Astăzi, Stevia rebaudiana continuă să fie un subiect de mare relevanță și interes pentru un spectru larg al societății. Fie că este vorba de Stevia rebaudiana la nivel personal, profesional, politic sau social, este incontestabil că impactul său se simte în diferite domenii ale vieții noastre. De-a lungul istoriei, Stevia rebaudiana a fost subiectul unor dezbateri pasionale, cercetări exhaustive și reflecție profundă. În acest articol, vom pătrunde în lumea Stevia rebaudiana pentru a examina numeroasele sale fațete, provocări și oportunități. De la origini până la starea sa actuală, vom explora modul în care Stevia rebaudiana ne-a modelat realitatea și cum va continua să facă acest lucru în viitor.
Stevia rebaudiana | |
---|---|
![]() | |
Flori de Stevia rebaudiana | |
Clasificare științifică | |
Domeniu: | Eukaryota |
Regn: | Plantae |
(neclasificat): | Angiospermae |
(neclasificat): | Eudicotidae |
(neclasificat): | Asteridae |
Ordin: | Asterales |
Familie: | Asteraceae |
Trib: | Eupatorieae |
Gen: | Stevia |
Specie: | S. rebaudiana |
Nume binomial | |
Stevia rebaudiana Bertoni | |
Modifică text ![]() |
Stevia rebaudiana este o plantă din genul Stevia. Din frunzele de stevia dulce se obțin produse cu calitate de îndulcitori: frunze uscate, pudră și extract. Stevia rebaudiana este de 300 de ori mai dulce decât zahărul.[1] Este acalorică și nu conține carbohidrați.[2] Este de asemenea folosită ca îndulcitor principal în băutura carbogazoasă Coca-Cola Life.[3]
Stevia dulce este o plantă perenă, un tufiș care poate crește câțiva metri. Lungimea frunzei este de 2-3 cm. Florile mici, albe, cresc în partea de sus a frunzișului. Frunzele pot fi mâncate proaspete, folosite sub formă de ceai, sau pot fi puse în mâncare.
Stevia dulce crește ca plantă sălbatică în Paraguay, dar este cultivată și în Uruguay, Brazilia, Israel, Thailanda și China. Guaranii (indieni din America de Sud) au folosit stevia dulce în băuturile lor timp de 1500 de ani. Japonezii au dezvoltat o metodă de separare a îndulcitorilor din plante în anii '70. În Occident, a devenit populară la începutul anilor 2000. Uniunea Europeană a aprobat introducerea ei pe piață în anul 2011.