Blocul răsăritean

În acest articol, vom explora și analiza în detaliu Blocul răsăritean. De la origini și până la evoluția sa în societatea actuală, Blocul răsăritean a jucat un rol crucial în diferite aspecte ale vieții de zi cu zi. De-a lungul anilor, Blocul răsăritean a fost subiect de dezbatere, studiu și chiar admirație, generând o mare varietate de opinii și perspective asupra semnificației și relevanței sale. Prin această cercetare, ne propunem să aruncăm lumină asupra diferitelor aspecte ale Blocul răsăritean, examinând impactul său asupra culturii, politicii, științei și altor domenii de interes. Astfel, sperăm să oferim o viziune cuprinzătoare și perspicace asupra Blocul răsăritean, pentru a îmbogăți înțelegerea și aprecierea acestui subiect.

Liderii Blocului răsăritean în 1987 (de la stânga la dreapta): Gustáv Husák (Cehoslovacia), Todor Jivkov (Bulgaria), Erich Honecker (RDG), Mihail Gorbaciov (URSS), Nicolae Ceaușescu (RSR), Wojciech Jaruzelski (R.P. Polonă) și János Kádár (R.P. Ungară).

În timpul Războiului Rece, termenul blocul răsăritean (numit și blocul sovietic sau blocul de Est) era folosit pentru a defini Uniunea Sovietică și tările aflate sub dominația sa din Europa Centrală și Răsăriteană (Bulgaria, Cehoslovacia, Germania Răsăriteană, Ungaria, Polonia, România și – până la începutul anilor 1960 – Albania). "Blocul răsăritean" este de asemenea un alt nume pentru Pactul de la Varșovia (alianță militară condusă de URSS) sau pentru CAER (organizație economică internațională a statelor comuniste).

Republica Socialistă Federală Iugoslavia (RSFI) nu a fost niciodată parte a Pactului de la Varșovia. Deși era un stat comunist, conducătorul țării, mareșalul Josip Broz Tito, a ajuns la putere datorită luptei partizanilor din timpul celui cel de-al Doilea război mondial, nefiind instalat la conducere de Armata Roșie, astfel nefiind dator în nici un fel sovieticilor. În timpul Războiului Rece guvernul iugoslav a stabilit statulul de neutralitate în conflictul est-vest, RSFI-ul fiind unul dintre fondatorii Mișcării de Nealiniere.

În mod similar, guvernul albanez stalinist a cucerit puterea fără ajutorul Armatei Roșii. Albania (mai precis, Republica Populară Socialistă Albania) a rupt legăturile politice cu URSS, ca urmare a rupturii sino-sovietice, aliindu-se cu Republica Populară Chineză și urmând exemplul politicii antirevizioniste a acesteia din urmă.

Națiunile din blocul răsăritean au fost menținute în sfera de influența sovietică prin amenințarea forței militare, folosite de mai multe ori până la prăbușirea Uniunii Sovietice:

  • revolta populară anticomunistă est-germană (16–17 iunie 1953);
  • Ungaria a fost invadată de Armata Roșie în 1956, după răsturnarea guvernului prosovietic maghiar de către un cabinet comunist mai democratic, care căuta o cale de dezvoltare independentă de Moscova.
  • Atunci când Partidul Comunist Polonez a încercat să-l aleagă în fruntea sa pe Władysław Gomułka, armata sovietică prezentă în țară a remis un ultimatum (1956), prin care cerea renunțarea la numirea sus-numitului sau amenința să zdrobească Polonia cu tancurile sovietice.[1]
  • Cehoslovacia a fost de asemenea invadată în 1968, după o perioadă de liberalizare cunoscută cu numele de "Primăvara de la Praga". Ultima invazie a fost oficializată în politica externă sovietică ca "Doctrina Brejnev".

Spre sfârșitul anilor 1980, Uniunea Sovietică a relaxat controlul asupra Europei Răsăritene și le-a permis țărilor-satelit o mai mare libertate de mișcare în domeniul politicii interne.

La sfârșitul anului 1989, toate regimurile comuniste din Europa de Est s-au prăbușit rând pe rând, ba pașnic (ex.: Cehoslovacia), ba violent (ex.: România, Iugoslavia).

Blocul răsăritean (pe la 1970)
Țări bolșevice și republici sovietice din Europa, cu tot cu steaguri oficiale (anii 1950).
Păstrat în Biblioteca Națională a Austriei din Viena, celebrul acord cu „zone de influență” contrasemnat de Churchill și Stalin la Moscova, la 9 octombrie 1944, cu următoarele „rate de influență”, respectiv pentru Aliații Occidentali și pentru URSS. La România, sus: 10% (alții) - 90% (sovieticii, exact unde e și bifat), în pofida ponderii necomuniștilor și a comuniștilor în mișcările de rezistență și a opiniilor.
Schimbările de hotar din zonele Blocului răsăritean, 1938-1948. Pentru români: anexarea teritoriului a mare parte a ceea ce e RSSM; zona transnistreană e transferată de la RSSU la RSSM; anexarea Bucovinei de Nord, a Ținutului Herța și a nordului Basarabiei la RSSU; anexarea, la 1948, a regiunii Izmail (Bugeacul) de RSSU; transferarea sudului Dobrogei (Cadrilaterul) de la România la Bulgaria.

Vezi și

Note

  1. ^

Lectură suplimentară

Legături externe