După dealuri

După dealuri
Beyond the Hills
Titlu originalDupă dealuri
Gendramă
LGBT-related filmModificați la Wikidata
RegizorCristian Mungiu
ScenaristCristian Mungiu
Bazat peSpovedanie la Tanacu și
Cartea judecătorilor
de Tatiana Niculescu
ProducătorCristian Mungiu
StudioMobra Films
DistribuitorIFC Films (Statele Unite)
Madman Entertainment (Australia)
Director de imagineOleg Mutu
MontajMircea Olteanu
DistribuțieCosmina Stratan
Cristina Flutur
Premiera19 mai 2012  (2012-05-19) (Cannes) 26 octombrie 2012  (2012-10-26) (România)
Durata155 minute
ȚaraRomânia
Franța
Belgia
Locul acțiuniiRomânia  Modificați la Wikidata
Limba originalăromână
NominalizăriEuropean Film Award for Best Screenwriter] (Cristian Mungiu, 2012)
International Submission to the Academy Awards] (România, 2013)  Modificați la Wikidata
Buget1,8 milioane €
Încasări112.000 € (România)
Website oficialhttp://www.mobrafilms.ro/dupa-dealuri  Modificați la Wikidata
Prezență online
site web oficial

După dealuri (2012) este un film regizat, produs și scris de Cristian Mungiu. Filmul a fost filmat in municipiul Câmpina, judetul Prahova. Scenariul se bazează pe romanele neficționale ale scriitoarei Tatiana Niculescu, care tematizează cazul exorcizării de la mânăstirea Tanacu din județul Vaslui.

Pelicula a avut premiera în data de 19 mai 2012, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, unde Cristian Mungiu a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu. Cosmina Stratan și Cristina Flutur, care interpretează rolurile principale, au împărțit premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul aceluiași festival.

Filmul a reprezentat propunerea României la Oscar pentru cel mai bun film străin în 2013 și a ajuns pe lista scurtă, însă nu a fost unul dintre filmele nominalizate.

Rezumat

Personajele principale sunt două fete crescute în orfelinat, Voichița și Alina. Ele se reîntâlnesc într-o gară, când Alina vine din străinătate ca să o ia pe Voichița, care s-a călugărit la o mânăstire sărăcăcioasă.

Pe măsură ce acțiunea înaintează, reiese că cele două fete avuseseră o relație puternică înainte ca Voichița să se călugărească și că planul lor fusese să plece împreună să muncească în străinătate; însă Voichița este reticentă să abandoneze căminul și noul ei rost spre a relua vechea ei legătură cu Alina, nu în ultimul rând pentru că preotul („tati”) i-ar interzice să se mai întoarcă în mânăstire.

Întrucât Voichița nu reușește să scoată la timp actele necesare pentru lucrul în străinătate, Alina hotărăște să rămână la mânăstire, deși nu are nicio chemare pentru rânduirea religioasă. În ciuda faptului că preotul recunoaște acest lucru și îi recomandă un timp de gândire, el este înduplecat de Voichița să-i permită fetei să rămână în așezământul religios, întrucât nu are nicio altă soluție.

Starea mentală a Alinei începe să se înrăutățească, astfel încât este internată în urma unei crize nervoase la un spital psihiatric. Medicul curant de acolo însă recomandă stareței ca pacienta să fie îngrijită în continuare la mânăstire, întrucât condițiile de acolo ar fi mai bune și rugăciunea ar putea avea un efect benefic în recuperarea ei.

Comportamentul straniu și agresiv al Alinei se intensifică progresiv, înfricoșându-le pe celelalte călugărițe, care cred că este posedată de diavol. Episodul culminant îl reprezintă intrarea în altar (ceea ce este o încălcare gravă a unei interdicții stricte în creștinismul ortodox), când Alina caută o icoană sfântă despre care auzise că poate îndeplini dorințe. În cele din urmă, preotul hotărăște să o exorcizeze, supunând-o la suplicii fizice, în timp ce Voichița adoptă o atitudine pasivă.

După câteva zile în care este ținută legată de un crucifix improvizat de lemn, Alina se stinge din viață, filmul sfârșindu-se când preotul și călugărițele sunt duse pentru audieri la poliție.

Distribuție

Stil regizoral

Filmul se subscrie curentului realist, fiind caracterizat de lipsa muzicii în coloana sonoră, de o curgere temporară liniară și de urmărirea de către camera de filmat a unui singur personaj. Andrei Gorzo însă consideră că prin „abundența nuanțelor, construirea laborioasă a unui complex de cauze și efecte care să genereze groază și consternare, fără ca vreunul dintre indivizii implicați să poată fi bănuit de rele intenții, noul lui film are o formă de soliditate ce poate fi calificată drept clasic-romanescă.”

În privința concepției plastice, criticul de film Mircea Valeriu Deacă a susținut într-un articol publicat în revista Cultura că reperul principal al filmului ar fi icoana bisericească: personajele și acțiunea se profilează pe un plan „lipsit de profunzime”, iar „pațiul lumii ficționale din După dealuri nu permite adîncimea, ci se etalează doar pe o suprafață ce tinde spre abstracțiunea bidimensională a icoanei.” Cu această perspectivă a intrat în polemică Andrei Gorzo, care scotea în evidență scena spitalului și scena secției de poliție, cea din urmă având trei planuri de adâncime.

Pelicula a fost filmată și montată în ordine cronologică.

Critică de film

Andrei Gorzo susține că filmul evită nu numai să fie senzaționalist, dar și antireligios, în schimb criticul de film consideră că pelicula se împlinește „ca tragedie socială”. În sprijinul acestei idei, el afirmă că „lanțul cauzal care culminează cu strivirea Alinei are un soi de cruntă obiectivitate materialistă, care face ca desemnarea ca țap ispășitor a unui singur individ, a unui singur grup sau a unei singure instituții să nu fie posibilă decît prin ignorarea migălos-compusei bigger picture pe care ne-o pune la dispoziție filmul. În nici un caz metafizică, dar nici antireligioasă, această bigger picture ne înfățișează precaritatea tuturor șandramalelor - mănăstire, spital, orfelinat, poliție, filantropie de tip "mama Elena" - încropite (și) întru ajutorarea nevoiașilor, într-un colț de Românie unde șansele reale de incluziune socială, de răzbire spre orizonturi mai largi, ale cuiva ca Alina sau ca Voichița, tind spre zero”.

Premii

La Festivalul de Film de la Cannes 2012

Note

  1. ^ http://www.imdb.com/title/tt2258281/, accesat în 27 aprilie 2016  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ http://www.filmaffinity.com/es/film667107.html, accesat în 27 aprilie 2016  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ http://www.metacritic.com/movie/beyond-the-hills, accesat în 27 aprilie 2016  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ https://www.europeanfilmacademy.org/2012.328.0.html, accesat în 18 ianuarie 2020  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ^ a b „Banii cinematografiei în 2012: „După dealuri" de Cristian Mungiu”. forbes.ro. 21 martie 2013. 
  6. ^ Adriana Toma, Cristian Mungiu a RATAT nominalizarea la OSCAR. Află ce filme și ce actori au intrat în cursă Arhivat în 16 ianuarie 2013, la Wayback Machine., România liberă, 10 ianuarie 2013
  7. ^ a b c Andrei Gorzo (mai 2012), „Noua lovitură a lui Mungiu - După dealuri”, Agenda.liternet.ro, accesat în 24 ianuarie 2014 
  8. ^ a b „Agenda LiterNet › Andrei Gorzo: Feluri de a privi”, Agenda.liternet.ro, accesat în 24 ianuarie 2014 
  9. ^ „Dupa dealuri (2012) - Trivia”. imdb.com. Accesat în 3 septembrie 2015. 
  10. ^ „Filmul "După dealuri", de Cristian Mungiu, a cîștigat marele premiu al Festivalului de la Haifa”. Arhivat din original la 15 octombrie 2012. Accesat în 8 noiembrie 2012.  Parametru necunoscut |accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
  11. ^ a b Hotnews - "Weekend cu premii pentru filmul lui Cristian Mungiu, "Dupa dealuri" "
  12. ^ Mediafax - "După dealuri", marele câștigător al galei Best Film Fest 2013. Cristian Mungiu, desemnat cel mai bun regizor"


Legături externe