Rață cu spate alb

În cadrul Rață cu spate alb, este necesar să reflectăm asupra importanței acestui aspect astăzi. Fie la nivel personal, social sau profesional, Rață cu spate alb joacă un rol crucial în viața noastră de zi cu zi. De la origini până la relevanța sa în societatea actuală, este esențial să înțelegem cum a evoluat Rață cu spate alb de-a lungul timpului și impactul său asupra lumii moderne. În acest articol, vom explora diverse aspecte legate de Rață cu spate alb, analizând influența acestuia în diferite contexte și oferind o viziune cuprinzătoare asupra importanței sale astăzi.

Rață cu spate alb
Fosilă: pleistocen–prezent
↓
Mascul
Femelă cu rățuște
Stare de conservare

Risc scăzut (LC)  (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Ordin: Anseriformes
Familie: Anatidae
Gen: Aythya
Specie: A. valisineria
Nume binomial
Aythya valisineria
(Wilson, 1814)

     Breeding

     Migration

     Year-round

     Nonbreeding

Sinonime

Aythya vallisneria

Modifică text Consultați documentația formatului

Rața cu spatele alb (Aythya valisineria) este o specie de rață scufundătoare, cea mai mare din America de Nord.

Taxonomie

Naturalistul scoțiano-american Alexander Wilson a descris rața cu spatele alb în 1814. Numele genului este derivat din grecescul aithuia, o pasăre de mare neidentificată, menționată de autori, inclusiv Hesychius și Aristotel.[2] Numele speciei valisineria provine de la țelina sălbatică Vallisneria americana, ai cărei muguri și rizomi de iarnă sunt hrana preferată ai raței cu spatele alb în perioada de neîmperechere.[3] Genul de țelină este denumit după botanistul italian din secolul al XVII-lea Antonio Vallisneri.[2]

Descriere

Are o lungime de 48-56 cm și o greutate de 0,862-1,600 kg, cu o anvergură a aripilor de 79-89 cm. Este cea mai mare specie din genul Aythya, fiind similară ca mărime cu rața sălbatică, dar cu o constituție mai grea și mai compactă decât aceasta. 191 de masculi care au iernat în vestul statului New York au avut o greutate medie de 1,252 kg, iar 54 de femele au avut o greutate medie de 1,154 kg.[4]

Rața cu spatele alb seamănă cu rața cu cap castaniu dar diferă prin talia mai mare și corpul mai deschis, alb-mătăsos, și prin ciocul complet negru, lung și cu vârful conic. Capul și gâtul sunt roșu-castaniu, pieptul negru, spatele cenușiu și coada brun-negricioasă.[5]

Bucătărie

Rațele cu spatele alb erau o mâncare de vânat deosebit de prestigioasă în America de la mijlocul secolului al XIX-lea. Erau rareori prezente în meniurile de zi cu zi și erau adesea prezentate la banchete. Acestea proveneau în general din Maryland și din Golful Chesapeake, iar aroma lor era atribuită dietei lor cu țelină sălbatică. Până la sfârșitul secolului, însă, acestea au devenit „rare, scumpe sau imposibil de obținut”.[6]

Edith Wharton se referă la rața cu spate alb cu sos de coacăze negre ca la o cină deosebit de luxoasă servită în New York City în anii 1870. Rața cu spate alb, alături de broascî șestoasă à la Maryland, al meniului elegant „Maryland Feast”, un „standard de elită... care a durat decenii”.[7]

Conservare

Populațiile au fluctuat mult. Nivelurile scăzute din anii '80 au făcut ca această specie să fie inclusă pe listele de specii de interes deosebit, dar numărul exemplarelor a crescut foarte mult în anii '90.[8] Specia este deosebit de vulnerabilă la secetă și la drenarea zonelor umede din preeriile Americii de Nord.[5]

Multe specii de rațe, printre care și rața cu spate alb, sunt mari migratoare, dar sunt conservate în mod eficient prin protejarea locurilor în care își fac cuiburile, chiar dacă pot fi vânate departe de locurile lor de reproducere.[1]

Galerie

Note

  1. ^ a b BirdLife International (). „Aythya valisineria”. IUCN Red List of Threatened Species. 2016: e.T22680364A92858752. doi:10.2305/IUCN.UK.2016-3.RLTS.T22680364A92858752.en Accesibil gratuit. Accesat în . 
  2. ^ a b Jobling, James A (). The Helm Dictionary of Scientific Bird Names. London: Christopher Helm. pp. 64, 398. ISBN 978-1-4081-2501-4. 
  3. ^ AllAboutBirds
  4. ^ CRC Handbook of Avian Body Masses, 2nd Edition by John B. Dunning Jr. (Editor). CRC Press (2008), ISBN: 978-1-4200-6444-5.
  5. ^ a b „Canvasback”. Ducks Unlimited. Accesat în . 
  6. ^ Paul Freedman, "American Restaurants and Cuisine in the Mid-Nineteenth Century", The New England Quarterly 84:1:5-59 (March 2011), doi:10.1162/TNEQ_a_00066, pp. 36, 39
  7. ^ Paul Freedman, "Terrapin Monster", p. 51-64 of Dina Khapaeva, ed., Man-Eating Monsters: Anthropocentrism and Popular Culture, ISBN: 9781787695283, p. 59
  8. ^ Mowbray, T. B. (). „Canvasback (Aythya valisineria)”. În Poole, A.; Gill, F. The Birds of North America. 17. Philadelphia, PA: The Birds of North America, Inc. 

Legături externe