Alexandru George

În lumea de astăzi, Alexandru George este un subiect de interes crescând și de o relevanță incontestabilă. Odată cu progresul tehnologiei și globalizarea, Alexandru George a devenit un punct focal de dezbatere în diverse domenii, de la politică și economie la cultură și societate. Chiar și la nivel personal, Alexandru George a stârnit un interes din ce în ce mai mare, fie pentru impactul său asupra vieții de zi cu zi, fie pentru influența asupra modului în care percepem lumea din jurul nostru. În acest context, este esențial să explorezi pe deplin sensul și implicațiile lui Alexandru George, precum și să examinăm diferitele sale fațete și dimensiuni. În acest articol, ne vom adânci în lumea fascinantă a lui Alexandru George, analizând importanța și impactul său astăzi.

Alexandru George
Date personale
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
Decedat (82 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiecritic literar​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba portugheză[3] Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Alexandru George

Alexandru George (n. 6 aprilie 1930, București- d. 28 septembrie 2012, București), pe numele său adevărat George-Alexandru Georgescu, a fost un prozator, eseist, traducător din limba franceză, istoric și critic literar român.

Biografie

Este fiul lui George Georgescu și al Elizei. Semnează Alexandru George. După terminarea studiilor liceale, se înscrie în 1949 la Facultatea de Filologie, de unde este exmatriculat în 1950 din motive politice. Devine muncitor necalificat și desenator tehnic în construcții, apoi bibliotecar la Biblioteca Academiei.

Activitatea literară

Debutează în presa literară la 39 de ani, în 1969, cu povestirea Nocturnă, tipărită în Luceafărul, iar editorial la 40 de ani, în 1970, cu volumul de povestiri Simple întâmplări cu sensul la urmă și cu eseul Marele Alpha, consacrat operei argheziene.

Amânarea debutului este similară celei a reprezentanților Școlii prozatorilor târgovișteni (Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olăreanu, Tudor Țopa), căreia i se integrează în chip declarat în ultima vreme.

Colaborează la numeroase reviste atât înainte cât și după 1989. În ultimii ani deține rubrici permanente în revistele Luceafărul, din București, și Litere, din Târgoviște.

Volume

Studii critice

  • Marele Alfa, eseu critic despre opera lui Tudor Arghezi, 1970 (ed. a II-a, 2005)
  • Semne și repere, 1971
  • În jurul lui Lovinescu, studiu monografic, 1975
  • Mateiu I. Caragiale, micromonografie, 1981
  • La sfârșitul lecturii, I-III, 1973-1980
  • Caragiale, 1996

Povestiri

  • Simple întîmplări cu sensul la urmă, nuvele, 1970
  • Clepsidra cu venin, 1971
  • Simple întîmplări în gînd și spații, povestiri, 1982
  • Petreceri cu gîndul și inducții sentimentale, povestiri, 1986
  • Pașii unui fantasticist. Povestiri, 2009

Romane

  • Caiet pentru..., 1984
  • Dimineața devreme, 1987
  • Seara târziu, 1988
  • Într-o dimineață de toamnă. Cinci sau chiar șase personaje în jurul unui autor, 1989
  • Oameni și umbre, glasuri, tăceri, Ed. Polirom, 2003
  • Simplex, Târgoviște, 2008.

Publicistică

  • Capricii și treceri cu gândul prin spații, București, 1994;
  • Pro libertate, București, 1999;
  • În treacăt, văzând, reflectând, Târgoviște, 2001;
  • Constatări în curs și la fine, Târgoviște, 2002;
  • Litere și clipe, 2007.

Ediții critice și traduceri

Premii și distincții

  • Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1971, 1982, 1996
  • Premiul Național de Literatură, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, 2010
  • Ordinul național „Steaua României” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[4]

Note

  1. ^ a b Alexandru George, Autoritatea BnF 
  2. ^ a b Alexandru George, Internet Speculative Fiction Database, accesat în  
  3. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 1, anexa 1, c) 10.

Bibliografie

  • Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, II, pp. 1156-1157, Ed. Fundației Luceafărul, 2001;
  • Alex Ștefănescu, Istoria literaturii române contemporane, pp. 795-800, Ed. Mașina de scris, București, 2005;
  • Dicționarul general al literaturii române, III, E-K, pp. 296-298, coordonare Eugen Simion, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2005;
  • Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, pp. 1257-1262, Editura Paralela 45, Pitești, 2008.

Legături externe

Revista Litere: http://www.bibliotheca.ro