Cadavrul viu

Astăzi, Cadavrul viu este un subiect de mare relevanță și interes pentru un mare sector al populației. Această problemă a captat atenția experților, savanților și profesioniștilor din diferite domenii, care și-au dedicat timpul și efortul pentru a-l analiza din diverse abordări. Mai mult, Cadavrul viu a generat o dezbatere în societate, dând naștere la opinii contradictorii și poziții divergente. Având în vedere această situație, este relevant să ne aprofundăm cunoștințele despre Cadavrul viu și să explorăm implicațiile sale în diferite contexte. În acest scop, acest articol va aborda Cadavrul viu într-o manieră detaliată și critică, pentru a oferi o viziune cuprinzătoare asupra acestui subiect actual.

Cadavrul viu

Konstantin Stanislavski as Prince Abrezkov in the première at the Moscow Art Theatre in 1911.
Informații generale
AutorLev Tolstoi  Modificați la Wikidata
Gendramă
proză  Modificați la Wikidata
Ediția originală
Titlu original Живой труп  Modificați la Wikidata
Limbă originalălimba rusă  Modificați la Wikidata

Moskovski Hudojestvennîi teatr]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Cadavrul viu (în rusă Живой труп) este o piesă de teatru scrisă de Lev Tolstoi.[1] Cu toate că a fost scrisă în jurul anului 1900 și a fost publicată la scurt timp după moartea sa - Tolstoi nu a considerat niciodată lucrarea ca fiind finalizată. A avut succes imediat și este încă jucată pe scenele de teatru din lume.

Intrigă

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
Piesa la Teatrul Național Sloven din Maribor, în 1936

Personajul central al piesei, Feodor Vasilievici Protasov (Fedea), este chinuit de convingerea că soția sa Liza nu l-a ales niciodată cu adevărat pe el ci pe mai convenționalul Victor Mihailovici Karenin, un rival al său la mâna ei. Vrea să se omoare, dar nu are tupeul. Fuge din viața acesteia și dă mai întâi peste un grup de țigani; el intră într-o relație sexuală cu o cântăreață țigancă, Mașa. Cu toate acestea, confruntându-se cu dezaprobarea părinților Mașei, el fuge și de aici. Din nou vrea să se omoare, dar îi lipsește tupeul; din nou, decăderea sa continuă.

Între timp, soția sa, crezând că este mort, s-a căsătorit cu celălalt bărbat. Atunci când este descoperit Protasov, ea este acuzată de bigamie și că ar fi aranjat dispariția soțului ei. El se prezintă în instanță pentru a depune mărturie că ea nu avea cum să știe că el este în viață; iar judecătorul decide că soția sa trebuie să renunțe la noul ei soț sau va fi exilată în Siberia. Protasov se împușcă. Isterică, soția sa declară că doar pe Protasov l-a iubit întotdeauna.

Personaje

  • Feodor Vasilievici Protasov (Fedea)[2]
  • Elisaveta Andreevna Protasova (Liza)
  • Ana Pavlovna, mama Lizei
  • Sașa, sora Lizei
  • Victor Mihailovici Carenin
  • Ana Dmitrievna Carenina, mama lui Carenin
  • Serghei Dmitrievici Abrezoov, prinț
  • Mașa, o țigancă
  • Ivan Macarovici, tatăl Mașei
  • Nastasia Ivanovna, mama Mașei
  • Afremov, patronul tractirului
  • Korotkov, întreprinzător falimentar
  • Petrușin, avocat
  • Stahovici, poet
  • Ivan Petrovici Alexandrov
  • Petușkov
  • Artemiev, individ dubios
  • Procurorul
  • Judecătorul
  • Aprodul
  • Avocatul lui Fedea
  • Doctorul
  • Maria Vasilievna
  • Ofițerul
  • Duniașa, servitoarea
  • Gașa
  • Katia
  • Ustia
  • Liuba / Brigitte
  • Soprana / Doica
  • Primul lacheu
  • Al doilea lacheu
  • Vagabonzii
  • Vardistul
  • Chitariștii
  • Violonistul
  • Corul Țiganilor
  • Copii
  • Voznesenschi

Istoricul producției

Piesa a avut premiera la Teatrul de Artă din Moscova, într-o producție care a fost deschisă pe 5 octombrie [S.V. 23 septembrie] 1911.[3] A fost regizată în mare de Vladimir Nemirovici-Dancienko, Konstantin Stanislavski fiind doar co-regizor.[4] A urmat la scurt timp o producție la Saint Petersburg. A fost tradusă la scurt timp în mai multe limbi și a fost jucată la Berlin, Viena, Paris și Londra.

Filme

Piesa a fost ecranizată de mai multe ori, ca de exemplu:

Referințe

  1. ^ The title of the play has also been translated as The Man Who Was Dead, Redemption, and Reparation.
  2. ^ Cadavrul viu, tnb.ro
  3. ^ Benedetti (1999, 387).
  4. ^ Benedetti (1999, 207).
  5. ^ SA, Imedia Plus Group, Zhivoy trup (1971), Cinemagia 
  6. ^ SA, Imedia Plus Group (2009-12-14 02:22:25), Cadavrul viu (1975), Cinemagia  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)

Legături externe

Surse

  • Adler, Jacob. 1999. A Life on the Stage: A Memoir. Trans. Lulla Rosenfeld. New York: Knopf. ISBN: 0-679-41351-0.
  • Benedetti, Jean. 1999. Stanislavski: His Life and Art. Revised edition. Original edition published in 1988. London: Methuen. ISBN: 0-413-52520-1ISBN 0-413-52520-1.
  • Bernstein, Herman. 1911. "Tolstoy's Play, "The Living Corpse," Stirs Russia; Strong Melodrama Produced in Russia Will Soon be Seen in Berlin and Elsewhere--;The Story of a Worthless Husband's Failure and Final Sacrifice." New York Times Oct 29: SM5.
  • Carson, L, ed. 1913. The Stage Year Book 1913. London: The Stage. Available online.
  • Jones, W. Gareth. 2002. "Tolstoy Staged in Paris, Berlin, and London." In Orwin (2002, 142-161).
  • Gilien, Leo. 1916. "Irving Place Production of Tolstoy Play Not Its First in America." New York Times Oct 22: X7.
  • Orwin, Donna Tussing, ed. 2002. The Cambridge Companion to Tolstoy. Cambridge Companions to Literature ser. Cambridge: Cambridge UP. ISBN: 0-521-52000-2ISBN 0-521-52000-2.
  • Rosenfeld, Lulla. 1999. Commentary. In Adler (1999, 367-370).
  • Redemption, 1918, Redemption, 1928, The Living Corpse, 1929 on the Internet Broadway Database.
  • —, "Gilbert Miller Stages Tolstoy Play", New York Times, Sep 27, 1919. p. 13
  • —, "Leo Tolstoy's Play Makes a Triumph...", New York Times, Oct 19, 1916, 7.

Vezi și