este un copac de mărime mică sau medie, cu 15-25 m de înălțime, cu un diametru al trunchiului de până la 60 cm, în mod excepțional până la 1 m. Scoarța este roșu-portocalie, groasă și adânc fisurată la baza trunchiului și subțire și cu solzi pe partea superioară. Frunzele sunt foarte subțiri, cu lungimea de 6-12 cm, de culoare verde-gălbui, și produse în perechi (rareori în trei). Conurile sunt înguste, de 5-12 cm lungime și cu 2-3 cm de lățime la bază atunci când sunt închise, verde la început, maturând devin lucioase de culoare roșu-brun, la vârsta de 24 de luni. Acestea se deschid încet în câțiva ani, un proces care se intensifică dacă sunt expuși la căldură, cum ar fi incendiile forestiere. Conurile se deschid la 5-8 cm lățime pentru a permite semințelor să se disperseze. Semințele sunt de 5-6 mm lungime, cu o aripă de 20 mm, și sunt dispersate de vânt.[4]

  • Conurile.
    Conurile.
  • Frunzele.
    Frunzele.
  • Trunchiul.
    Trunchiul.
  • Planta în Description of the Genus Pinus a lui Lambert.
    Planta în Description of the Genus Pinus a lui Lambert.
  • Conul unui pin de Alep Hebron, Palestina.
    Conul unui pin de Alep Hebron, Palestina.
  • O pădure de pini de Alep.
    O pădure de pini de Alep.
  • Un pin de Alep mort lângă Étang de Thau.
    Un pin de Alep mort lângă Étang de Thau.
  • Niște pini de Alep în Pinet, Franța.
    Niște pini de Alep în Pinet, Franța.

Folosință

Rășina pinului de Alep este folosită pentru a aroma vinul grecesc retsina.

Din nucile din această plantă se face o budincă numită asidet zgougou în Tunisia; este servită în boluri, acoperite cu cremă, migdale și bomboane mici.

Pinii de Alep sunt folosite pentru bonsai.

Note

  1. ^ Farjon, A. (). „Pinus halepensis”. The IUCN Red List of Threatened Species. IUCN. 2013: e.T42366A2975569. doi:10.2305/IUCN.UK.2013-1.RLTS.T42366A2975569.en. Accesat în . 
  2. ^ Rushforth, K. (1999). Trees of Britain and Europe. Collins ISBN: 0-00-220013-9.
  3. ^ Facy, B.; Semerci, H.; Vendramin, G.G. (). „Aleppo and Brutia pines - Pinus halepensis/Pinus brutia” (PDF). EUFORGEN Technical guidelines for genetic conservation and use. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .  Parametru necunoscut |last-author-amp= ignorat (ajutor)
  4. ^ Nahal, I. (1962). Le Pin d'Alep (Pinus halepensis Miller). Étude taxonomique, phytogéographique, écologique et sylvicole. Annales de l'École National des Eaux et Forêts (Nancy) 19: 1–207.

Legături externe