În lumea de astăzi, Procuror este un subiect care a câștigat o relevanță fără precedent în diferite domenii ale societății. Atât în sfera academică, cât și în cea de afaceri și socială, Procuror a devenit un punct de dezbatere și discuție constantă. De la origini și până la impactul său asupra vieții de zi cu zi, Procuror a captat atenția experților și a publicului larg, generând un interes din ce în ce mai mare pentru înțelegerea implicațiilor și aplicațiilor sale. În acest articol, vom explora diferitele aspecte legate de Procuror, de la fundamentele sale până la tendințele actuale care îl înconjoară, cu scopul de a oferi o viziune cuprinzătoare asupra acestui subiect atât de relevant astăzi.
Procurorul (din franceză procureur) este un magistrat, acuzator public într-un proces, fiind un reprezentant al procuraturii / parchetului la judecată. El supraveghează justa aplicare a legii și reprezintă interesele statului într-un proces[1].
Procurorul este membru al unui parchet, care exercită următoarele atribuții:[2]
Poate fi numit procuror persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege, și anume să fie cetățean român, cu domiciliul în România, licențiat în drept, să nu aibă antecedente penale sau cazier fiscal și să se bucure de o bună reputație, să cunoască limba română, să fie aptă, din punct de vedere medical și psihologic, pentru exercitarea funcției.[3][4]
Numirea și eliberarea din funcție a procurorului se face prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori. Procurorii din fiecare parchet sunt subordonați conducătorului acelui parchet. Dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine.[3] Conducătorul parchetulului nu poate da dispoziții procurorilor ierarhici inferiori privind modul de soluționare a unui dosar penal și nici nu poate impune acestora o anumită soluție. În realizarea activității de urmărire penală, procurorii sunt independenți și se supun numai legii. Soluțiile procurorilor pot fi infirmate de procurul ierarhic superior, pe motiv de nelegalitate sau netemeinicie, din oficiu sau ca urmare a formulării plângerii împotriva soluției.
Un procuror nu poate fi reținut în vederea arestării decât cu avizul secției de procurori a CSM.[5]
Parchetele de pe lângă tribunale sunt conduse de prim-procurori, care organizează, conduc, coordonează și răspund de activitatea de îndeplinire a sarcinilor ce revin parchetului de pe lângă tribunal, potrivit legii și ordinelor procurorului general al României.[6]
Procurorul general al României este persoana care conduce Parchetul General (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).
Potrivit legii, procurorul general este numit în funcție de către șeful statului la propunerea ministrului Justiției și, ca atare, atât acceptarea demisiei, cât și demiterea sa sunt atributul exclusiv al președintelui țării.[7]