Boris Kriukow

Acest articol va aborda subiectul Boris Kriukow, care a fost subiect de mare interes și dezbatere în ultimele decenii. Boris Kriukow a captat atenția cadrelor universitare, a profesioniștilor și a publicului larg datorită impactului său asupra diferitelor aspecte ale societății contemporane. Pe parcursul acestui articol, Boris Kriukow va fi analizat în profunzime, explorând originea, evoluția, implicațiile și posibilele scenarii viitoare. Vor fi examinate diferite perspective, teorii și studii care vor face lumină asupra acestui fenomen, permițând cititorului să obțină o înțelegere cuprinzătoare și critică a Boris Kriukow. Prin examinarea detaliată a acestui subiect, căutăm să promovăm reflecția și dialogul în jurul Boris Kriukow, contribuind la înțelegerea și generarea de noi idei și abordări pentru a aborda provocările pe care le prezintă.

Boris Kriukow
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Orhei, gubernia Basarabia, Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Decedat (72 de ani) Modificați la Wikidata
Buenos Aires, Argentina Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCementerio Británico de Buenos Aires][2] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuOlga Gurski] Modificați la Wikidata
Cetățenie Ucraina Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor Modificați la Wikidata
Activitate
PseudonimIvan Usatenko[1]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Boris Kriukow (în ucraineană Борис Крюков, transliterat: Borîs Kriukov; n. , Orhei, gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. , Buenos Aires, Argentina) a fost un pictor, grafician, mozaicist și decorator de teatru ucrainean și argentinian.

Biografie

S-a născut în orașul Orhei din același ținut, gubernia Basarabia (Imperiul Rus) în familia unui grefier. A început să deseneze în copilărie. A intrat la Școala de Artă „Fiodor Krîcevski” din Kiev, unde a studiat și cu profesorii Mîhailo Boiciuk și Heorhii Narbut. În 1918 a absolvit, a mers la Camenița și, până în 1923, a predat desenul la Colegiul de Artă și Industrial din localitate.

Din 1923 până în 1940 a lucrat la Teatrul de Operă și Balet din Kiev. În 1923-1941 a colaborat cu editurile Культура („Cultura”), Editura de Stat, Книгоспілка („Uniunea Cărții”), Сло­во („Cuvântul”) și Радянський письменник („Scriitorul sovietic”). În 1943 s-a mutat împreună cu familia la Liov, odată cu apropierea frontului, la Cracovia și de acolo, în Austria, în orașul Gmunden.

A ilustrat aproximativ 500 de cărți, inclusiv de Ivan Franko, Borîs Hrincenko, Borîs Antonenko-Davîdovîci, Hrihorii Epik, Leonid Pervomaiskîi, Natalia Zabila, Petro Panci, Ivan Le, Oksana Ivanenko, Iuri Smolîcc și Taras Șevcenko.

Din 1950 până la moartea sa a fost singurul ilustrator al seriei Clasicos inolvidables („Clasici de neuitat”) a editurii spaniole El Ateneo.

În 1948 a emigrat în Argentina și s-a stabilit la Buenos Aires. A murit la Buenos Aires la 6 martie 1967.

Referințe

  1. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  2. ^ Cementerio Británico de Buenos Aires (în engleză), accesat în  

Bibliografie

  • Zernask Heino. Boris Kriukow y sus mundos imaginarios, LA NACION, 10.03.1968.
  • Яремчук Андрій. Борис Крюков: Велика елегія про землю батьків // Українська культура. — 2000. — № 5-6.
  • Gedächtnisausstellung Boris Kriukow, Miteilungen Nr. 14, München 1977. (Beiträge von Wolodymyr Janiw, Alpheda Puluj, Alexander H. Puluj).
  • Ilustraciones del Quijote han sido expuestas, LA NACION, 23.07.1964.
  • Don Segundo Sombra habla ucraniano, EL LABORISTA, 18.03.1956.
  • Brown pintado por un artista ucraniano, Revista «Del Mar», órgano del Institut Browniano, #117, V/XII, 1981.
  • Пулюй-Гогенталь Альфеда. Інтродукція до пропам'ятної виставки Бориса Крюкова в УВУ;
  • Пулюй Олександер Г. Спогади про Бориса Крюкова // Визвольний шлях. — 1977. — Вип. 10. — С. 1180-1188.
  • Тарнашинська Людмила. І дисонансом — «сполохані коні» // Літературна Україна. — 1995. — 17 серп.
  • Качуровський Ігор. Стобарвна путь // Нові дні. — 1977. — Травень.
  • Качуровський Ігор. Художник Борис Крюков очима письменника // Київська старовина. — 1998. — № 1.
  • Бібліотека українського мистецтва.
  • Андрейканіч А. І. «Антологія українського плаката першої третини ХХ століття». — Косів: Видавничий дім «Довбуш», 2012. — 120 с.; іл. сторінка 60. ISBN 966-5467-23-4.