Profesie liberală

Profesia liberală este o ocupație intelectuală, exercitată de o persoană pe cont propriu (liber-profesionist) care face parte, în mod obligatoriu, dintr-un ordin profesional.

Aspecte lingvistice

Deși expresia tradițională este cea de profesie liberală, dicționarul explicativ al limbii române (DEX, Ediția 1998), la fel ca și actele normative din ultimul deceniu folosesc expresia profesie liberă. DEX-ul definește profesiunea liberă ca fiind profesiunea exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere).

Notă: Ediția DEX din 1998 prezintă concepția de după 1990 și nu reprezintă realitatea istorică de dinainte de 1945. Sensul existent înainte de această dată este apropiat de cel folosit în acele vremuri în Germania și Austro-Ungaria, ca urmare a populației germane și maghiare din Banat si Ardeal după primul Război Mondial, precum și a relaților economice cu acele țări.

În prezent noțiunea germană de profesie liberă, sau activitate liber profesionistă înțelege în general o formă deosebită de independență profesională, respectiv o profesiune exercitată în mod independent din domeniul științific, artistic, literar, de predare sau educație.

Sursa: https://de.wikipedia.org/wiki/Freiberuf

Profesie liberală sau profesiune liberă?

Uniunea Profesiilor Liberale din România

Vezi și

Bibliografie

Legături externe